Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Să-i zicem și să sărbătorim această zi, 10 februarie,  Ziua Senectuții Spirituale Vlăsineștene

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 10 Febr. 2018
Autor: Ion ISTRATE
Cenaclul DinOgor
Publicat: 10 Febr. 2018

 

 

Să-i zicem și să sărbătorim această zi, 10 februarie,  Ziua Senectuții Spirituale Vlăsineștene

 

Până la profesorul Gheorghe Burac, Vlăsineștiul n-a avut și nu va avea în curândă vreme o așa personalitate marcantă, care să-și lase o importantă și serioasă amprentă asupra vieții comunității, sub absolut toate aspectele: economic, social, politic și, mai ales, cultural-spiritual. Domnia sa a muncit cu râvnă o viață, mai întâi, chinuindu-și copilăria prin colbul cel dens al țarinei, necăjită copilărie, datorită vremurilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și nu că familia părintească și satul natal nu i-ar fi oferit copilașului Gheorghe, de-o istețime aparte, ceea ce ar fi fost frumos și, desigur, meritat.
Născut la 10 februarie 1936, în Vlăsineștii din Valea Bașeului, Gheorghe Burac, un profesor emerit, remarcabil publicist și scriitor, pe baza unor solide și aprofundate cunoștințe psihopedagogice și lingvistice, a croit o altă față comunității în care s-a născut, a trăit și trăiește. A pus bazele unui învățământ modern, corespunzător cerințelor contemporane și în aceeași măsură a revigorat viața spirituală a comunei, ca o componentă fundamentală pentru a asigura dezvoltarea celorlalte laturi ale vieții dintr-o comunitate atât de larg răspândită în această parte de nord moldav. 
Mărturia muncii, operă scrisă, Domniei sale de intelectual autentic format în vatra satului natal este cristalizată în Memoria culturală a identității comunității Vlăsinești; și sunt lucrări de valoare de o mare importanță: Vlăsineşti – 550 – Istorie şi Contemporaneitate (Vlăsineşti: [s.n.], 1996), Biserica „Adormirea Maicii Domnului Vlăsineşti, judeţul Botoşani (1800-2000): selecţiuni monografice (Vlăsineşti: [s.n.], 2000), Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti – Sârbi – Miron Costin (monografie 1, în colab.; Botoşani: Agata, 2005), Comuna Vlăsineşti: Vlăsineşti – Sârbi – Miron Costin; vol. 2: Dăinuiri etno – folclorice (monografie 2; Botoşani: Agata,  2007), Lumini ce nu se sting (publicistică; Botoşani: Agata, 2012), ,,… Şi aşa mai departe” (Botoşani: Agata, 2014), Raportul de seară (memorii; Botoşani: Agata, 2015), Comuna Vlăsineşti. Şcoala-150: (1865-2015) (privire monografică; în colab.; Botoşani: Agata, 2015); Nunta de aur la Vlăsinești (specific monografic, în colab.), Botoșani: Agata, 2017.
Din anul 2009 și până în prezent este colaborator şi redactor  la publicaţia de cultură Luceafărul, iar în anul 2011 a fondat (red.-şef), împreună cu ing. Lucian Trufin (director), publicaţia locală de informaţie şi opinie Vlăsineşteanul, contribuţia sa fiind hotărâtoare.
Pe bună dreptate, un meritoriu evident, i s-au acordat numeroase gesturi de apreciere materializate prin titluri și diplome: Titlul de Profesor Evidenţiat şi  Membru în Comisia Naţională Consultativă pentru Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Învăţământului (1995), Diploma pentru Recunoaşterea meritelor excepţionale din partea Inspectoratului Şcolar Botoşani, Distincţia de vrednicie – din partea Mitropolitului Daniel al Moldovei; precum și altele acordate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară; pentru munca didactică şi educativă în slujba Şcolii din Vlăsineşti – Diploma de excelenţă şi Trofeul de Excelenţă privind denumirea Şcolii cu cl. I – VIII din  Vlăsineşti – Gheorghe Burac, titlul Virtutea Sătească – Editura Agata și s-ar mai putea da încă multe exemple.
La toate acestea, se adaugă multitudinea aprecierilor prin diferite referințe ale unor personalități de seamă din mediul academic și cultural: Acad. Alexandru Zub; Prof. Univ. Dr. Ion H. Ciubotaru; Prof. Dr. Lucia Olaru Nenati; Prof. Univ. Dr. Angela Paveliuc Olaru; Prof. Mihai Matei; Prof. Dana Pietraru; Prof. Haralambie Holic; Prof. Mihai Belecciu; Av. Ana Maria Maluș; Prof. Silvia Lazarovici; Prof. Gheorghe Median; Prof. Mihaela Huncă; Prof. Paul Rusu; scriitorul Ovidiu Chelaru; poetul D.M. Gaftoneanu; Ing. Lucian Trufin; Prof. Lidia Ciucălău; Prof. Ilie Avârvării; poeta Dorina Rodu și câți încă mai sunt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Traian spune:

    La ,,multi ani”dle. professor.

  2. DMG spune:

    …Aprecieri, ganduri de bine si urari de sanatate familiei d-lui profesor Burac!

  3. Octavian Vitcu spune:

    La multi ani,Stimate Domnule Profesor,Burac Gheorghe.Va doresc multa sanatate si numai bucurii.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania