Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Sara Pleșa-Popescu, o tânără talentată ce are nevoie de sprijinul nostru
- Am cunoscut-o pe Sara cu ani în urmă, în cadrul unor ateliere de istoria artei desfășurate pe rând la Iași, Cluj și București prin parteneriatul Universităților de Arte. O experiență deosebită pentru toți cei ce au avut ocazia de a participa. Am fost colege pentru scurt timp și pot spune că mi-a lăsat impresia unei tinere foarte talentate și ambițioase. Dovadă stau și realizările ei. Sara Pleșa-Popescu are 27 de ani și s-a născut la Deva, jud. Hunedoara, unde a absolvit cursurile liceului de Muzică și Arte Plastice Sigismund Toduță, continuându-și studiile la Facultatea de Istoria și Teoria Artei în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, urmată de un master în Literatură Comparată în cadrul Facultății de Litere a UBB Cluj. Sara are activitate ca artist vizual și ca autor de articole în publicații culturale. De puțin timp e și autor de volum.
“Am activat încă din liceu ca artist plastic, debutând în clasa a 11-a cu prima expoziție personală de fotografie, urmată de numeroase expoziții colective în țară, dar și în străinătate. Încă din primul an de facultate am început să activez vreme de mai mulți ani în calitate de critic de artă, colaborând cu revista culturală Tribuna și cu revista de artă Forma. În timpul petrecut ca masterand al facultății de litere am debutat atât în proză scurtă, cât și în poezie, în reviste literare precum Steaua, Egophobia și nu numai. În vara anului 2021 am publicat primul volum de poezie în limba engleză, intitulat Paper Cut, urmând ca în lunile următoare să debutez cu un volum de poezie și în limba română”, spune tânăra. - Cu toate acestea, elanul cu care a pornit în carieră a fost umbrit de apariția, mult prea devreme, a unei boli pentru care mult timp nu a avut un diagnostic clar. Au trecut aproape trei ani de vizite medicale și tratamente, adunate toate într-o luptă grea, despre care scrie frecvent. Toți cei care vor și pot aduce un sprijin, o pot face în conturile pe care le regăsiți la finalul materialului.
- “Povestea bolii mele, o boală cu o mie de fețe…
- 28 martie 2022. De câțiva ani mă confrunt cu probleme de sănătate grave. Țin să precizez că tatăl meu s-a stins din viață foarte tânăr, în urma unei suspiciuni de boală autoimună.
- În urma unei analize Borrelia Western Blot s-a dovedit că sunt echivoc pozitivă la o tulpină și pozitivă la două, ulterior aflând că sunt afectate atât oasele, cât și creierul. La ultimul RMN au ieșit multiple focare de demielinizare pe creier și pe coloană și zone atrofiate. Între timp s-a mai descoperit că sufăr și de osteoporoză, artrită, de boala autoimună colagenoză, sindrom extrapiramidal, neutropenie ciclică, Epstein Barr cronic, probleme tiroidiene, fibromialgie, chist tarlov.
- Am cheltuit în ultimul an cel puțin o sută de milioane lei vechi pe medici și tratamente greșite, semiorfană fiind, fără loc de muncă pentru că îmbolnăvirea mea mai gravă a început încă din timpul masterului, iar mama, pictor bisericesc de profesie, este mai mereu șomeră.
