Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)
n. 20 iul. 1940, sat Draxini, com. Băluşeni, jud. Botoşani – m. 7 ian. 1999, Botoşani
Poet şi grafician. Autodidact. A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoşani, condus de scriitorul Lucian Valea.
Nume consacrat pe plan local şi naţional, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1981) şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din Bucureşti (1987), Constantin Dracsin a avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999, 2011), Iaşi (1988), Bucureşti (1990), Essen – Germania (1991) şi Olanda (1993); este prezent în colecţii particulare din ţară şi din străinătate; expoziţii anuale de grafică dedicate poetului Mihai Eminescu.
Debut cu versuri în ziarul botoşănean Clopotul (1969); a colaborat cu versuri, recenzii, eseuri şi grafică la publicaţii periodice din Botoşani şi din ţară: Amfitrion, Ateneu, Caiete botoşănene, Clopotul, Colloquium (red., 1998), Convorbiri literare, Cronica, Familia, Gazeta de Botoşani, Luceafărul, România literară, Tribuna ş.a.
Figurează în vol. colective de versuri şi antologii: Timp de lumină (Botoşani, 1972), Fântâna soarelui (Botoşani, 1975), Caietul debutanţilor (Bucureşti, 1975), Arc de triumf (Botoşani, 1977), Altare (Botoşani: Geea, 2007), Nord (Botoşani: Axa, 2009).
Menţiune la concursul de debut al Editurii Albatros (1975), Premiul I la Festivalul Naţional „Cântarea României”, ed. a 2-a, secţiunea – creaţie, poezie (1979), Premiul „Gulliver”, Botoşani (1998).
OPERA: Voce de flacără (plachetă; Botoşani: C.J.C.E.S.,1979), Poezii (Bucureşti: Albatros, 1981), Singurătatea sâmburelui (Iaşi: Junimea, 1984), Lacul Septentrion (Bucureşti: Cartea Românească, 1985), Zborul (Iaşi: Moldova, 1995), Athosul de sub imaginaţii (Botoşani: Axa, 1995), Ochii şi omătul cerului (Timişoara: Helicon, 1997), Poezii şi desene (ed. bibliofilă; Botoşani: Axa, 2001), Poezii, vol. 1 (ed. def., Antume; Botoşani: Axa, 2002), Poezii, vol. 2 (Postume; Botoşani: Axa, 2003), Jurnal (vol. 1, Botoşani: Axa, 2004), Zilele mele de-apoi (poezii; Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011), Poezii (ed. def.; Botoşani: Axa, [2011]); albume de grafică: Graficianul Constantin Dracsin (alcăt. Valerian Ţopa, Botoşani: Geea, 1996), Calendar comemorativ Constantin Dracsin (alcăt. Viceslav Popescu-Vavu, Silvia Lazarovici, Botoşani, 2000).
REFERINŢE:
DÂRJA,V.” Poezii”, Pagini bucovinene, nr. 2, 1982 (Convorbiri literare); DIMITRIU,D. Debuturi în poezie, Convorbiri literare, nr. 5, 1982; MAZILESCU,V. „Poezii”, România literară, nr. 22, 1982; ULICI,L. Sensul şi semnul, România literară, nr. 3, 1982; ŢIGANIUC,D. „Singurătatea sâmburelui”devenind arbore, Caiete botoşănene, nr. 9, 1984 (Ateneu); IORDACHE,E. „Lacul Septentrion”, Caiete botoşănene, nr. 6, 1985 (Ateneu); COŞOVEI,TR. T. „Lacul Septentrion”, SLAST, nr. 49, 1986; PRICOP,C. „Lacul Septentrion”, Convorbiri literare, nr. 8, 1986; ŢOPA,V. Privire înspre universul Eminescu – Constantin Dracsin – Grafică, Clopotul, nr. 4911, 1989; DORIAN,G. Constantin Dracsin sau dincolo de limita voinţei, Luceafărul, nr. 38, 1990; DORIAN,G. Sâmburele singuratic: Constantin Dracsin, Gazeta de Botoşani, nr. 236, 1990; LAŞCU,H. Constantin Dracsin 50, Gazeta de Botoşani, nr. 123, 1990; IGNAT,D. Dracsin, încercare de portret, Gazeta de Botoşani, nr. 484, 1991; TURTUREANU,N. Câteva ore la Draxini, Cronica, nr. 14, 1994; BĂDĂRĂU,G. Zborul, Timpul, nr. 5, 1996; DRACSIN,C. „Athosul de sub imaginaţii”, Jurnalul de Botoşani, nr. 123, 1996; GIOSU,D. Şi iarba e încă verde, Timpul, nr. 5, 1996; IGNAT,D. Constantin Dracsin…, Gazeta de Botoşani, nr. 1613, 1996; MAREŞ,R. Cazul Dracsin, Tribuna, nr. 11, 1996; ŢIGANIUC,D. Despre roadele sihăstriei interioare sau ale Athosului de sub frunte, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 1-2, 1996; CIUCĂ,V. Două albume de artă: Valerian Ţopa şi Constantin Dracsin, Cronica, nr. 3-4, 1997; APETREI,TR. …Omul este şi slab, este şi tare…, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 1, 1999; FLORESCU,F. Un suflet ca pana de înger s-a dus în lumea drepţilor, Monitorul de Botoşani, 12 ian. 1999; *** In memoriam – Constantin Dracsin, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 1, 1999; MOCANU,R. Constatin Dracsin – In memoriam, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 2-3, 1999; ALECSA,L. Singurătatea nu are moarte, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 2, 2002; DUNĂ,R. Poetul fără mâini, Luceafărul, nr. 34, 2003; MARCU,E. „Poezii”, Convorbiri literare, nr. 9, 2003; DORIAN,G. Constantin Dracsin, Curierul, nr. 19, 2005; POPESCU-VAVU,V. Să ne amintim de … Constantin Dracsin, Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor, 20 iul. 2005; DORIAN,G. Constantin Dracsin – 10 ani de posteritate, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 3-4, 2008; TEIŞANU,V. Poezia lui Constantin Dracsin, Hyperion, nr. 7-8-9, 2010; DORIAN,G. „Zilele mele de-apoi”, Ţara de Sus, nr. 1-2, 2011; OLARU NENATI,L. Remember: Constantin Dracsin, Luceafărul (Botoşani), nr. 1, 2011; ŢIGANIUC,D. Am început să gândesc…, Ţara de Sus, nr. 3-4, 2011; FUNDUIANU,AL.D. „Poezii”, Luceafărul (Botoşani), nr. 1, 2012; GRUIA,L. Gellu Dorian – Reveria continuă, Ex Ponto, nr. 3, 2012; PEREGRINUS Constantin Dracsin – „Poezii”, Convorbiri literare, nr. 4, 2012.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania