Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

SCRISOARE DESCHISĂ

Scrisoare deschisă adresată:
Primarului municipiului Botoşani,
Preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani,
Cetăţenilor municipiului Botoşani,
prin amabilitatea presei culturale locale,

Domnule Primar,
Domnule preşedinte,
Stimaţi concitadini,

În perioada 5 octombrie 2009 – martie 2010 se împlinesc 145 de ani de când Eminescu a lucrat la două instituţii importante din oraş: Tribunalul Botoşani, care în acea vreme funcţiona în actualul sediu al Primăriei vechi, recent restaurat, precum şi la o instituţie similară prezentului Consiliu Judeţean.

Doresc ca, astăzi, 15 ianuarie 2010, din calitatea mea de judecătoare şi botoşăneancă de dată recentă să omagiez acest reper din biografia marelui om, deoarece ne oferă noi motive de a-l preţui şi de a ne bucura în mod particular de roadele geniului literar şi social pe care ni le-a dăruit Eminescu.

Este o datorie pentru mine care sunt botoşăneancă prin căsătorie de circa 10 ani să-mi manifest preţuirea şi respectul pentru personalităţile naţionale ce au plecat din Botoşani, cu atât mai mult cu cât întâmplarea face să fiu oricum legată în diverse moduri de persoana poetului Eminescu. Astfel, străzile pe care se găseau instituţii la care am lucrat ori domiciliul meu au purtat numele său. La fel şi concursurile şcolare de limba română la care am participat începând de pe la 14 ani. Chiar la una dintre olimpiade organizată în anul în care s-a comemorat centenarul trecut de la decesul poetului, deci acum 20 de ani, în 1989, olimpiadă care s-a desfăşurat la Târgovişte am primit un album editat în memoria poetului ce conţinea fotografii ale sale şi ale cărţilor, afişelor şi clădirilor legate de numele său, una dintre imagini reprezentând tocmai frumoasa clădire a teatrului Mihai Eminescu în care se va desfăşura decernarea premiului naţional pentru poezie şi în care nu am crezut că am să intru vreodată. Pot spune că niciodată până a veni în Botoşani acea fotografie nu mi-a spus nimic şi nu mi-a atras atenţia.

Prin urmare pot aprecia că nu fac până la urmă decât să-mi îndeplinesc o obligaţie faţă de memoria poetului care m-a tutelat discret şi m-a ajutat să preţuiesc limba română şi literatura autentică, deoarece a stabilit nişte standarde în lucrările sale pe care odată ce le preţuim şi le admirăm, toate achiziţiile spirituale ulterioare le vom face la o valoare comparabilă, numai dintre cele mai bune. Eminescu ne ajută să fim selectivi şi exigenţi, să ne formăm un mod de a scrie şi de a vorbi corect şi elegant, îl învăţăm ca români în toate nivelele de învăţământ şi îl descoperim mereu proaspăt şi emoţionant ca adulţi. A devenit practic un mentor naţional.

Naţiunea, spunea cineva foarte inspirat, este un dar oferit de Dumnezeu unui popor pentru ca prin elitele şi modelele sale să se mântuiască. Desigur că dacă elitele ori modelele nu doresc ele însele să se mântuiască, ci merg spre propria condamnare, vor atrage întreaga naţiune după ele în această direcţie greşită. Avem datoria ca membri ai naţiunii române să promovăm elite şi să ne formăm prin justiţie, cultură, educaţie – modele care să ne salveze, modele pozitive.

Pentru a reuşi este necesar să ne raportăm la modele şi elite pozitive consacrate.
Cu cine vrem să semănăm şi să culegem?
Cu oportunişti egoişti sau cu patrioţi oneşti şi iubitori de progres social? În 15 ianuarie 2010 omagiem un poet român genial, un ziarist patriot şi devotat cauzei naţionale cu preţul vieţii sale, căci, potrivit recentelor cercetări privind biografia sa, Mihai Eminescu poate fi privit şi ca un martir naţional.
Mihai Eminescu este un român remarcabil, de top, cum s-ar spune, cu o personalitate şi un caracter ieşite din comun, este remarcabil atât privit în ansamblu, în raport de opera sa scrisă cât şi prin detaliile semnificative ale vieţii sale.

Profit de acest moment omagial pentru a comemora şi un aspect mai deosebit din biografia poetului şi aş spune inedit, deoarece nu cred că i s-a acordat atenţie în trecut.
Comemorarea pe care o propun este deci o premieră. Mă refer aici la împlinirea a 145 de ani de la angajarea adolescentului pe atunci Mihai Eminescu la Tribunalul Botoşani şi apoi la Consiliul Judeţean Botoşani în perioada 5 octombrie 1864/martie 1865.

Eu cred că întâlnirea tânărului poet cu Justiţia poate fi considerată botezul sau iniţierea sa în lumea conflictelor sociale.

Dacă în trecut eroii se remarcau în special pe câmpul de luptă şi în războaie, epoca modernă în care, deşi există, confruntările militare nu mai sunt atât de frecvente şi de generalizate ca în trecut, această epocă deci, a consacrat un alt tip de eroi, genul care triumfa în violentele conflicte sociale permise de lege şi care se dezbat o parte în arenele justiţiei şi o altă parte în arena politică a parlamentului, fiind preluate şi comunicate publicului prin presa scrisă şi audio-vizuală, care este şi ea mai mult sau mai puţin implicată şi partinică.

Eminescu nu a fost un actor în aceste conflicte, ci un observator şi un critic imparţial şi necruţător.
S-a familiarizat întâi cu varianta de mică intensitate a luptei pentru interese private, fiind în contact cu justiţiabilii şi cu angajaţii sistemului judiciar, aici la Tribunalul Botoşani. Ulterior a intrat în sfera politică locală ca scriitor în cancelaria consiliului judeţean pentru a culmina în marile dezbateri politice referitoare la interese naţionale în calitate de redactor şef şi director al publicaţiei conservatoare Timpul din Bucureşti.

În tot acest traseu oarecum logic şi explicabil de la distanţa în timp la care ne aflăm Eminescu a fost un consecvent promotor al adevărului. Şi când a fost acuzat şi când a acuzat la rândul său a făcut-o pentru adevăr. Şi când a scris poezie şi a dorit, cuprins de-adânca sete a formelor perfecte, să construiască poeme remarcabile, a urmărit să descopere cuvântul ce exprimă adevărul, iar adevărul nu 1-a părăsit şi nu l-a trădat niciodată. I-a dăruit har mai mult decât multor alţi români proeminenţi, încât moştenirea sa spirituală a influenţat scrierea şi vorbirea limbii române moderne până astăzi, folosind întregii naţiuni.

Iată de ce Eminescu este un model naţional, pentru că ne-a lăsat nouă, urmaşilor săi conaţionali un bun de uz comun ce a întrat în patrimoniul cultural român, ca să folosesc un limbaj cât mai juridic. Am să vă explic mai precis importanţa pe care o atribui lui Eminescu în calitate de părinte spiritual prin comparaţia cu rolul părinţilor noştri din viaţa de familie, pentru a mă face înţeleasă mai uşor.
Dacă părinţii trupeşti ne lasă ca moştenire nişte bunuri mai mult sau mai puţin valoroase, dar în orice caz perisabile şi care de obicei provoacă dispute la împărţire între succesori, iar în cazul fericit mai lasă şi sfaturi de viaţă, o anumită experienţă de viaţă, anumite secrete de familie, informaţii despre cum să procedezi în anumite împrejurări, un anumit now how, care le este de folos urmaşilor şi poate fi considerat un patrimoniu spiritual indestructibil şi util, oameni ca Mihai Eminescu au un rol şi o importanţă specială, ieşită din comun, din barierele strâmte ale unei familii, deoarece folosesc unei întregi naţiuni.

Mărturisesc despre aceasta chiar rudele colaterale ale poetului, nepoţii şi strănepoţii de la fraţi care sunt conştienţi că poeziile şi proza literară ori politică ale autorului lor nu sunt bunuri de familie ce li se cuvin pe clase de moştenitori după regulile dreptului civil aşa cum se întâmplă cu bunurile corporale transmise prin succesiunile comune, ci sunt bunuri de uz public intrate în patrimoniul naţional asupra cărora au dobândit drepturi toţi românii. Eminescu este un bun exemplu inclusiv pentru a le explica astăzi oamenilor de ce lupta pentru bani şi pentru bunuri este inutilă şi epuizantă. De ce moştenirile spirituale sunt mai importante şi mai folositoare decât acelea materiale. De ce astfel de moşteniri nu provoacă nici conflicte şi sunt practic inepuizabile, generaţii după generaţii hrănindu-se şi crescând spiritual cu bunurile care le compun, spre deosebire de moştenirile concrete a căror împărţeală provoacă dezbinare în familii şi din care se iau bunuri perisabile ori râvnite de terţi, de care este greu să se bucure cu adevărat un singur om fără ca bucuria lui să fie egoistă şi să producă invidii şi nefericire înjur.

Creştinii surprind acest aspect prin îndemnul adresat oamenilor de a căuta mai întâi împărăţia cerurilor, care nu este din lumea aceasta, de a căuta adică să se desăvârşească spiritual omul, cu promisiunea că toate celelalte necesare vieţii pe acest pământ, hrana, îmbrăcămintea, un acoperiş deasupra capului se vor adăuga prin grija lui Dumnezeu ca răspuns la acest efort personal de autodesăvârşire. Cu alte cuvinte la strădania omului de a-şi face onest datoria în rolul social pe care îl joacă se adaugă o răsplată pe măsură.

Aici putem face o paralelă cu conflictele sociale contemporane provocate de perspectivele diminuării veniturilor şi de reducerea nivelului de confort cu care oamenii s-au obişnuit sau spre care tânjesc, suferind şi protestând atunci când nu li împlinesc dorinţele proiectate pe aceste temeiuri. Răspunsul pentru starea actuală a lucrurilor depăşeşte ca întotdeauna de altfel forţele, energia şi voinţa politică ale unui guvern sau ale altuia. Nu pot rezolva aceste lipsuri şi probleme sociale nici numai individul ori societatea prin muncă, dacă veniturile sale sunt risipite de guvernanţi incorecţi, nu se poate rezolva un conflict social nici prin nemuncă şi sub şantajul protestelor prin efortul unilateral al guvernanţilor siliţi de lipsurile interne să înrobească ţara prin împrumuturi oneroase, fiind necesar ca în orice familie să existe o colaborare, o armonie între decidenţi şi executanţi, să-şi facă fiecare partea care îi revine în mod conştiincios, şi atunci este firesc ca aceste eforturi unite pentru o cauză bună să fie încununate de succes, să fie răsplătite pe măsură.

Esenţa este însă că în toate împrejurările şi de lipsuri şi de belşug, ceea ce trebuie să predomine este interesul pentru latura spirituală a vieţii, iar nu pentru aceea materială. Eminescu s-a concentrat pe aceste aspecte, fiind orientat astfel desigur prin însăşi munca sa, şi de el ne-a rămas o sumă de texte preluate şi învăţate cum spuneam de toate generaţiile care i-au urmat. Era atât de iubit şi de preţuit atât ca scriitor cât şi ca ziarist, încât atunci când Maiorescu i-a publicat prima oară volumul de poezii, ediţia s-a epuizat imediat fiind necesar să fie reeditat la scurt timp. Capacitatea şi meritele sale i-au fost recunoscute încă din timpul vieţii, de vreme ce amicii şi apropiaţii i se adresau condescendent maestre, iar adversarii se luptau să-1 elimine din ziaristică şi chiar din viaţă. Cu toţii ne-am folosit de harul şi de lumina sa, vorbind şi scriind într-o limbă română mai pură şi mai flexibilă de la el.

Prin urmare găsesc potrivit de celebrat nu numai desăvârşirea la care a ajuns Poetul şi scriitorul Eminescu, dar şi începuturile sale modeste, nu numai momentul morţii ori al naşterii dar şi momente de tranziţie precum acesta. Cred că trebuie să umanizăm puţin persoana poetului să-1 comemorăm ca pe un om şi nu ca pe un idol, să înţelegem că el poate fi un model real pentru noi cei de azi, iar nu un zeu intangibil. Iată cum a ajuns poetul la rolul său special de formator de opinii, voce profetică şi maestru al cuvântului scris. Iată cum s-a făcut vrednic prin efortul său personal de harul special ce i-a fost dăruit. Acest om a fost copil, adolescent, tânăr visător, bărbat îndrăgostit dar prea nepractic pentru a reuşi să-şi întemeieze o familie în condiţiile vitrege în care a evoluat, în acelaşi timp a urmat diverse trepte de învăţământ, a înţeles dificultăţile financiare ale familiei sale, a fost conştient că trebuie să lucreze pentru a se întreţine foarte devreme. Veţi vedea că această timpurie familiarizare cu justiţia i-a fost de folos poetului, deoarece în confruntările ulterioare acesta nu va fi timorat şi nu va părăsi adevărul mărturisindu-1 chiar şi în cele mai dramatice situaţii. Eminescu a cauzat tulburări severe adversarilor publici, se spune chiar despre un articol de-al său că a răsturnat un guvern. Adevărul are această forţă de a tulbura oamenii şi de a dezvălui cele ascunse. Într-un asemenea demers este firesc să apară şi adversarii. Rezistenţa şi reuşita luptătorului pentru adevăr sunt cu atât mai remarcabile cu cât adversarii săi sunt mai puternici şi mai influenţi. Asemenea activităţi l-au antrenat şi în litigii. Este interesant de urmărit maturizarea sa în întâlnirile cu justiţia de la adolescentul poet şi visător care-şi notează schiţe de versuri pe colile de cereri, la autorul articolelor naţionaliste ori demascatoare care îşi asumă responsabil textele, la acuzatul care îşi dovedeşte singur nevinovăţia până la victima intereselor supranaţionale care conştientizează că nu mai poate lupta onest cu un regim represiv şi răspunde interogatoriilor prin enigme ce justifică punerea sub interdicţie.

În aceste relaţii justiţia a fost după caz angajator dispus să ofere o şansă unui tânăr talentat şi instruit, o instituţie care a cercetat cu probitate acuzaţiile formulate împotriva poetului sau un instrument folosit de terţii adversari pentru reducerea la tăcere a unei voci deranjante.

Ca să închei şi să sintetizez ce mi se pare important în acest moment,pentru cei implicaţi în organizarea evenimentelor omagiale privitoare la marele om care a fost Eminescu , trebuie să reţinem următoarele:

Această experienţă a intrării poetului Eminescu în templul păgân al zeiţei Themis, cum în general a rămas orice instanţă de judecată, ne învaţă pe noi cei care lucrăm în justiţia de astăzi că este important să oferim şanse de angajare unor persoane capabile, să descurajăm pătrunderea în rândurile personalului a celor lipsiţi de orice aptitudine şi să cercetăm cauzele pentru a descoperi adevărul, iar nu pentru a servi interese injuste. Chiar dacă activitatea judiciară serveşte intereselor concrete şi se concentrează asupra aspectelor materiale, nu trebuie să pierdem din vedere niciodată că menirea celor ce lucrează aici nu se opreşte şi nu trebuie coruptă prin bunurile asupra cărora este chemată să hotărască sau prin influenţa ori presiunile justiţiabililor ori reprezentanţilor lor. Dacă rămânem la acest nivel, într-adevăr suntem slujitorii unei zeiţe păgâne care lucrăm la descoperirea ori ascunderea adevărului în funcţie de interesele noastre imediate .Aşa este greşit. Trebuie dimpotrivă ca, indiferent de costurile personale în materie de bunuri sau relaţii, să transformăm instanţele în case ale dreptăţii şi adevărului, în care oamenii inocenţi să se simtă în siguranţă, iar cei vinovaţi să tremure şi să-şi regrete faptele greşite.

Pentru cei care se află acum la vârsta poetului, care adolescent s-a angajat la Tribunal, este o lecţie de maturitate şi de responsabilitate. Îi învaţă că, deşi adolescenţi şi cu o capacitate restrânsă de a-şi exercita drepturi şi de a avea obligaţii trebuie să se gândească la viitor în mod pozitiv, să îşi identifice talanţii şi să-i valorifice prin studiu în vederea alegerii unei profesii care să le asigure subzistenţa lor şi a familiilor pe care le vor întemeia şi să-i împlinească în viaţa publică, să fie utili societăţii.

Pentru oamenii de cultură şi pentru ocupanţii funcţiilor publice acest moment omagial este, de asemenea, o lecţie de verticalitate şi de caracter.

Arta adevărată nu serveşte interese temporare, ci tinde spre nemurire, spre eternitate. La fel cum Shakespeare ne spune într-un frumos sonet cât de conştient este de valoarea operei sale şi cât de bucuros este că aceasta îi va supravieţui, tot astfel şi Eminescu s-a folosit de ocaziile concrete pentru a-şi câştiga existenţa în mod onest şi pentru a avea deplina libertate de a crea în acord cu harul şi inspiraţia sa şi nu şi-a subordonat niciodată pana intereselor trecătoare, intrând de multe ori în conflict cu angajatorii săi, pentru a apăra adevăruri în care credea.

La fel, în ce priveşte funcţiile pe care le-a exercitat în timpul vieţii, nu numai aici la Botoşani, dar şi la Biblioteca Centrală din Iaşi şi ca redactor şef la Timpul, în Bucureşti, locurile de muncă din care a prestat activităţile specifice funcţiei au fost înnobilate prin prestaţia sa curajoasă şi onestă. Se poate spune că omul a sfinţit locul. O asemenea conduită exemplară merită evocată astăzi, când acuzaţiile de corupere a funcţiilor publice sunt atât de des rostite, poate uneori cu temei, pentru a ne încuraja pe noi cei care exercităm funcţii publice să călcăm pe urmele marelui înaintaş şi să facem prin slujirea noastră socială partea de bine public pe care o datorăm.

Intenţia mea este ca, pe lângă obligaţia personală de a-mi face datoria din locul pe care îl ocup şi de a omagia un moment biografic sărbătorit anual în Botoşani, respectiv trecerea unui număr de ani de la naşterea poetului, să vă adresez ,cu argumentele expuse, rugămintea de a include măcar în viitor, în calendarul manifestărilor dedicate poetului şi o comemorare a acestei întâlniri dintre adolescentul Eminescu şi instituţiile publice / Tribunalul, Consiliul Judeţean, care să fie adresată în special tinerilor şi adolescenţilor botoşăneni pentru a-i încuraja astfel, prin ilustrul exemplu al poetului să se angajeze responsabil în activitatea şcolară în vederea alegerii unei profesii utile. O asemenea celebrare poate constitui chiar un pretext pentru o bursă de studii, respectiv pentru o bursă a locurilor de muncă adresată acestora, desigur în măsura în care există posturi disponibile şi se pot recruta candidaţi, ori pentru organizarea de programe care să se finalizeze cu angajamente.

În acest sens poate veţi iniţia o colaborare între instituţiile publice din municipiu şi judeţ pentru a comunica în mod transparent în baza unor programe comune posturile vacante şi concursurile organizate pentru ocuparea acestora. Demersul pe care îl propun poate fi baza unui viitor proiect social şi cultural adresat tinerilor botoşăneni, în vederea inserării lor utile în societate.

Judecător Dicu Maria



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 20 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5