IOAN VASIU: –  Propun să începem scurtul nostru dialog rugându-vă să spuneți când și unde ați debutat, ca scriitoare?

RUXANDRA CESEREANU: – Revista care mi-a fost gazdă la începuturi a fost Tribuna clujeană. Poetul Ion Cocora a fost cel care m-a debutat și a crezut în mine ca poetă, deși poezia mea, la 18 ani, era destul de încâlcită, era nelimpezită încă. 

 I.V. : – Sunteți poetă, prozatoare, publicistă și eseistă. Care dintre acestea credeți că vă reprezintă mai bine?

 R.C.: – Am fost întrebată uneori dacă sunt o personalitate multiplă. În acest punct ar fi amuzant, poate, să fie improvizată o comisie alcătuită dintr-un doftor (psihiatru), un cosmetician, un actor, un regizor şi un bucătar (pot, la fel de bine, fi puşi şi la feminin), care să mă judece. Glumesc, desigur.
Nu reneg niciuna din ipostazele mele, chiar dacă ştiu că sunt (şi simt că sunt) mai ales poetă şi prozatoare. Dar în lumea scriitoricească există tendinţa de a parţializa percepţia asupra unui  autor care se manifestă în mai multe chipuri. Gura slobodă a lumii are tendinţa de a spune: cutare nu poate fi şi poet, şi prozator, nu poate fi decât una sau alta, ori poet, ori prozator, ori altceva. Acesta este un fel ciuntit de a percepe imaginea şi conţinutul unui autor, schizofrenizându-l. Ipostaza mea esențială cred că este aceea de poetă și prozatoare. Apoi vine eseista și publicista. Sunt lucruri diferite.

 I.V.: –  Ați regretat cândva pentru că nu ați dedicat mai mulți ani din viața dumneavoastră profesiei de dascăl?

 R.C.: – Am fost tânără profesoară de română, la mai multe licee și școli generale, patru ani de zile, între 1985-1989. Am ajuns din nou să fiu dascăl, la facultate de data aceasta, din 2002 încoace. Dacă adunăm acești ani obținem cifra 26. Cred că douăzeci și șase de ani reprezintă un timp îndeajuns de întins de dăscălie. Scrisul meu literar (și activitatea mea creatoare) s-a petrecut în paralel cu meseria mea de profesor, vreme îndelungată, prin urmare. Nu este nimic de regretat, de aceea, nu există niciun motiv.

 I.V. : – Se spune că astăzi poezia este căutată și citită de prea puțini dintre români. Ce părere aveți în calitate de poetă ?

R.C.: – Dacă vă referiți la mase, atunci, da, poezia nu are căutare, fiindcă nu e ca fotbalul și nici ca un show de televiziune. Dar în mediul intelectual are din plin căutare. Cred că se citește multă poezie în România, mai multă, poate, decât în alte zone europene. În plus, poezia contemporană românească  este foarte diversificată și competitivă. Ar merita să fie tradusă cu vârf și îndesat în limbi de circulație.

 I.V. : – Ce proiecte aveți pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?

 R.C.: – Am destule cărți (manuscrise) lucrate doar pe jumătate sau încă neșlefuite, aflate în stadiul de tranziție. Manuscrise de poezie și proză. Așa încât în deceniul care urmează am îndeajuns de robotit, creator vorbind. Mă gândesc la acest lucru cu bucurie și plăcere. Plăcerea scrisului e ceva ce nu îți poate fura ori măslui nimeni. Deocamdată tocmai am publicat un roman-frescă despre România în postcomunism, început în 2006 și încheiat, iată, în 2024. Titlul este Regii gunoaielor. E un titlu aspru, dar viața în postcomunismul românesc a fost aspră și chiar brutală, uneori. Sper ca acest roman să își găsească cititorii potriviți.   

                                   Interviu de Ioan Vasiu / UZPR