Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)
BOJESCU, CONSTANTIN
Poet, publicist. A absolvit Şcoala Generală nr. 3 Botoşani (1956-1963), Şcoala Profesională „Witrometan” – Mediaş, profilul finisor produse textile (1963-1967), Liceul „A.T. Laurian” Botoşani (1970-1974). Activitate profesională: muncitor finisor la I.T.”Moldova” Botoşani (1967-1968; 1970-1974), şef depozit, gestionar, merceolog (1977-1994); corector la Gazeta de Botoşani (1994); recepţioner la firma „Traianus”- Suliţa (din sept. 1994), director adm. la Curierul din Botoşani (1995), comerciant, agent de ordine în piaţa centrală din Botoşani.
Debut cu poemul „Acela” în ziarul Clopotul (nr. 4052 din 20 ian. 1974; prezentare de Lucian Valea); colaborări la periodice: Ateneu, Atitudinea, Caiete botoşănene, Clopotul, Convorbiri literare, Cronica, Jurnalul de Botoşani, Luceafărul, Orizont, România literară, Steaua, Timpul, Viaţa armatei, Viaţa Botoşanilor, Lumină Lină (New York) ş.a.
A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoşani, condus de scriitorul Lucian Valea.
Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Concursul Naţional de Poezie … „Porni Luceafărul…”, Premiul Editurii Princeps din Iaşi, Premiul Revistei Timpul, Premiul Revistei Ateneu, Premiul Festivalului „George Coşbuc”, Premiul I pentru volumul Miere amară (Editura Conta, 2007) la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Figurează în volume colective şi antologii: Fântâna soarelui (Botoşani, 1975), Arc de triumf (Botoşani, 1977), Flori lângă izvoare (Bucureşti, 1985), Altare (Botoşani: Geea, 2007), Nord (Botoşani: Axa, 2009).
OPERA: Ţărmul altei ere (plachetă; Botoşani: C.J.C.E.S., 1979), Kilometrul zero (versuri; Botoşani: Axa, 1996), Confesiunea unei răni (versuri; Botoşani: Axa, 2004), Miere amară (versuri; Piatra Neamţ: Editura Conta, 2007), Kilometrul confesiunilor amare (Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011).
REFERINŢE:
IGNAT,D. Poetul încearcă să spună celorlalţi ceva din sfârşirea, din cutremurarea lui, Gazeta de Botoşani, nr. 1604, 1996; OLARU NENATI,L. Izbânda lui Ticuţă Bojescu, Gazeta de Botoşani, nr. 1624, 1996; ŢIGANIUC,D. Alergare spre planeta cuvintelor, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 3-4, 1996; Gazeta de Botoşani, nr. 1704, 1996; ALECSA,L. „Kilometrul zero”, Monitorul de Botoşani, nr. 54, 1999; ILIŞOI,V. Cel mai iubit poet din Botoşani, Cotidianul „Naţional”, 28 dec. 2002; MANOLACHE,C. Mărturisirile unui boem provincial, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 1, 2005; MARCU,E. „Confesiunea unei răni”, Convorbiri literare, nr. 3, 2005; ALECSA,L. Unduirile… jocul marilor insomnii, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 3-4, 2007; ALUI GHEORGHE, A. „Miere amară”, Convorbiri literare, nr. 4, 2007; MARCU,E. „Miere amară”, Convorbiri literare, nr. 4, 2007; LIVESCU,C. Agresivitate şi resemnare, Convorbiri literare, nr. 10, 2007; ALUI GHEORGHE,A. „Kilometrul confesiunilor amare”, Ţara de Sus, nr. 3-4, 2011; DORIAN,G. „Kilometrul confesiunilor amare”, Ţara de Sus, nr. 3-4, 2011.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania