Să ne salvăm trecutul!
S.O.S  pentru mănăstirea Coşula

 Autor, Ioana Matfeev

Se spune că un popor fără trecut nu are viitor. Că viitorul se construieşte prin valorile lăsate de înaintaşii neamului în cauză. Botoşanii sunt un teritoriu binecuvântat din acest punct de vedere. Recunoscut pentru paleta largă de clădiri vechi cu valoare istorică, trecutul ţinutului, care a dat  culturii române marile noastre personalităţi ca  Eminescu, Enescu, Iorga sau Luchian, este diamantul care, şlefuit permanent, trezeşte strălucirea prezentului pe care îl merită. Istoria pentru un neam care se respectă nu trebuie să dispară; nimeni nu poate să înlocuiască nestematele trecutului cu  inovaţii care au un preţ efemer. Zona cultelor este bine reprezentată în ţinutul Botoşanilor; mănăstiri ctitorite de mari voievozi surprind prin arhitectura specifică moldovenească. Doar pentru atât şi merită răgazul clipelor petrecute acolo; întorşi în trecut, ne vindecăm de graba secundelor din ceasornic. Din nefericire, imaginile cu mănăstiri pe cale să cadă, cu ziduri care stau în picioare doar pentru că, într-adevăr, construcţia este una solidă şi nu ridicată la „normă”, cu clopote roase de vreme, cu igrasie care rupe pictura pereţilor sunt şi în zona în care trecutul e o aură pentru localnici.

Mănăstirea Coşula este un reper al culturii materiale din zona etnografică a Botosanilor, dar şi o podoabă ce-şi cere dreptul la şlefuire. Localizată la 19 kilometri de municipiu, reşedinţă de judeţ, mănăstirea de la Coşula a fost ridicată, în anul 1533,  în stilul arhitecturii feudale moldoveneşti de către sfetnicul lui Petru Rareş, marele logofăt, Mateiaş. Este o construcţuie din piatră; pentru conturul feresterelor şi a ocniţelor s-a folosit cărămidă. La interior şi la exterior, biserica este acoperită cu picturi valoroase din care se mai păstrează încă urme. Aşezată pe un deal, mănăstirea e situată parcă nu întâmplător în inima satului, spre valea râului Miletin. Sunt cinci sute de ani de când lăcaşul uneşte în credinţă şi spiritualitate creştinii localităţii. Mănăstirea călugărilor de la Coşula beneficiază de descrierea inegalabilă a marelui istoric Nicolae Iorga. „Apoi iar pădurea Coşulei – dincolo de care aşteaptă vechea mănăstire a lui Mătieş vistierul lui Petru Rareş, cu zidul de împrejmuire suind în zimţi dealul şi cu măiastra pisanie – pădure lungă şi deasă, strânge de amândouă părţile drumul cel mare”.

Dragostea pentru aceste locuri de legendă a dus la crearea filmului „S.O.S Coşula”,. Cu acelaşi scop: salvarea trecutului faţă de care suntem atât de datori. Precum sublinia şi muzeograful Ionel Bejenaru, documentarul îşi face pe deplin datoria de a prezenta într-o aşezare corectă a imaginilor şi descrierilor istoria lăcaşului. „Filmul face trimitere, din start, la aceste începuturi, la legendă şi tradiţie. Cum, etapizat, imaginile poartă spectatorul de la Pisanie la Interiorul Bisericii, la Catapeteasma cu motive florale şi vegetale, la policromia icoanelor, la sculptura ajurată, denotând existenţa unei interferenţe a neoclasicismului cu barocul târziu, la Altar, la Pronaos, la Naos, la Pictură, Mănăstirea fiind pictată atât în interior, cât şi în exterior, din păcate se confruntă cu degradări mai vechi şi mai noi, cu handicapul stagnării în refacerea ei. Urmându-şi curgerea , traseul urmat de realizator, filmul include grupul de Case Egumeneşti, Clopotniţa, Arhondaricul, toate însumate punând în lumină un aşezământ monastic complex, hăruit pământului Coşulei, de la Dumnezeu, pentru Dumnezeu”, susţine Ionel Bejenaru. Şi mai adaugă el, documentariul „se vrea un S.O.S. către forurile culturale româneşti, întru dăinuirea unui locaş monastic şi arhitectonic de referinţă, salvat de trecerea în împărăţia uitării şi distrugerii”. Şi asta nu e tot! Mănăstirea de la Coşula îşi merită S.O.S-ul subliniat cu delicataţe şi subtil în filmul realizat de referentul etnograf Margareta Mihalache şi echipa sa  cameramanul Dumitru Brehuescu – imagine şi montaj, sunetist Mircea Brehuescu – ilustraţie muzicală, muzeograf Ionel Bejenaru – lectura, referent Margareta Mihalache – redactare texte pentru comentariu. „Pictura exterioară, pusă în valoare, restaurată, ar reliefa şi ar întregi benefic moştenirea culturală a Evului Mediu Românesc, încă departe de a fi percepută la adevăratele dimensiuni, de către minte, suflet şi ochi. Dacă va fi auzit, „S.O.S. COŞULA” ar conduce la întregirea Patrimoniului Cultural Naţional, la creşterea semnificaţiei sale valorice, demersul filmului fiind motivant, pledând o şi pentru o cauză oportună şi stringentă”, mai susţine Ionel Bejenaru, muzeograf. Filmul a impresionat la recent încheiata ediţie a Festivalului de Film de la Curtea de Argeş, unde a primit premiul al III-lea, într-o competiţie la care au participat documentare realizate de regizori ai televiziunilor din toată ţara. Este, în fine nu numai satisfacţia de a fi fost remarcat de cineva ci modul cel mai sublim şi subtil deopotrivă de a construi o campanie de susţinere în dorinţa de a salva acest lăcaş sfânt. Sigur că includerea lui şi la alte manifestări de gen precum la Festivalul Internaţional „Toamnă la Voroneţ” de la Gura Humorului la Festivalul Internaţional ECO – ETNO – FOLK de la Slătioara – Vâlcea, organizat de Fundaţia „NIŞTE ŢĂRANI” nu face altceva decât să contribuie la prelungirea acestui SOS cât mai departe şi neapărat cu un ecou pozitiv întru demararea unor planuri concrete de reabilitare.