ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Rugăciunea Marii Uniri

Primit pentru publicare: 19 Nov. 2018
Autor:  Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 20 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

         Unică prin frumusețe și profunzime, prin construcția ei anume gândită pentru evenimentul crucial de la 1 Decembrie 1918, ,,patetica rugăciune” rostită în catedrala din Alba Iulia de către Episcopul Caransebeșului, Elie Miron Cristea, viitorul Patriarh al României, ,, a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor care se aflau de față ”. Este o rugăciune-poem despre ,,atotputernicia lui Dumnezeu ” prin care ,,îl roagă pe Părintele Îndurărilor să nu-și întoarcă fața nicio clipă, de la încercatul și oropsitul popor român ” (Florin Bengean). Este o rugăciune pusă pe soclul cuvintelor încărcate de spiritualitate creștină și de o mare semnificație istorică. Este un imn de slavă și mulțumire către Tatăl Ceresc pentru împlinirea visului de veacuri al neamului românesc.

       Din această ,,cuvioasă” și ,,sfântă” lucrare interioară se desprind toate frământările acestui neam de la începuturile sale și până astăzi, care și-a dorit întotdeauna reîntregirea hotarelor, îndepărtarea trufiei  și Mântuirea poporului român.
       ,,Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ești Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtoarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea de brumă și, plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit și cu noi ce ai făgăduit de demult :,,Sfărma-voi jugul de pe tine și voi rupe legăturile Tale, lărgi-voi hotarele Tale, aduna-vă-voi dintre popoare și vă voi strânge din țările unde sunteți împrăștiați, restatornici-voiu judecătorii tăi ca mai înainte și sfetnicii tăi ca la început ”.

         Rugăciunea lui Miron Cristea este sublimă,  și aș îndrăzni să spun că prin sensul cuvintelor, sensibilitatea și semnificația lor, poate fi pusă alături de rugăciunea noastră supremă. Nicio altă metaforă nu putea să exprime mai profund suferințele celor care „se făcuseră ca floarea în brumă, cu sufletul plecat spre pulbere”. Este o rugăciune- gând pentru ,,înzbuciumata viață” a neamului nostru, este ceva care vine ,,din fermecătoarele izvoare de apă vie” ale credinței strămoșești. Sunt cuvinte–versuri care pornesc din suflet pentru încurajarea neamului cu acea măreață încredere în dorințele lui de veacuri  : ,, Tu, Doamne, ce dezlegi pe cei ferecați în obezi și ridici pe cei surpați, ajutatu-ne-ai de am bătut războiul cu veselie și am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis și nouă, poporului Tău, și toate marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru.
      Tu, Doamne, sălășluit-ai mărirea în pământul nostru, căci, întorcându-te, Dumnezeule, ne-ai înviat pe noi, și poporul Tău se veselește de Tine. ”
      Prin sfințenia și semnificația ei divină, prin limbajul discret, accesibil și încărcat de tensiunea spirituală a acelui moment istoric, Rugăciunea rostită la 1 Decembrie 1918 a intrat în patrimoniul cultural și religios al neamului românesc. Scrisă într-un stil aparte și de o impresionantă originalitate, ea rămâne pentru totdeauna cea mai frumoasă predică care s-a rostit vreodată. Frumusețea incontestabilă a rugăciunii se află însă în nemuritorul său text :

      ”Doamne Dumnezeul nostru,Tu ești Părintele nostru; Tu ai văzut strămutarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ.
       Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de mult.. Sfârma-voiu jugul de pe tine și voiu rupe legăturile Tale; lărgi-voiu hotarele Tale, aduna-vă-voiu dintre popoare și vă voiu strânge din țările unde sunteți împrăștiați; Restatornici-voiu judecătorii Tăi ca mai înainte, și sfetnicii Tăi ca la început.Tu, Doamne, cel ce deslegi pre cei ferecați în obezi și ridici pe cei surpați, ajutatu-mi-ai de am bătut războiul cu veselie și am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis și nouă, poporului Tău, și tăte marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru.
        Tu, Doamne, sălășluit-ai mărirea în pământul nostru, căci întorcând-Te, Dumnezeule, ne-ai înviat pre noi, și norodul tău se veselește de tine.
       Cunoaștem, Doamne, că ai împlinit cuvântul Tău, că împărăția de la un neam la altul se mută, pentru strâmbătăți și sumeții și că numai dreptatea înalță neamul iar păcatele împuținează semințiile.
       Cunoaștem, Doamne, și mărturisim că și acum abaterile noastre multe sunt; păcătuitu-Ți-am; după iubirea de argint ne-am abătut; uitat-am că pe sine se perde cela ce ia daruri și că mai bun e puținul celui drept, decât avuția multă a păcătoșilor. Păcătuitu-Ți-am și noi și părinții noștri, și străinii vor iarăși să strămute hotarele noastre.
       Doamne, aducemu-ne aminte de cuvântul Tău, că drumul păcătoșilor este netezit cu pietre și la sfârșitul lui este groapa iadului; rugămu-ne deci, Ție, Dumnezeului nostru, cel ce ne ispitești pre noi ca și pe părinții noștri; Tu știi, că nu este om care să nu greșească; milostivește-Te spre noi și ne binecuvântă, luminează fața Ta spre noi și ne miluiește.
       Doamne, Dumnezeul nostru, pace dă nouă pace peste pace, celor de departe și celor de aproape; Doamne, mântuește-ne, și ne curățește de păcatele noastre, pentru numele Tău; îndreptează urmele noastre și faptele noastre, ca să locuim în locul acesta și să luăm mărire mare și nume vecinic și să lăudăm numele Tău cel sfânt.
        Veniți, deci, să ne închinăm și să cădem Domnului și să plângem Înaintea Lui și să îi făgăduim, zicând: Iată, noi și feciorii și fetele noastre, și frații și surorile noastre, umbla-vom întru așezământul legii părinților noștri.
        Și-acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel Mare, cel puternic, cel înfricoșat, cel ce păzești legământul și mila, cel ce șezi pe Heruvimi, Tu singur ești Dumnezeu, al tuturor împărățiilor pământului; Iată, noi venim la Tine că Tu ești Dumnezeul nostru, Tu înviezi toate și Ție se închină oștile cerurilor, și a Te cunoaște pre Tine, dreptate desăvârșită este.Adă-Ți aminte, Doamne de toate soborniceștile și apostoleștile Tale biserici, cari se întind pre pământ, de la o margine până la alta, de toate popoarele și de toată turma Ta. Varsă întru inimile noastre, ale tuturora, cereasca Ta pace, și ne Dăruiește și nouă pace în viața aceasta.
        Îndreptează pe Regele nostru, Oastea, Diregătoriile, Sfaturile, Comunitățile, dimpreună cu intrările și ieșirile noastre, în pace… Păzește, Doamne, Stăpânia robului Tău, a drept credinciosului și de Hristos iubitorului nostru Rege. Supune-i Lui, Dumnezeule, pe tot vrăjmașul și potrivnicul din lăuntru și dinafară. Umbrește d-asupra capului Lui în vreme de război și pune pe urmașii Lui pe tronul Lui.
        Adă-Ți aminte, Doamne, și de frații noștri cei din robie, și le dă lor să afle mila și compătimire la cei ce i-au robit pre ei.
         Adă-Ți aminte, Doamne, și de păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și șterge păcatele noastre, ca un bun și de oameni iubitor Dumnezeu.
         Ție, Doamne fie slavă și putere, și laudă, și biruință, și tărie, că Tu stăpânești toate celea din Ceruri și de pre pământ.
         Binecuvântat fie Domnul din veac și până în veac, amin și amin.