Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

     Scandal pentru ,,falsele noastre valori muzicale”

     

     

     

    Primit pentru publicare: 10 Oct. 2021
    Editor: Ion ISTRATE
    ©Vasile Găurean, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


                

      Destul este o scânteie într-o pulberărie, cum este cea românească, și  ușor se dezlănțuie un nimicitor foc de artificii. Cam asta s-a întâmplat zilele trecute, când reputata soprană Angela Niculescu a făcut referire la ceea ce numim valorile noastre muzicale: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Maria Tănase și restul, idolatrizat de noi, ca ,,false legende”. Mărturisesc că am fost șocat, uluit, năucit.
    Domnia sa este, negreșit, un nume sonor, prezent pe marile scene ale lumii, familiară cu celebrități trecute și actuale, de am aminti doar pe Luciano Pavarotti și alte nume grele. A și debutat în străinătate, fiindcă :în România a fost aproape imposibil – spune distinsa soprană. 

    Deontologic, să ne oprim întâi la câteva dintre declarațiile făcute la ,,Contributors”-ul unui ziar central, spre edificare, consemnate de altfel și într-o carte a domniei sale. Cităm:

    Istoria culturală a României se compune din false valori, comandate în perioada comunistă.” Și mai mult, nimeni nu s-a interesat de adevăratele talente. Aș, nimeni!
    ,,Cine a fost George Enescu? Eu, în treizeci de ani, nu am descoperit nicio sală importantă în care să fi cântat. Știu doar că în America a cântat  o dată, l-a înlocuit pe Toscanini la Carnegie Hall. L-a înlocuit, nu l-a invitat nimeni. Și a fost a doua oară…Când s-a dus a doua oară, a cântat într-un muzeu. Nu vreau să vă supărați pe mine, că distrug legende.”
    ,,Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puține lucruri, comparativ cu alții… Se afla la începutul carierei…Bietul de el, a murit tânăr, de tuberculoză… A venit apoi George Enescu…”
    ,,Nu poți să spui că Maria Tănase a cântat la New York, dacă ea a cântat printre mese. A cântat la o expoziție, probabil internațională, din moment ce i-a invitat și pe români acolo. Oamenii stăteau la mese și ea a cântat printre acei oameni (români-n.n.).
    Se dau exemple de  valori autentice, despre care nu s-a vorbit niciodată: Dinu Lipatti, Radu Lupu, Sergiu Celibidache, Clara Haskil
                                                            x
    Despărțind, pe cât se poate caii și măgarii, nu este adevărat că nu s-a vorbit  niciodată despre numele pomenite mai sus. Presa românească e dovada irefutabilă. I-am auzit în concerte, au fost apreciați elogios și superlativ, i-am admirat noi și toată nația română. În mintea mea de profesor, mi-am și zis că Sergiu Celibidache a fost mai mare dirijor decât  Arturo Toscanini, deși talentele nu se măsoară în metri și kilograme de corp. Exigența dirijorului român era proverbială. (Și umorul lui involuntar. Certa Marea Orchestră din Berlin zicând:  Mă, voi cântați mai rău decât cei din Viena.)

    Cât despre Dinu Lipatti, Radu Lupu  și alții, dirijori, compozitori, interpreți, nu s-a vorbit? Poate să nu se fi auzit de către domnia sa peste hotare, preocupată de scena mondială, dar atâta am putut noi să- promovăm. Am avut și mai avem limitele noastre culturale, materiale etc., date de un anumit statut național. Sunt condiționalități cunoscute, dar care nu ne descalifică.

    Cât despre trioul desființat mai sus: Ciprian Porumbescu, George Enescu și  Măria de la Gorj, totdeauna am știut că nu rivalizează nici pe departe cu numele cele mai mari ce populau muzica mondială a vremii lor: mari tenori, soprane, dirijori, compozitori. Sunt numele culturii noastre muzicale clasice. Le iubim și azi și, chiar dacă n-au eclipsat  geniile secolului XX, au fost și sunt valori naționale cu variabilă strălucire. Oricum, cantitatea nu este mereu un criteriu valoric. Geniile autentice  nu apar la orice cotitură a istoriei. 

    S-a spus pe drept că ,,Luceafărul” lui Eminescu,  singur, i-ar fi asigurat celebritate. Cam așa ceva este vibranta ,,Baladă” a Ciprianului nostru, una din cele mai răscolitoare câte s-au scris vreodată.

    Ceea ce m-a nedumerit la extrem este criteriul după care sunt apreciate personalitățile muzicale, adică în ce măsură sunt prezente pe scenele lumii. Nu spunem că nu poate fi un criteriu, dar extrem de  labil, incert. Publicul poate adula  astăzi ceva, dar timpul reașează prea adesea altfel valorile. E un criteriu  pro domo. Adesesa, mari personalități nu se pot autoevalua (Giuseppe Verdi nu considera deloc ,,Aida” ca fiind copilul său favorit, dar istoria aspus altceva.)

    În subsidiar, făcându-ne cineva cu ochiul, ar putea spune că prezența domniei sale pe scenele lumii nu este destul de prețuită la noi, încât să stăm ,,năuci de spaimă” -vorba lui Coșbuc? Ni s-ar reproșa că n-am ridicat cuiva, un templu, cum i se cuvenea?

    Oricum, aceasta este trupa cu care defilăm (T. Arghezi). Sunt valori pe care le iubim, întâi fiindcă sunt ,,ale noastre”, apoi pentru talentul lor, cât le-a fost hărăzit. Numai comuniștii credeau că un Beethoven, Mozart, Tito Gobi, Eminescu, Caruso, se pot naște dacă le creezi ,,condițiile necesare” (adică hrană, cazare, vin). Că despre Dumnezeu, izvorul artelor, științelor și intregii cunoașteri omenești, nu știau (fiind surzi și orbi de bunăvoie).

                                                                        prof. Vasile Găurean, Bistrița



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5