Să-i faci nebunului statuie…

Prea multă suferinţă. Întreaga lume este în depresie. Până şi Iisus dac-ar fi trăit s-ar fi îmbolnăvit de depresie. Oamenii suferinzi se simt neînţeleşi. Dintre toţi, poetul se crede cel mai neînţeles. Ar vrea ca ceilalţi să fie şi să gândească la fel ca el, chiar dacă nici el nu ştie, de cele mai multe ori, ce gândeşte. Mai mult de atât, ar vrea să influenţeze lumea, să fie ţinut minte de cât mai mulţi indivizi. O plăcere ce ascunde multe dorinţe, multe frustrări, multe obsesii…

Un lucru este cert. Cel care descoperă că poate influenţa lumea… va simţi nevoia de control şi manipulare. Dacă reuşeşte, va fi un prefăcut care va avansa pe treptele ierarhice ale celebrităţii, afişând mereu figura înţeleptului care are răspuns la orice întrebare. Care ştie să-şi ierte duşmanii şi care acceptă, necondiţionat, prietenia tuturor necunoscuţilor. Astfel va deveni un lider, un manipulator în masă, un guru al empatiei false prin cuvinte.

Dacă nu reuşeşte, îşi va ascunde ura într-un cotlon întunecat şi se va ruga să se întoarcă din morţi şi să se răzbune pe cei care nu l-au apreciat îndeajuns pe timpul vieţii (Încuiaţilor, ipocriţilor, aţi văzut cine-am ajuns? M-aţi făcut să mă-ntorc în mormânt de mai multe ori până când mi-aţi recunoscut geniul! Mai bine îmi înscenam propria moarte, plecam la mama dracului, să nu mă găsiţi niciodată, şi-apoi să vă privesc din obscuritatea mea cum îmi faceţi statuie!).

Priviţi poetul. Creştinul, ereticul, nihilistul, agnosticul, nonconformistul, filosoful, îndrăgostitul, suferindul şi aşa mai departe. La început îşi expune creaţiile şi aşteaptă un răspuns. Are o mare iubire de sine, un orgoliu imens şi o aparentă bunătate. Poetul le mulţumeşte celor care îl laudă, iar pe cei care-l critică negativ… ori îi tratează cu glacială indiferenţă, ori îi calcă în picioare şi le dă lecţii de viaţă, din perspectiva experienţei uriaşe pe care a acumulat-o. De parcă el ar fi Dumnezeu şi ceilalţi nişte insecte. Dacă are un bagaj literar însemnat, te face şi idiot în cel mai elegant mod cu putinţă! Dacă întâlneşte o femeie „bună”, o vrăjeşte şi o transformă-n amantă…

Priviţi poetul. Tăcutul, ascunsul, modestul cu cerul gurii de lup bătrân, aşteptând să fie descoperit, să i se facă o vizită în vizuina gloriei sale, să vă manipuleze subtil, cu saliva versurilor singuratice, optzeciste sau postmoderniste. Merge Mohamed la munte sau muntele la Mahomed? Priviţi poetul, nebăgatul în seamă, nedescoperitul, l-aţi aflat în anonimatul său şi acum îi faceţi mătănii. Păi de ce credeţi că wwweghea pe Net, aşteptându-vă clic-ul, salvatorul clic al curiosului îndrăgostit de misterul celui care ştie să se ascundă atât de bine, încât lasă mereu o uşită spre rubrica de comentarii?

Dar mai este un poet pe care nu reuşim să-l vedem. Sau nu vrem. Alienatul. Alienat pe bune, că doar nu i-o plăcea să trăiască alături de demenţii ăia „care miros a mort de pe altă planetă”, fără să-i fie citite versurile. Cum a ajuns acolo? Să fie poetul acela care a crezut că poate schimba lumea în bine? Poetul acela sincer, cu suflet nobil, care a crezut în cauza cea dreaptă? Poetul acela naţionalist, care credea în conspiraţii mondiale şi purta războaie nevăzute cu marii maeştri ai întunecimii şi perversiunii? Să-i faceţi nebunului statuie!

Ionuţ Caragea, 20 iunie 2012