Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Sărută Pământul acesta !

    Sărută Pământul acesta, comentariu la romanul scris de Ileana Vulpescu-Postfața punct de pornire –


      La Cartea Româneacă, în 1987, a fost publicat romanul „Sărută pământul acesta”, 402 pagini, o lucrare  literară de ficțiune referitoare la începuturile vieții romane la gurile Dunării (l-am citat pe V. Pârvan), a cărui text, foarte documentat scris, zic eu, susținut și de alți scriitori, – coperta, macheta și prezentarea grafică chiar de Romulus Vulpescu, cu reproduceri detalii în piatră de pe Columna lui Traian și de peTrapeum Traiani, alte podoabe descoperite pe șantierele arheologice din țară, că zice autoarea în nota sa de sfârșit de carte p. 394-398, „o lucrare literară de ficțiune nu este, pare-se, ținută să respecte rigoarea adevărului științific, fantezia supunându-se altor legi (pe care, de altfel, după un bun obicei creator, cele mai adeseori le și încalci)”, spuse pe care mai tinerii nu le mai respectă cu scrupulozitate, azi Pământul nu-i sărutat, nici omul și viața cât de cât respectate. Invit cititorii 2020 să citească nota-postfață în cauză spre riguroasă convingere.

              Practica muncii la mulți dintre tineri, care își zic și-s confirmați, onorați cu premii fel de fel – dă de dânsul un jurnal care oferă Premiul anului, după el altul și altul, că între jurii și autori prietenia-i la ea acasă – fac din ficțiunea vicioasă operă de artă.

              Există, spunea Ileana Vulpescu, – acum vreo 30 de ani – cu toate astea, un minimum de date istorice stricte, în a căror  absență, construcția imaginației – oricât de temerară – nu poate fi  edificată fără pagube sensibile pentru credibilitatea situațiilor și pentru veridicitatea personajelor, chiar și a celor (situații și personaje) inventate.Voită sau nu, ignorarea acestei obligații elementare este și mai lesne sortită gemoniilor critice, în cazul în care pe scena ficțiunii evoluează persoane și personalități istorice într-un decor atestat de izvoare. „…Pentru un roman istoric îți trebuie ca întreaga acțiune să se razime pe un fond istoric sigur, care, pe lângă  logica eternă a firii sale, căci așa s-au întâmplat în adevăr  faptele, mai dă și putința de a pune  o pecete specială, de a da o înfățișare mai aproape de aceea a vremii și a te arăta astfel mai sigur și deci și mai convingător acolo unde, lăsând realitatea, pornești în zborul imaginației:  căci știi că în urmă ai razimul adevărului istoric”. (Vasile PÂRVAN, Romane istorice cu subiecte naționale, 1903).

                 Despre munca titanică de autor am găsit relatări tot aici în postfață. Insist, și-i redau spusele, cei de astăzi să avem lecția online acasă: „Prin urmare, cele câteva sute de pagini ale cărții se reazemă pe informații culese din câteva  mii ale altor zeci de lucrări de specialitate:  de la articole și studii privind  o chestiune particulară ori un detaliu iconografic,  până la monografii și tratate de istorie consacrate lumii antice sau, cu precădere, perioadei în care se petrec evenimentele relatate”.

              Și iată munca de Sisf, nu altceva, care tânăr îndrăznește azi la așa ceva? „Așa, spre exemplu, deși am „inventat” amănuntele anecdotice ale biografiei lui Cn. Pompeius Longinus, general căruia izvoarele (în speță, DIO CASSIUS, Historia, LXVIII, 12) nu-i consacră decât puține rânduri, amplificate  mai târziu de A.D.XENOPOL, nu mi-am apropiat motivațiile tranșant maniheiste ale istoricului român, ci numai concluziile sale corecte: „După  ce Traian trece pe pământul  Daciei, Decebal închipuiește o altă șiretenie. Înșală  anume pe un  comandant roman foarte iubit de Traian, Longinus, prefăcându-se că ar vroi să-i vorbească de pace, și după ce pune mâna pe el, amenințându-l cu tot felul de chinuri, îi cere să destăinuiască planurile lui Traian. Romanul  însă rămâne mut la toate întrebările. Decebal  atunci se gândește a se folosi într-un alt chip de prinderea lui Longinus. Trimite lui Traian răspuns că, dacă nu se va retrage din Dacia, înapoindu-i  toată țara până la Dunăre și dându-i și o despăgubire de război, va ucide pe Longinus cu cele mai  cumplite cazne. Traian era pus într-adevăr într-o grea cumpănă prin viclenia Dacului. Era în luptă  inima lui cu datoria lui de domn și împărat.Deocamdată,  pentru a scăpa pe Longinus de o moarte îngrozitoare, el răspunde lui Decebal într-un chip îngăimat., încât Decebal nu știa la ce să se hotărască. Într-aceste însă Longinus scrie  o scrisoare lui Traian, în care-l îmbie să strângă cu putere de Decebal și să-i răzbune moartea, căci în momentul când va primi scrisoarea,el nu va mai fi între vii, și ia otravă chiar în noaptea când trimisese  curierul cătră domnul său, nelăsând în  mîinile lui Decebal decât un cadavru,  care nu-i mai putea sluji  la nimic. Așa știau Romanii, chiar în timpul decadenței lor, să-și împlinească datoria ! Dar și Decebal chiar, când năimea ucigași sau trăda credința datorită vorbitorului (sic /voitorului ) de pace, ce făcea el alta decât tot împlinirea datoriei ? O datorie poate încă mai sfântă decât acea de a lupta pentru glorie și izbândă, lupta pentru neatârnare”, (Istoria Romînilor din Dacia Traiană, I, pp. 127-198). În privința lui Traian, despre care informațiile abundă, mi-am selectat faptele, cu osebire din  PLINIUS (cel Tînăr), cât și din alte surse demne de încredere,clasice, moderne și contemporane –atenție înșiruirea – (precum, J.J. AMPERE, Eugen CIZEK, Roberto PARIBENI). La fel, pentru a re-crea lumea dacică și pe cea romană a vremii, cu toate implicațiile politice, economice, morale, sociale,culturale, de viață cotidiană etc., m-am adresat, în afara lucrărilor fundamentale ale istoriografiei românești  (A,D. XENOPOL, Vasile PÂRVAN,  Nicolae IORGA, Constantin  C. GIURESCU, D.M. PIPPIDI), unor cercetări exhaustive (Eugene ALBERTINI, Victor CHAPOT, Guglielmo FERRERO, FUSTEL DE COULANGES), dicționarelor  de antichități și enciclopediilor de civilizație (Anthony RICH, Dumitru TUDOR,),  cât și anumitor studii speciale privind artele civile (Mihai GRAMATOPOL, Paul MacKENDRICK) și pe cea militară (Andrei ARICESCU, Vasile CHRISTESCU, V. NĂDEJDE; Cristian M. VLĂDESCU, istoria limbii (I. FISCHER, L. QUICHERAT, AL. ROSETTI) și pe cea a literaturii (Rene PICHON), istoria filosofiei (Paul JEANET-Gabriel SEAILLLES, G. Dem. TEODORESCU), și pe cea a miturilor și a religiilor (P. DECHARME, Pierre  GRIMAL, Fr. NOEL și Mircea ELIADE, Charles HAINCHELIN, Denis SEURAT, Emilian  VASILESCU), dreptul (J. DECLAREUIL) și viața privată (Paul GUIRAUD, E.W. HEATON, Rene MENARD-Claude SAUVAGEOT).

              O bibliografie – chiar și una selectivă –  spunea Ileana Vulpescu, ar fi, pare-mi-se, fastidioasă, și ar putea denatura sensul romanului, împrumutându-i un aspect  științific, falacios, de fapt, tehnicist, de care sper să rămână străin.

              Ca cititor al postfeței la roman care mi-a plăcut, scris de o doamnă – doamna  Ileana Vulpescu.  căreia, întotdeauna i-am  admirat  slova și modul cum a folosit-o, m-a surprins și sunt încă sub buna impresie cum știa să se comporte cu colaboratorii-susținătorii ei la scris.

              Înainte de-a încheia aceste rânduri lămuritoare, zice ea, fie-mi îngăduit să exprim și aici sentimenentele de gratitudine cuvenite celor care mi-au acordat, în momentul definitivării textului, un neprețuit ajutor.: distinsului poet și eseist, specialist în filologie clasică,  Petru CREȚIA, cea mai vie recunoștință pentru osteneala pe care și-a dat-o citind manuscrisul spre a-mi face valoroase observații   privitoare  la onomastica latină.  Eruditului cercetător Răzvan TEODORESCU, reputat cunoscător al culturii și al  istoriei noastre vechi, alese mulțumiri pentru acribia cu care a verificat lucrarea, consacrându-i un referat științific de înaltă știință. Competentului  lector de carte Maria GRACIOV, pe deplin meritată prețuire colegială pentru minuția sugestiilor și pentru devotamentul cu care s-a aplecat asupra acestor pagini.

             „Dacii la ei acasă”, „Dacii și  noi. Comentarii”, „Dacia preistorică de N. Densușianu prezentată de C. I. Istrati”, „Firul Daciei Mari”, în total cam 1400 de pagini destinate de autor, Ion N. Oprea, dacilor și romanilor, strămoșii noștri,  publicate, tot așa, în construcție imaginativă, cu indicarea operei-fundament. au făcut subiectul unui articol  publicat de prietenul meu Ion Popescu Sireteanu în Târgoviștea literară,  care,  surpriza mea, spre deosebire de Ileana Vulpescu, mult mai târziu, a găsit demersul nu o reușită, dar tema fiind în desfășurare, îi aștept încă susținerile, că așa este în presă, mama Istoriei, vorba lui Toma Caragiu…

             Ion N. Oprea. Iași, 21 mai 2022



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5