În ultimele două decenii, România a înregistrat o migrație masivă a forței de muncă către statele Uniunii Europene. Consecințele acestor realități sociale sunt resimțite nu doar la nivel economic, ci și în structura și funcționarea familiilor. 72.627 de copii din România aveau cel puțin un părinte plecat în străinătate, dintre care mai bine de unu din zece sufereau din cauza plecării ambilor părinți la muncă în afară, potrivit datelor ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție) de la finalul anului 2022. Aceasta cifră însă nu reflectă numărul real al copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, dacă luăm în calcul sutele de mii de români care pleacă în fiecare an ca lucrători sezonieri în agricultură, atrage atenția World Vision România. Drept urmare, numărul de copii deprivați de prezența părinților este mult mare. Sute de mii de copii sunt într-un mai mare risc de abandon școlar și de-a se simți singuri din cauza absenței mamelor sau a taților.

Migrarea românilor în spaţiul comunitar nu a însemnat soluţionarea problemelor financiare ale acestora; dimpotrivă, a generat o serie de probleme sociale, poate, cea mai gravă fiind scindarea relaţiilor intrafamiliale. Mulţi părinţi, confruntaţi cu o situaţie socio-economică precară în România, au ales să se despartă „pentru o vreme” de proprii copii, considerând că astfel le pot asigura un trai mai bun. Perioada în care părinţii stau la distanţă de copiii lor influenţează foarte mult dezvoltarea acestora din urmă. Cu cât este mai mare perioada în care copiii sunt despărţiţi de părinţi, cu atât mai mult copiilor le este periclitată dezvoltarea psiho-afectivă.

Studiile realizate de UNICEF și World Vision România arată că elevii afectați de migrația părinților:

• manifestă frecvent anxietate, sentiment de abandon și insecuritate emoțională ;
• prezintă dificultăți școlare din cauza lipsei de supraveghere și a scăderii motivației;
• au o integrare socială fragilă, oscilând între retragere și comportament de risc (World Vision, 2018).

Impactul asupra copiilor din învățământul primar

Pentru a se dezvolta, un copil are nevoie de persoane cu care să se identifice, părinţii fiind cei mai în măsură să ofere exemplul  lor, dar şi suportul afectiv şi moral. Din experienţa de lucru cu copii ai căror părinţi au migrat, pot susţine că în orice stadiu din dezvoltarea copiilor, aceştia sunt afectaţi de despărţirea de părinţi pentru o perioadă îndelungată (de la câteva luni, la câţiva ani), dar absența părinților plecați la muncă în străinătate produce efecte vizibile cu atât mai mult asupra copiilor aflați în perioada micii școlarități, deoarece această etapă de școlaritate este marcată de o puternică nevoie de securitate emoțională, stabilitate și ghidaj permanent. Consecinţele despărţirii au repercursiuni în primul rând în plan psiho-afectiv, dar şi social, relaţional, educaţional, cultural.

1. Dezvoltarea emoțională

La vârste mici, relația de atașament cu părinții este fundamentală pentru echilibrul afectiv. În lipsa acestora, mulți copii manifestă anxietate, tristețe, insecuritate sau chiar comportament regresiv. Sentimentul de abandon și dorul permanent afectează încrederea în sine și capacitatea de a gestiona emoțiile. Studiile arată că acești elevi sunt mai predispuși la dificultăți de autoreglare emoțională și la stări de vulnerabilitate psihologică.

2. Performanța școlară

În absența sprijinului parental constant, monitorizarea temelor și stimularea pentru învățare sunt deficitare. Mulți copii cu părinți plecați în străinătate au rezultate fluctuante și pierd motivația intrinsecă. În plus, lipsa feedbackului afectiv din partea părinților diminuează perseverența și interesul față de sarcinile școlare. Totuși, se poate observa că acolo unde există implicarea bunicilor sau a altor tutori, efectele negative pot fi parțial compensate.

3. Integrarea socială

Din punct de vedere relațional, acești copii fie devin retrași, izolați de grup, fie manifestă comportament de opoziție și conflicte cu colegii. Fragilizarea sentimentului de apartenență îi face mai vulnerabili la influențe negative, iar riscul de a fi marginalizați sau stigmatizați este real. Școala devine astfel principalul cadru de socializare, de multe ori singurul cadru stabil pentru copil, unde climatul empatic și activitățile colective au rol decisiv în integrarea și echilibrarea lor. De aceea, învățătorul, în special, și școala, în general, îndeplinesc roluri esențiale în sprijinirea copiilor aflați în această situație de vulnerabilitate.

Rolul învățătorului și al școlii se focalizează pe:

• Sprijin emoțional – oferindu-le siguranță afectivă, empatie și un climat de încredere la școală, învățătorul devine o prezență stabilă, sprijinind copiii în trăirile lor, încurajând exprimarea emoțiilor și valorificând punctele lor forte;
• Colaborare cu familia extinsă – menținerea unei legături constante cu bunicii sau tutorii care au grijă de copil este esențială pentru a înțelege mai bine nevoile  emoționale și educaționale ale acestuia. Prin dialog deschis și sprijin reciproc, copilul trebuie să simtă că mesajele care i se transmit sunt coerente și îl ajută să se simtă protejat. Astfel, copilul are sentimentul unei continuități afective, chiar și în absența părinților.
• Activități extracurriculare – Prin organizarea de excursii, ateliere sau proiecte comune, se  creează contextul în care elevul se simte acceptat și valorizat. Aceste activități sporesc stima de sine și oferă ocazia de a construi relații de prieteni solide. Ele contribuie la dezvoltarea sentimentului de apartenență la grupul clasei și la integrarea armonioasă în colectiv.
• Colaborare interinstituțională – Învățătorul cooperează cu psihologul, consilierul școlar, asistentul social sau alte instituții locale pentru a oferi copilului sprijin complex și adaptat situației sale. Această colaborare garantează intervenții coordonate, care răspund atât nevoilor emoționale, cât și celor sociale sau educaționale. În felul acesta, se creează o rețea de suport care consolidează echilibrul și dezvoltarea copilului.

În vederea atingerii acestor obiective de facilitare a incluziunii, se impune implementarea unor strategii educaționale și comunitare:

1. Programe de mentorat – Elevii vulnerabili pot beneficia de sprijin, cadrele didactice sau voluntarii pot oferi suport emoțional și educațional, facilitând integrarea copilului în colectiv. Acest tip de mentorat întărește sentimentul de siguranță și apartenență.
2. Ateliere de dezvoltare socio-emoțională – Prin exerciții de recunoaștere și exprimare a emoțiilor, copiii învață să-și gestioneze trăirile. Activități de comunicare și colaborare în dezvoltarea abilităților relaționale. De asemenea, sunt încurajate tehnici de reziliență pentru depășirea situațiilor dificile.
3. Parteneriat școală–comunitate – ONG-urile pot organiza programe de sprijin educațional și emoțional pentru elevii vulnerabili. Biserica și autoritățile locale pot contribui de asemenea oferind servicii de consiliere și de ajutor umanitar. Astfel, comunitatea devine un sprijin real pentru copii și familii lor.
4. Menținerea legăturii cu părinții plecați – Folosirea tehnologiei (apeluri video, mesaje, scrisori digitale) ajută copilul să simtă prezența părinților, chiar și de la distanță. Învățătorul poate facilita aceste momente în cadrul unor activități speciale. Astfel, conexiunea afectivă este menținută și dorul este diminuat.
5. Adaptarea procesului de predare – Sarcinile de lucru vor fi adaptate nivelului și ritmului propriu de lucru al elevului, pentru a evita frustrarea sau excluderea. Feedback-ul suplimentar îi motivează și le întărește încrederea în propriile forțe. Prin individualizare, copilul se simte valorizat și susținut în progresul său.

Concluzii

Rolul școlii nu se limitează doar la derularea unui proces instructiv-educativ de calitate, ci se extinde și în oferirea de servicii sociale copiilor, cu atât mai mult dacă aceștia sunt privați de prezența ambilor părinți. Fără a avea pretenția că programele educaționale și sociale inițiate de școală și de diverse ONG-uri pot suplini absența părinților, totuși acestea pot oferi alternative de ameliorare și de adaptare la situația de risc, determinată de migrarea părinților în afara țării. Cele mai multe dintre programele educaționale și sociale vizează pregătirea temelor elevilor în prezența unor cadre specializate și în spații special amenajate, atragerea în activități extracurriculare, managementul timpului liber, consilierea atât a elevilor cât și a persoanelor în grija cărora se află. Realizarea acestor programe este foarte necesară, parteneriatele educaționale încheiate cu diverse ONG-uri, cu administrația locală, agenți economici, biserica, pot contribui la creșterea calităților serviciilor oferite acestor copii, precum și la dezvoltarea capacității decizionale în soluționarea unor probleme. Eficiența acestor acțiuni este asigurată printr-un management corect și coerent al programelor și proiectelor derulate. Pentru atingerea acestui scop, trebuie avute în vedere:

• Crearea unui cadru legislativ și organizatoric optim pentru monitorizarea cazurilor în care copiii se află în situație de risc prin plecarea părinților;
• Pregătirea cadrelor didactice în vederea recunoașterii semnelor neglijării și abandonării copiilor de către părinți;
• Elaborarea unor programe care să aibă susținere financiară: plată pentru profesorii implicați, materiale didactice, echipamente, rechizite, consumabile, etc.
• Derularea unor activități de consiliere psiho-pedagogică și socială cu personal calificat;
• Dezvoltarea programelor de gestionare a timpului liber, facilitarea socializării și asigurarea comunicării permanente cu părinții plecați;
• Conștientizarea faptului că cele mai eficiente soluții sunt cele care presupun o abordare integrată:  școală–familie extinsă–comunitate–instituții.

Bibliografie
Fundația Soros România, Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu , Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă,  Bucureşti, 2007
worldvision.ro/2023/05/31/ziua-romanilor-de-pretutindeni-mesajul-unui-baietel-vorbesc-cu-tati-in-fiecare-zi-la-telefon-72-de-mii-de-copii-nu-i-au-pe-mama-sau-pe-tata-alaturi/