În valuri de linişte mereu apăsătoare
Bătrâna casă bătrânească în minte-mi apare,
Aerul blând al copilăriei mă-ncântă,
O umbră nostalgică sufletu-mi frământă

Satul pare coborâtor de-a dreptul din mit,
Văzduhul se aseamănă cu plumbul topit,
Oricine-ncearcă să-i dezlege originea,
Uită clipele de linişte şi ora de cafea.

E satul cu rădăcini adânc înfipte
În pământul strămoşesc de-al meu părinte,
Cu picioarele goale prin iarbă m-am plimbat,
Respiraţia pământului am ascultat.

E vatră de înţelepciune şi de muncă
Cu glia şi cu pădurea îngemănată,
E satul cu care numele mi-am contopit,
Cu amintiri ce mă copleşesc la infinit.

Aici soarele sărută petală cu petală,
Privirea mi-o răpeşte şi mă îndrumă,
Să ascult păsările cum ciripesc
Cum prin lanurile de grâu foşnitoare rătăcesc.

Aici roata vremii se-nvârte clipă după clipă
Şi mă simt legat de el ca lacrima de pleoapă,
Sătenii te adoră, pomii-ţi cântă o baladă,
Amintirile în izvoare de fluvii se scaldă.