“Am activat încă din liceu ca artist plastic, debutând în clasa a 11-a cu prima expoziție personală de fotografie, urmată de numeroase expoziții colective în țară, dar și în străinătate. Încă din primul an de facultate am început să activez vreme de mai mulți ani în calitate de critic de artă, colaborând cu revista culturală Tribuna și cu revista de artă Forma. În timpul petrecut ca masterand al facultății de litere am debutat atât în proză scurtă, cât și în poezie, în reviste literare precum Steaua, Egophobia și nu numai. În vara anului 2021 am publicat primul volum de poezie în limba engleză, intitulat Paper Cut, urmând ca în lunile următoare să debutez cu un volum de poezie și în limba română”, spune tânăra.
Printre simptomele mele se numără oboseala cronică, extenuare fizică și psihică până în punctul în care nu mă mai pot ridica din pat, pierderi masive în greutate, dureri articulare, cu episoade în care nu pot urca scările din cauza genunchiul sau nu îmi pot folosi mânile din cauza durerilor la încheieturi, dureri și arsuri puternice de oase, care nu mai cedează de la nimic, mioclonii, tremor postural și esențial care s-a agravat în ultimele luni, depresie, nu îmi mai pot folosi mâinile cum trebuie, slăbiciune în picioare și dezechilibru, parestezii, dureri neuropate, deficit motor, dezechilibru, sensibilitate crescută la lumină, erupții cutanate.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania