Primit pentru publicare: 12 sept.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 12 sept.2015

VIAŢA  CĂRŢILOR – JURNAL (6) de  MARIN  IFRIM

Ioan Vasiu: „Livada cu metafore” (de măslin)

Poetul Ioan Vasiu nu mai are nevoie de nici o prezentare. Numele său se confundă cu poezia sa, între fiinţa concretă şi  fiinţa lirică existând o relaţie simbiotică perfectă. Dincolo de bogatul său CV, şi de o activitate publicistică pe măsură, se pare că, fundamentul de bază, al tuturor preocupărilor sale literare, rămâne poezia. Chestiune demonstrată cu prisosinţă şi în noul său volum de versuri, „Livada cu metafore”, apărut la Ed. „Inspirescu”, Satu Mare, 2015. Într-o vreme în care poezia aşa-zis modernă a devenit un fel de laborator de analize şi examinări medicale, locul eternelor sentimente fiind luat de diverse organe umane, expuse direct sub nările cititorilor, fără nici o raţiune estetică, poetul Ioan Vasiu îşi simplifică discursul liric până la limitele unor semnificaţii care anulează orice echivoc, fiecare poem al său  fiind emis pe o lungime de undă greu de bruiat. „Livada cu metafore” , în cazul de faţă, este eticheta garantată a unor produse literare de marcă. Versuri solare, rime distribuite într-o lejeritate fonemică firească, mesaje exclusiv optimiste şi multe alte lucruri, care ţin de un anume grad de iniţiere în arta inefabilului, fac din poezia lui Ioan Vasiu un reper al reîntoarcerii la furnizorul frumosului etern, natura! Inclusiv „natura umană”: „are şi poezia/o zi a ei curată/când primăvara bate/timidă la fereastră/când se sărută cerul/cu marea înspumată/şi toţi îndrăgostiţii/au inima albastră” („ziua poeziei”, pag. 7). O poezie a calmului terestru, cu anotimpuri „râzând în fereastră”, cu explozia silenţioasă a mugurilor venind, probabil, din reflexul blagian al mirabilei seminţe, pe fundalul unui cer ca o „eşarfă albastră” care „se destramă în amiază”. O cromatică tonifiantă, o stare de uşoară beatitudine cum numai în pastelurile marelui poet Benjamin Fundoianu am mai întâlnit. Poezia e la ea acasă şi când poetul îşi concentrează atenţia microscopică numai asupra  sa, în scurte şi bine tuşate introspecţii, precum în aceste „clipe deşarte”, de la pagina 42, al acestui mic manual de poezie ce vine onest, fără nici un pic de ostentaţie, spre cititorul de bună credinţă: „n-am timp destul/să fericesc o carte/n-am timp să număr/stropii blândei ploi/n-am timp să-nduplec/clipele deşarte/n-am timp să dau/iubirea înapoi”. O excepţie de la nota generală a cărţii, de blândă şi programatică acalmie livrescă, o reprezintă superbul şi simbolicul poem „curiosul”, un oximoron sau un haiku conceput în stilul caracteristic al acestui poet cu un foarte dezvoltat instinct al percepţiei lirice: „privind/prin gaura cheii/ca un corb//curiosul/a ajuns/până la urmă/orb”. În clipa de faţă, o spun fără nici o intenţie  polemică, Ion Vasiu poate fi considerat unul dintre cei mai reprezentativi poeţi transilvani. Spre deosebire de firile belicoase, inclusiv în versuri, el este un poet al păcii…