ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Ciprian ANTOCHE
Cenaclul DinOgor
Selecție pentru volumul în construcție Antologie – Cenaclul DinOgor, 2018

ROMÂNIA AZI… O ȚARĂ FANARIOTĂ!

Istoria-și rescrie a sale pagini triste
Pentru români ce încă, de veacuri n-au citit-o
De înțeles, nu-i vorbă, că-n vremurile iste
Istoria reală în șanțuri au dosit-o.
În mucedele file stă strânsă mărturia
A celor ce voiră ca noi să știm ce-a fost,
Nerepetând greșala ce a făcut Domnia
Și a adus românul, dintre popoare prost.

Dar vremurile astăzi au copie fanarul
Când turme acolite au pus mâna pe țară,
Lor niciodată veacuri nu plin le-a fost paharul
Și nici uitat-au, Doamne, a ști cum se omoară.
Venit-au și cu ștreangul, dosit în zâmbet floare
Și cu promis la țară că nu-i va fi la fel,
Cetit-au moștenirea a epocii fanare
Nevrând greșeală fie, să facă ei altfel.

Cetit-au în anale cum au furat strămoșii
Strămoși huliți ai vremii, fanarii parveniți
Și luat-au drept exemplu doar galbenii mănoșii
Ce-au strâns din asuprirea românilor robiți.
Și-au cumpărat statutul și jilțuri aurite
Acaparând puterea, de ei și de nepoți
S-au înrudit cu lupii din crestele golite
Umplând Divanul țării de arnăuți și hoți.

Își schimbă între ei puterea de Vlădică
Și întâlniți cu toții, mulg sânul țării dragi
Pun taxe peste taxe și dijma se ridică
Împozitând și dosul trudiților nădragi.
Corupția, abuzul, peșcheș și lașitate
Cu toatele-s tronate sub noul anteriu,
Calici sunt cei cu munca ce țin a lor palate
Pe când bacșisul face din prost un lefegiu.

Caftan îmbracă hoțul, mojic din tată-n fiu
Vlădica pricopsindu-l cu funcții nemuncite,
Politichia-i lipsă, iar caimacani se știu
Numiți în multe rânduri, aceeași ca pe vite.
Au bazbuzuci supuși ce-i țin sub apărare
Să nu se iște sfadă ce le nutrește moț,
Iar capudanul oștii altă menire n-are
Decât aceea sfântă de-al apăra pe hoț.

Hulpavi cu-a lor familii, prelunge dinastii
Dăunători cu aripi și zbor de paraziți,
Au cumpărat românul și-a vieții Românii
Înlocuind cultura cu hoarde de bandiți.
Ființa națională cu dârzu-i caracter
Ce a ținut cu pieptul răspârtii de imperii,
Strivind dușmanii lacomi, puternici ca de fier
Azi sunt conduși ca-n vremea fanarelor criterii.

Fanarioții vechi își au urmași de spor
O specie umană cu reputație proastă,
Ticăloșia-avară și parvenirea lor
Străpunge fără milă a țării sfântă coastă.
Familii noi fanare iscat-au precum muște
Crescute de mai vechii, fanari ce sunt tot ei
Își schimbă doar culoarea, partidul și-a lor puște
Însă nărav habotnic îl au de cruzi mișei.

Poporul nu-i iubește, nici ei nu se iubesc
Căci cârdășia lor o fac doar pentru ban,
Fac legea după placuri, cămări domnești nutresc
Dând visteria toată să-și apere ciolan.
Au întrupat la propriu esența de trădare
Corupții infestate de perfidii politici,
Români în alte nații, ajuns-au în uitare
Precum rămași sunt astăzi în vremuri neolitici.

Cu toții își sunt rude, se cară uni pe alții
În funcții tot mai nalte, mai nalte, tot mai nalte
Plătesc și cât nu face să-și vază fii și tații
Spre vârful ierarhiei, averi din furt să salte.
Când urcă la putere nu vin singuri cu mapa
Ci cară lângă dânșii întreaga rădăcină,
Forțând bieții români să își ascută sapa
Căpătuind cu biciul, plecând cu tolba plină.

Dau naștere în țară la cumetrii nefaste
Tradiții rușinoase și nepotism căpușă,
Complot și uneltire duc la decizii proaste
Ce poartă glia țării sub maldăr de cenușă.
Nicicând lor nu le pasă decât de anteriu
Și nalta lor căciulă ținută doar din bir,
Prin legile hapsâne se ține furtul viu
Adună galbeni stive, lăsând în urmă știr.

Pun taxe pe copii, pe haine de pe trup
Pe portul de căciulă și horn ce scoate fum,
Pe apa scursă-n streașini, pe stâlpii ce se rup
Pe uși și pe ferestre, pe colbul de pe drum.
Nici brumă de avere nu are biet român
Căci ei formează statul ce dă și ia napoi,
Bărbații fug în lume, copii, bătrâni rămân
Să-aștepte zi de mâine, ori ziua de apoi.

Au dezarmat poporul de sfânt patriotism
Să nu existe teama că ei s-or răzbuna,
Au omorât din fașă al țării ,,fanatism”
Ce îl avea de glie și viața-i îmbuna.
Făcut-au cap ce pleacă și sabia nu-l taie
Să fie o credință în pașnicul popor,
Pe când ei în huzur, dezmăț și vâlvătaie
Petrec și se desfată, iar alți de foame mor.

Ca-n antica cetate a Romei cea străveche
Serbează nebunia doar cu nectar de țară,
Calești pompoase-n aur cu cerbi ce trag pereche
Își poartă-n bulevarde sub umbra cea de vară.
Și ce dacă-i mizeră și țara ni-i calică
Iar lăcomia n-are un gând pentru oprire!
Năpasta nu le vine de la român opincă
Căci el își doarme mintea și-i fără de simțire.

Orbită-i națiunea de-a lor minciună fadă
Ce tot promite bine sub rugă către zei,
Dar toate-s numai vorbe, crâmpei ce iscă sfadă
Nu între noi și dânșii, ci între ei cu ei.
Bat cuie în coșciugul ființei omenești
Schimbând treptat o limbă cu-a lor, una de lemn
Moravuri, caractere și subculturi grotești
Așază-ntre hotare pe veci ca un îndemn.

Atât cât doarme țara, nu vor pieri în focuri
Căci sunt precum balaur din vechile narări,
Acel ce-i tai azi capul și mâine-i crește-n locuri
Nu unul, ci mai multe, iscând doar perturbări.
Fanarioți au fost, sunt azi și au să fie
Ca un blestem ce plouă cu lipitori domnești,
O boală-ndelungată, te paște Românie…
De n-ai să-ți pui opinca, pe-a lor grumaz cât ești!