ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 25 Iun. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 25 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

S-a întors lumea pe dos. Proletariatul de elită are cuvântul (pamflet)

23 iunie 2018, ora 21,00 Se iese în stradă. La mitingeală. La fel și pe data de 24. Văd chestiunea asta la un post tv obsedat de realitatea unei Românii cu duh patriotic de tarabă. Vorbește în direct poeta Ana are mere blandiane și pere. Va vorbi, mâine sau poimâine și Dinescu de la Cetate. Ordin pe unitate. Dincolo, la ceilalți, la alde badea caramel și gâdea gumă de mestecat, e și mai rău. Se dau pe post fel de fel de inginerii made in Ciuvică, un ins pentru care mi-am odihnit mintea vreo zece minute ca să-mi amintesc cum îl cheamă. Fost țucălar al  dispărutului PNȚ-CD . Nimeni nu are o busolă a țării. Actualul președinte e de o puturoșenie care dă peste cap interesul național când are nevoi intestinale, e greu de gândit cu partea satisfăcută din profunzimea veceului. Mai vrea un mandat. Nu i se va da. Serviciile subsecrete abia așteaptă să scape de o cămilă cu șase cocoașe. Aut. Dincolo, la partidul aflat la putere, pute a dictatură. Un partid cu câțiva oameni de ispravă a ajuns la mâna și mintea unui tractorist. Nu vreau să jignesc această profesie onorabilă, vreau doar ca Ragnea de partid să are, cu limba sa, tot pământul din județul în care a făcut prăpăd. Câțiva pesediști au început să răbufnească, sunt șobolanii care simt cum li se scufundă corabia. Au nevoie de ”salvamar”. În politică nu există așa ceva. Știam un banc pe care încerc să mi-l amintesc. Cică un șoricel sătul de stat în cuib, hămesit de foame, a ieșit afară, la iarbă verde, zburdând de plăcere și alte cele. Până când a venit pisica. Nu contează culoarea acesteia, toate pisicile sunt pisici. L-a adulmecat pe șoricel și dăi atletism ca la 100 de metri/garduri. În cele din urmă, șoricelul s-a ascuns sub coada unei vaci, moment în care, nu se știe dacă intenționat, vaca a tras o balegă peste șoricel. A sosit pisoiul la locul faptei, precum un milițian care, când se uită în oglindă începe să creadă că el e de două ori mai milițian decât ceilalți milițieni, și nu-i venea să creadă că șoricelul a dispărut. După câteva secunde vede cum în ”tortul” vacii se mișca vârful cozii șoricelui. Pisica l-a scos de acolo, l-a scuturat un pic de condimentele vacii și l-a dat pe gât. De unde morala: ”Dacă tot de bagi în căcat, bagă-te de tot”. Așa și cu șmecherii ăștia de politicieni de colo până dincolo. Niciunul nu e în stare să-și facă ascunzătoare secretă în baliga vacii, nici măcar Petre Daia, acest propagandist mereu cu morcovul în gură. Pentru ei ”baliga vacii” e la pușcărie. Frica lui Ragnea de ”balica vacii” e deja notorie. Nici măcar vreo vacă din Madagascar nu-i mai poate acoperi vârful cozii. Cum nici Udrea, Bica, Mazăre și Ghiță (Prinstanda) nu-și mai pot ascunde moțul cu care își acoperă fundulețele. Săpun de import pentru pușcării de export. Aș fi vrut să fiu șeful de campanie al actualului președinte, astfel nu mai câștiga alegerile, se câștiga pe el însuși, rămânea un om de un firesc neverosimil, nu o marionetă a noii și eternei securități. Noua sa candidatură e una iluzorie, deruntantă, manipulatorie. Nu mai are nicio șansă să fie ceea ce n-a fost niciodată, cel mai scorțos președinte al României. Și Emil Constantinescu era ”scorțos”, avea motive să fie așa, gesturile sale calculate, nu la nasturi și paltoane, îi dădeau o prestanță aparte. Azi am citit în ”Cotitianul”, o publicație în care am publicat un singur text antibăsist, dacă țin bine minte, un excepțional text despre Emil Constantinescu. Un text corect semnat de un oportunist calificat. Uneori au dreptate și cei care mint. Ca și ăla de la Găgești, Cristoiul mă-sii, vorba lui Gheorghe Ene, sau ca CTP ot Bălăceanca. Despre politicieni, președinți și alte cele am o părere personală accentuată. Nu insist. Voma zilei e presa de zi cu zi, mass-media critică și feroce indiferent de partizanatul pe care îl întreține. Nu mai avem teleaști cu CNP, ziariști precum Pamfil Șeicaru, nu mai avem caractere. Lumea nu poate fi prostită decât prin cuvinte. Partidele, președințiile, instituțiile statului sunt sărace în vorbe. Atâta e cultura lor, însă, presa, mediul acesta intelectual de piață de legume, nu are dreptul să prostească un popor de oameni creduli. V-o spune cineva care simte pe propria sa piele cerebrală ce înseamnă o presă secată de orice interes, de orice curiozitate. Internetul a venit la timp, oricât de stresant ar fi, altfel eram cu toții vizitați de mai marii zilei la Grădina Zoologică și ni se dădeau printre gratii cireșe pentru amuzamentul copiilor castei dominante…