SĂ NU MĂ TEM!
Zvâcniri gestante, scârba ce mocneşte,
Modesta umbră fadă a trăirii,
Tăişul viu al vorbei şi-al privirii
Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.
Să fug, să strig, din mult prea plinul firii,
Să mă ascund de ura ce sporeşte?
N-ar fi mai bine s-o înfrunt, orbeşte,
Să mă arunc în lama primenirii?
Să trec prin toate, cu priviri avide,
Cum aş tăia în carne de poem.
Un pas mai mult şi zborul se decide.
Sfârşeşte frica de un surd blestem
Şi-o poartă către mine se deschide.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania