Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Scriitori botoșăneni. SVETLANA CÂRSTEAN

Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)

CÂRSTEAN, SVETLANA

CÂRSTEAN, SVETLANAn. 18 febr. 1969, Botoşani

Poetă, jurnalistă, traducătoare. A absolvit gimnaziul şi Liceul „A.T. Laurian” la  Botoşani, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia română-franceză (1989-1994). Masterat în Teoria literaturii/Literatură comparată la Universitatea din Bucureşti (1995). Membru cofondator al Cenaclului literar „Central” al  studenţilor de la Facultatea de Litere a  Universităţii din Bucureşti. Îşi desfăşoară activitatea la Institutul Francez din România (Bucureşti), deţinând responsabilitatea coordonării culturale şi a parteneriatului. În perioada apr.-iun. 2010 a beneficiat de „rezidenţă de scriitor” – Recollets Paris, acordată de Primăria oraşului Paris şi Ministerul Afacerilor Externe din Franţa.

Colaborări cu interviuri, articole şi poeme la revistele: Adevărul literar şi artistic, Baaadul literar, Dilema, Hyperion, Interval, Observator cultural, Orizont, România literară ş.a.

Figurează în volume colective şi antologii: Tablou de familie (debut, Bucureşti: Editura Leka-Brîncuş, 1995), Romanian poets of the ’80s and ’90s (Piteşti: Paralela 45, 1999), Speaking The Silence. Prose Poets of Contemporary Romania (Piteşti: Paralela 45, 2001) şi Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”  – Opera Prima (1998-2008) (Botoşani: Axa, 2010).

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima (2008), Premiul Radio România Cultural pentru Poezie pe anul 2008, Premiul pentru debut acordat de  revista România literară pe anul 2008, Premiul pentru debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România pe anul 2008.

OPERA: Floarea de menghină (versuri; Bucureşti: Cartea Românească, 2008).

Traduceri din limba franceză: N. Bacharan, D. Simonnet – Cum să explicăm iubirea copiilor noştri (Bucureşti: Editura Trei, 2000), C. Sahel (coord.) – Toleranţa. Pentru un umanism eretic (Bucureşti: Editura Trei, 2001).

EFERINŢE:

BUZERA,I.  Proximităţi critice, vol. 2. – Craiova: Scrisul Românesc, 2009.
*
MIHĂILESCU,D.C. La alt aer, alte diamante, 22, nr. 45, 1995; PÂRVULESCU,I. Şase, România literară, nr. 35, 1995; CIOBANU,V. Simptome ale literaturii noi, Contrafort, nr. 6, 1996; BUZERA,I.  Preţurile cuminţeniei, Mozaicul (Craiova), nr. 10, 2008; CIOTLOŞ,C.  Multe flori sunt, dar puţine …, România literară, nr. 45, 2008; CRISTEA,D.  Cine sunt eu ?, Luceafărul de dimineaţă, nr. 27-28, 2008; CRISTEA-ENACHE,D.  În menghină, România literară, nr. 24, 2008; DINIŢOIU,A. Spaţiul poetic, între „Ziua de ieri şi ziua de mâine”, Observator cultural, nr. 183, 2008; DORIAN,G. „Floare de menghină”, Convorbiri literare, nr. 9, 2008; NINU,O.C. „Înainte şi după”, Observator cultural, nr. 183, 2008; CONKAN,M.  Trei debutanţi: Svetlana Cârstean,…, Steaua, nr. 7-8, 2009; NICOLAU,F.  „Floarea de menghină”, Steaua, nr. 1-2, 2009; PAUL-BĂDESCU,C.  Prieteni, Observator cultural, nr. 207, 2009; ROTARU,A. Mă hrănesc din mixajul poeziei cu proza, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 4-5-6, 2009; LUCA,D.  Discursul eliberator sau despre metaforizarea terorii, Tomis, nr. 4, 2010; PÂRVESCU,P.  Scriitorul – destin şi opţiune, Hyperion, nr. 10-11-12, 2010; Scriitori în ospeţie: Svetlana Cârstean, Steaua, nr, 4, 2011; DOBREANU,C. „Floarea de menghină”, Dunărea de Jos, nr. 124, 2012; NICOLAU,F. Cum să faci din menghină bici, Zon@Literară, nr. 3-4, 2012.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania