Primit pentru publicare: 19 oct.2015
Autor: Lucia PÂRVAN
Publicat: 20 oct.2015

Salonul Național de arte vizuale INTERFERENȚE – ediția a IV-a

Toamnă bogată în evenimente expoziționale la Botoșani. Galeriile de Artă Ștefan Luchian au devenit,  pentru trei săptămâni, gazda unei expoziții aflată la a IV-a ediție: Salonul Național de arte vizuale INTERFERENȚE. Debutul acestei manifestări a avut loc în anul 2012, iar ideea organizării Salonului Național aparține  artistului vizual Liviu Șoptelea, președintele Societății Culturale Expo Art și curatorul celor patru ediții.

Încă de la debut organizatorii s-au bucurat de o participare numeroasă; creatori cu experiență dar și debutanți, lucrările fiind realizate într-o diversitate de tehnici: pictură, grafică, sculptură, tapiserie, instalație și fotografie.

Ediția din acest an, a fost dedicată pictorului botoșănean Aurel Mocanu Agrippa, la 15 ani de la plecarea acestuia la Domnul (1940-2000). Artistul, ,,un liric născut din darul culorii, cum l-a numit criticul de artă si prietenul Constantin Prut, s-a născut la Botoșani în 1940. A urmat cursurile Facultății de Arte Plastice a Institutului Pedagogic București (1963/1967). A debutat  la Salonul interjudețean de la Suceava în 1968. Alege să-și semneze lucrările Agrippa pentru că semăna cu portretul bust al generalului roman Marcus Agrppa, o temă obligatorie la desen pentru studenții de la arte. La terminarea facultății se întoarce la Botoșani de care rămâne sufletește legat (chiar dacă ulterior se v-a stabili cu familia la București) până la sfărșitul zilelor. Deschide o expozitie personală în 1975; o epoziție de grup alături de Angela Tomasseli și Letiția Oprișan în 1997; participă la expoziții colective la Botoșani și Bacău precum și la cele cu caracter național organizate la București unde v-a lucra la Oficiul Național pentru Expoziții de Artă, sprijinind din postul în care se afla transferul unor lucrări către muzeul botoșănean de artă în scopul îmbogățirii colecției proaspăt înfiintate.

A avut lucrări selectate pentru expoziții de artă românească organizate la Sofia (1977) și Lisabona (1978). A pictat serii de peisaje (Căpițe, Câmpuri) dar și portrete.  În ultimii ani de viață a avut probleme cu inima dar a sperat să scape de superință prin pictură. N-a fost așa….

O parte din lucrările expoziției deschisă la București la Galeriile IRECSON  în 2008 sub semnul inimii, pe care n-a apucat s-o mai vadă, a ajuns la Botoșani prin bunăvoința fiicei artistului Oana Mocanu. Inimi, multe inimi, pictate pe pânză, pe hîrtie, făcute din colaje; albe sau prinse într-un amestec de culori. E un omagiu binemeritat pe care artiștii tineri, participanți la cea de-a IV-a ediție a Salonului Național de arte vizuale, INTERFERENȚE, au ținut să-l aducă unui confrate dispărut timpuriu dintre noi, un artist care și-a iubit cu pasiune meseria.

Artiști din Bacău, București,  Iași , Suceava, Bistrița, Cluj, Hunedoara, Timișoara, Craiova, Ialomița, Vâlcea și nu în ultimul rând din Botoșani, peste 50, și-au dat întâlnire în această toamnă, la Galeriile de artă ,,Stefan Luchian,, spre încântarea publicului iubitor de frumos. O îmbinare de stiluri diferite, o varietate tematică, o explozie de culoare, o libertate absolută de expresie, așa cum s-a văzut și la edițiile anterioare.

Este o expoziție care, repet, aduce laolaltă, în același spațiu, artiști din generații diferite, unii consacrați (Aurelian Antal, Liviu Șoptelea, Eugenia Goraș, Robert Cobuz) alții  aflați încă în faza de experiment sau cu dorința de emancipare a limbajului plastic. O mentiune  pentru doi dintre artiștii care, din punctul meu de vedere, devin din ce în ce mai buni portretiști; Florin Grosu și Valeriu Gorgan, prestația lor indicând faptul că au evoluat; pentru Talida Grunzac sau Ana Maria Rugescu care cred că vor reuși, în timp, să depășească inerentele emoții ale debutului și nu ultimul, pentru Liviu Șoptelea, artistul  care de patru ani încoace reușește să mențină în atenția publicului acest eveniment expozițional, demonstând de-a lungul anilor că are vocație artistică, exersăndu-se in mai multe tehnici.

Se poate conchide că expoziția din acest an chiar dacă este un  amalgam de formule plastice, demonstrează că dialogul generațiilor este posibil, uneori chiar inevitabil și că trebuie să avem incredere în resursele creative ale tinerilor. În pofida alăturării unor lucrări ce țin de o zonă a facilului de altele  care rămîn în zona confortului vizual nu am remarcat nici o reacție de respingere din partea publicului, personal preferându-le pe ultimele. Așteptăm cu interes ediția cu numărul 5.