ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 05 Apr. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 05 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Să ne trăiască Țirțiacii. Dezlegare la mistreți!

Aud că miliardatul Țirțiac a turnat la Securitate. Acum vreo 4 decenii, era, mai mult ca sigur, un nene delegat cu bășica aia mică, prin țări, avioane, lume și lume,  că așa stăteau lucrurile. La o adică, folosirea nucilor de tenis și lui Ilie i s-ar fi potrivit. Au cotcodăcit, amândoi, ouă de aur, spre manipularea patriotardă a unei nații de găinaț. Acum câteva zile, aflu, așa, din seninul adâncimii pământului, că un așa-zis publicist, nu dau amănunte, prin 1991, își cerșea un post mic la serei. Nu a fost aceptat din cauza vârstei și a lipsei de caracter. Ca să vezi că și sereiul are principii. Am văzut dosare, sau, mă rog, adeverințe de ciripitori la fosta securitate. Prieteni de-ai mei, în numele cărora am închis ochii și sufletul. Nu am dreptul să condamn pe nimeni, vorba lui Irin, suntem în Săptămâna Mare. Și tare. Și tac fără ca să mă pot abține. Hristos a tăcut cât a putut, până și-a chemat TatăL, ca să-L izbăvească. De ce să tăcem la nesfârșit? Aud că și băiatul din Vâlcea, guruvernatorul BNR, a mâncat rahat pe ici, pe colo, plus pe dincolo. La televiziunile de partid, chiar acum, vorbește Țirțiac, apoi, imediat, își dă cu părerea din buze și ăsta de la Vâlcea, guvernoiul leului clocit. După care, Chireac cel gușit, dă de tușit, iubește mirosul banilor nației cu o inepție nasistă, nu nazistă. Să avem pardon. Tot aud și tot citesc, că, pe la scârbicii, și-au făcut cărți de muncă acoperite fel de fel de fleoarțe masculine. Aș zice mai puțin, dar nu mă lasă reacțiile chimice la astfel de șoriciuri cu epoleți. La un moment dat, după ce am terminat un fel de facultate ID, deja eram să devin profesor la unii care se ocupau cu tera bera și biosfera. Mi-am văzut de ale mele. De fleacurile de zi cu zi. Printre aceste nimicuri, un poet, gitan-rom și țigan, mi-a spus pe șleau că a semnat un angajament cu fosta și eterna securitate. Nu l-am iertat nici acum. Cum nu l-am priceput, la vremea respectivă, pe domnul Alecu Paleologu sau pe doamna Irinel a domnului Pleșu. Sunt defazat, nu mai înțeleg de ce reperele țării au fost moț de ciocolată falsificată. Nu sunt disperat, că nu am de ce dispera. Pe vremea lui Băsescu, când eram pe lista indezirabilor, aproape zilnic mă căuta o damă subțirică, înaltă și fără de frică. Beam câte o cafea, schimbam câteva cuvinte, eram tradus, curtat, băgat în seamă. Mai că nu mi-a pus păsărica pe frunte. Mă invita la ea acasă, că bărbatu, chipurile,  nu s-ar fi supărat. Normal! Am evitat totul. La un moment iritant, de față cu un fel de șef al ei, un acoperitor, am băgat-o de unde venise. Și s-a terminat filmulețul. N-am făcut-o nici cu voie de la ei. Mai recent, un fost ceist la harmata știuleților patriei, se simte jignit de mine și îmi trimite un fel de reacție la ceva care nu există. M-a simțit dușman al boborului. Să fie la el. Îl iert pentru că nu exist decât în închipuirile sale. Vorbesc despre turnători. Unii dintre ei au, așa, un fel de orgasm atunci când dau cu limba română în rusește etc. Suntem în Săptămâna Paștilor, și acum vreau să cuvânt. Acum e timpul. Lucrez la un volum despre limbricii limbii, despre vorbitorinci. Unii români, martiri, au murit în pușcării fără să lingă clanța adăpostului. Alții, în libertate, le-au mâncat secundele, zilele, anii, deceniile și secolele. Ce să mai zic, sunt cam pe nicăieri, nu mă pot agrea cu această lume dincolo de sfârșitul meu. Sunt (ca și) mort. Nu contez decât atunci când înjur înjurații…