Printre simptomele mele se numără oboseala cronică, extenuare fizică și psihică până în punctul în care nu mă mai pot ridica din pat, pierderi masive în greutate, dureri articulare, cu episoade în care nu pot urca scările din cauza genunchiul sau nu îmi pot folosi mânile din cauza durerilor la încheieturi, dureri și arsuri puternice de oase, care nu mai cedează de la nimic, mioclonii, tremor postural și esențial care s-a agravat în ultimele luni, depresie, nu îmi mai pot folosi mâinile cum trebuie, slăbiciune în picioare și dezechilibru, parestezii, dureri neuropate, deficit motor, dezechilibru, sensibilitate crescută la lumină, erupții cutanate.- “Mă trezesc și simt căderea întunericului, nu lumina” (Gerard Manley Hopkins)
- 17 martie 2023. Am crezut că sunt mai bine. Pentru câteva zile. Am crezut că amalgamul de medicamente și suplimente (prescrise „de toate pentru toți”, în speranța că măcar ceva „va da lovitura”) în sfârșit funcționează. M-am înșelat. Stările de rău au revenit, unele ba chiar mai în forță decât înainte. Mă trezesc cu transpirații nocturne urmate de frisoane. Aproximativ o oră, de la 7 la 8 dimineața, o petrec tremurând sub plapuma umedă pe care de cele mai multe ori nu am energie nici să o întorc ori lipită de calorifer, pe jos sau în picioare. Timp de o oră, centrala duduie, iar eu nu mă pot mobiliza din cauza frisoanelor. Mă simt împietrită acolo, pe marginea unui pat cunoscut sau jos, lângă calorifer. Mă culc cu greață, mă trezesc cu greață. După o oră, încerc să mă mobilizez să mănânc o banană și să beau o gură de cafea. Încerc să mă trezesc. Corpul îmi pare greoi, ca din plumb, în ciuda celor puțin peste 40 de kilograme pe care le cântăresc. În același timp, paradoxal, îmi pare extrem de ușor, ca din vată, una pe care și cea mai ușoară adiere de vânt o va dezmembra în bucăți. Mâinile și picioarele îmi sunt slăbite și se mișcă aproape mecanic, robotic. Încerc să desfac flacoanele de medicamente, iar degetele parcă mă ascultă tot mai puțin. Banana îmi provoacă greață, iar cafeaua nu mă mai trezește cu nimic. După ce încetează frisoanele, urmează bufeurile, stări de căldură, impresia că mă sufoc, că nu am aer, că urmează să leșin. Ies pe balcon și inspir aer în piept cât de adânc pot. Încerc să gândesc ceva, să îmi imaginez, să îmi las mintea să curgă liber prin mine și în afară, așa cum știa singură să o facă atât de bine odinioară. Zero gânduri. Zero amintiri. Mintea e goală, dar nu acea goliciune pe care o cauți râvnind atunci când meditezi. E pur și simplu plecată, înstrăinată. Nu vine nimic, nu alcătuiește nimic: zero amintiri, zero scenarii, zero planuri. Apoi, nimicul se revarsă peste mine, din nou. Depresia revine. Și e mai vicleană decât înainte, mai perfidă și mai insidioasă. Îmi simt articulațiile calde la atingere și blocate, le simt dureroase. Îmi simt mușchii slăbiți, iar membrele îmi tremură. Mă simt sătulă și saturată. De tot, de toate. Aș vrea să îmi las corpul în urmă, să iau unul de împrumut și să fug undeva departe. Aș vrea să pot face același lucru și cu mintea. Cu creierul ăsta care nu mă mai ascultă. Un creier pe care mi-am petrecut 17 ani antrenându-l pe băncile școlilor și aproape trei decenii având grijă de el, ferindu-l pe cât a fost posibil de toate vicisitudinile care se revarsău mereu asupra mea de-a lungul vieții. Am încercat să îl educ într-atât de mult încât să devină cea mai importantă și valoroasă parte din mine. Apoi, treptat, mici fragmente din el s-au pierdut. Sau s-au ascuns bine, atât de bine încât poate niciodată nu le voi mai găsi. Boală degenerativă neuronală bilaterală – ultimul diagnostic care m-a pus la pământ. Nu m-a surprins, însă. Se spune că nimeni nu ne cunoaște corpul mai bine decât noi înșine. Iar eu am simțit începutul declinului, am simțit începutul sfârșitului. Încerc uneori să îmi amintesc de vremurile în care eram sănătoasă. În care eram, cât de cât, fericită. În care cele mai mari probleme erau cele emoționale sau școlare. Nu reușesc, oricât aș încerca, să îmi amintesc cum era să fiu sănătoasă. Să fiu fericită. Să nu mă doară nimic, să nu îmi tremure și să nu mi se zbată tot corpul, să nu mă trezesc zilnic cu stări de rău, unele familiare, altele noi, care mă iau prin surprindere. Nu îmi mai amintesc nici cum e să speri într-un viitor mai bun. Acea epocă a apus de mult. Acum am ajuns doar să sper că nu va deveni mai rău; mult mai rău. Și să mă mulțumesc cu asta.
- Orice ajutor este extrem de important pentru Sara. Se pot face depuneri în conturile:
- IBAN cont în lei Banca Transilvania: RO67BTRLRONCRT0298191001
- Aparținător cont: SARA PLEȘA POPESCU
- IBAN Revolut: RO86 BREL 0005 5170 1493 0100
- Beneficiar: Sara Pleșa Popescu
- Cosmina Marcela Oltean
- Foto – arhiva personală Sara Pleșa-Popescu
Articole asemănătoare
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania