Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Scrisoare domnului Vasile Popovici ( vasia)

valenntinabercaruPrimit pentru publicare: 30 oct. 2016
Autor: Valentina BECART
”(…) in memoriam” Vasile Popovici. M-am gândit la acest fel de ”scrisoare”, un mod ( personal) de aducere aminte a celui ce-a fost … de a păstra vie amintirea despre MINUNATUL OM!”
Publicat: 31 oct. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

Scrisoare domnului Vasile Popovici ( Vasia)


Te-am căutat, dar nu te-am găsit. M-am tot gândit ce să fac, cum să procedez. Nu mi-a fost ușor, dimpotrivă, un sentiment dureros mi-a cuprins sufletul. După atâtea frământări… mi-a venit ideea acestei scrisori. Și câte aș avea de scris! O infinitate de gânduri au rămas nespuse, Omule neprețuit, delicat, mereu săritor pentru cei aflați în ”suferință” ( atât personală, cât și literară). N-ai știut să spui ”nu”… Trebuie să fac o paranteză: în lunga noastră colaborare, în scrisorile trimise pe e-mail ( mai nou), în convorbirile telefonice, m-ai rugat să-ți spun pe nume.”Formula cu ,,tu” e bine primită; cea cu d-voastră e nemodernă şi vetustă. Cu stimă,Vasia.” (12/10/2010). Am căutat rândurile tale, acum, după ce ai plecat fără să ne lași adresa… Doamne! Câtă bucurie să-ți găsesc noblețea sufletului în fiecare cuvânt, în fiecare rând. Câtă lacrimă
și regret în toate trăirile mele! N-am întâlnit, până la tine, un Om atât de altruist, de-un rafinament fără seamăn, un poet sensibil, sensibilitate izvorâtă din acea frumusețe interioară, din acea conștiință aflată pe cea mai înaltă treaptă a purității și moralității. Repet: n-am întâlnit și nici nu voi mai întâlni. În această existență, a nimicniciei și deznădejdii, ți se oferă o singură ”ocazie” pentru ”miraculos și fără de egal”. Acesta este adevărul meu și voi ține cu ”dinții” de el.
Îți mai aduci aminte ce mi-ai scris,cât mai încurajat atunci când eu eram la o ”răscruce de drumuri”? A fost ca un balsam pentru sufletul meu. Redau câteva rânduri: ”Vedeam din scriitura ta că ceva nu e în regulă, îţi simţeam durerea şi nu îndrăzneam să te întreb; nici acum nu te întreb nimic, de altfel, ce să mai întreb când toate deja mi-s limpezi (ce paradox – să ţi se pară lucrurile tulburi,- limpezi!!!). Iartă-mă, dacă ştiam, nu te întrebam. DAR DACĂ şi aşa te-am întrebat, trebuie să-ţi spun, de-aş putea ţi-aş ordona: TRĂIEŞTE-ŢI BUCĂŢICA DE VEŞNICIE!!! ÎNCEARCĂ MĂCAR!!! E dreptul tău la viaţă! În momentul de faţă, tu mori, nu trăieşti. TRĂIEŞTE-ŢI CLIPA!!! Atâta avem ,atâta ni s-a dat, – o clipă – raportat la universalitate şi veşnicie. M-ai tulburat, Valentina! Mă voi ruga Bunului Dumnezeu să-ţi schimbe destinul; a fost o greşeală, poate chiar greşeală divină, soarta altcuiva a fost dată ţie – DIN GREŞEALĂ!!! Dumnezeu mă ascultă precum şi eu PRE EL. Încă o dată, iartă-mă!gânduri luminoase,vasia” (14/08/2011).
Acum îmi vine să las o lacrimă să cadă! Doar una? O infinitate! M-am bucurat nespus că exiști, că am cu cine să schimb o ”vorbă”, că mă pot ”mărturisi” fără să fiu judecată. Ce minune! Ce minune! Mă încearcă regretul, amarnicul regret că am fost, poate, mult prea egoistă. Ar fi trebuit să te ascult, mai mult, pe tine, să fiu mai atentă la zbuciumul tău, mult mai atentă. Regretele… prea târzii, prea târzii… Asta observ din abundența și neprețuita comunicare. Nu știu cu ce voi umple acest gol! Poate, cu toate amintirile frumoase, cu gândul la volumele de poezie la care am lucrat împreună, cu bucuria editării primei tale cărți (eu am făcut coperta și am scris ”nota de lector”). Doamne! Cât de multe ar mai fi de spus. Nu-i loc… Le voi aduna într-o carte… La rândul tău, ai scris prefața unui volum de poezie semnat de mine, mi-ai făcut câteva recenzii, ai făcut prefața antologiei de poezie ”Artă sfâșiată” (73 de poeți contemporani). ”În lumea asta, parcă scăpată din mână și fără niciun Dumnezeu, când nu mai avem motivații și orizonturi, scop, țel, sens, ca într-un loc de la marginea nemărginirii, ca în ”no man’s land”, autoarea mai încearcă – a câta oară? – o motivație a axiologiei artei, să transfigureze – prin poezie – astă lume plină de păcate și de tină, de nevoi, anemică, bolnavă și pe moarte, într-o altă lume, poetică, virtuală, platonică, pe care nu o vom avea decât în viziunile noastre de copii care, crescând, ne-am făcut mari. Artă sfâșiată! Sinistru! Lugubru! Adevăr! Speranță! Interiorizare! Care ne mai sunt așteptările?” Da! Chiar așa? La ce să ne mai așteptăm! La ce ne-a folosit această ”creștere”, devenire…? Știu că n-ai să-mi răspunzi. Nu văd în fața ochilor decât bulgări de pământ, decât o tăcere adâncă și-o răzvrătire( a mea) fără țărmuri.
A venit toamna. E frig, plouă și gândurile aleargă înfrigurate, spre o nouă oază de senin. Nopțile sunt lungi. Îmi ascut auzul și ascult, ascult… De o vreme încoace, nu mai aud stânca urcată de Sisif! Nu știu ce s-a întâmplat! ”Pe munte domnește o așteptare tragică. Aerul a încremenit”( Scisori imaginare – Octavian Paler). Dragă Vasia, trimite-mi vești, îndată ce vei primi rândurile mele. Neliniștea mea crește cu fiecare zi, cu fiecare clipă care se așterne peste pasul tău. Îți vorbeam mereu despre natură și împărtășeai cu mine această bucurie.
”Dragă Valentina, ştiu că primăvara este un nou început care primeneşte ori ar trebui, numai că eu doar ştiu şi asta nu e deajuns. Prier e generos cu floarea albă de cireş şi cu toată înflorirea, parcă responsabil ca sufletul să-şi iasă din matcă de atâta tumult de anotimp primar.N-am ce-i face sufletului meu care stă ghemuit şi incomod în mine, parcă plictisit şi nemulţumit de mine că nu l-am prea luat în seamă.Tu bucură-te! E totuşi primăvară!!E „vere novo”- cum ar zice prietenul meu, latinul.O zi cu multă ninsoare de petale albe! vasia”(26/04/ 2014).
Dar câte primăveri au mai trecut de la această scrisoare, de la aceste gânduri așternute pe hârtie!?
Nu știu cum va fi ”ninsoarea de petale albe”, această ”zvâcnire de viață, fără un semn de la tine… Nu știu! Nici tu nu erai convins că ziua de ”mâine” va fi mai darnică, cu noi, muritorii…
” Nu ştiu ce să mai spun, de aceea, tocmai de aceea, e mai bine într-un total anonimat; cu timpul, dacă va mai fi timp, el, timpul, le va rezolva pe toate, aşa cum îi e feliuşagul, le va rezolva definitiv şi irevocabil. Dacă ai ţinut numaidecât să mă auzi!!! Şi mâine e o zi, – se spune.
Cine ştie ce ne poate aduce ziua de mâine! ori de poimâine; ori… S-auzim şi de bine, vasia” (28/07/2013).
Și mâine e o zi, adevărat! „Mâine e ziua…”Știu ce e ziua de mâine şi aş vrea să ştii şi tu că „mâine e ziua…” ”Cândva, de mult de tot, pe când nici bine nu-mi venise vremea să fac armată, pentru că am refuzat să merg la şcoala de ofiţeri, cum mă „programase” comisariatul militar din Botoşani, am fost „condamnat” la trei ani de armată, chiar înainte de vreme, la doar 19 ani. De a doua zi de armată am început să aştept „liberarea” (aşa se cheamă când termini cu armata ( vezi volumul meu de poezii „Arc de curcubeu” pag. 62). Nu am crezut că mai ajung ziua liberării, şi totuşi, a venit, şi totuşi, am îmbătrânit, şi totuşi, sunt mai mult murit, dar liberarea aceea a fost ELIBERARE. Nu-ţi poţi imagina ce-nseamnă liberarea; mâine, ah!, mâine vei şti ce-i liberarea, libertatea de-a trăi, de a zbura, de a nu mai da la nimeni socoteală… de unde vii şi unde pleci, şi când, şi cum, şi… un mereu calvar care devine traumă de care nu mai poţi scăpa decât în mormânt; mai fă în gând ori cu glas tare o rugă Cerului că te-a eliberat de trauma aceea şi te-a binecuvântat să fii slobodă, trăind ca într-o simbioză, – tu cu tine însăţi. Nu te voi spune, nici pământului, nici adâncului, ştiu să duc un secret în mormânturi, „secretul” care într-un anume timp, într-o anume vreme, ceas ori clipă, poate face rău.Vor trece mii de zile, „de mâine”, şi-ţi vei aminti peste alte mii de zile că a fost odată o zi, ce nu ţi-ai fi dorit să fie ziua aceea, dar, cum a venit, tot aşa s-a şi dus ziua aceea „de mâine”, iar ducerea acelei zile a fost ca o renaştere, şi de ce, până la urma urmei, să nu invoc Pasărea Phoenix?!” ”Nu pot să cred că nu ai avut şi alte hopuri peste care ai sărit, că nu te-a trântit soarta ori te-a îndoit vântul, dar te-ai ridicat, nu te-a rupt sub îndoire şi ai ajuns să scrii cărţi, bucurându-te copilăreşte (Doamne, ce bine-i să te bucuri ca un copil!).
Iar poimâine… poimâine… vorba lui Creangă: „ieşi copile cu părul bălai şi râde la soare să se îndrepte vremea, iar vremea se îndrepta după zâmbetul meu”. Gânduri prieteneşti, vasia.” (24/01/2013).
Știu sigur, știu… că nu m-ai spus nici ”pământului și nici adâncului”. Acesta erai tu: unic, un ascultător răbdător cu cei aflați într-o suferință sufletească. Un suflet mare, mare cât ”carul mare”. Fără egal!
Și totuși, nu știu unde ai plecat… Te rog, trimite-mi vești. Eu port mereu în adâncul sufletului o ”rană” în care sângerează amintirile despre tine, Omule! Neprețuitule! Un OM remarcabil, între oameni, într-o viață iluzorie…

Cu prețuire infinită, cu regrete incomensurabile,
Valentina Becart/ octombrie 2016



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Este atât de trist să scrii câteva gânduri la timpul trecut despre cineva pe care l-ai cunoscut personal și apreciat mult de tot. Omul de cultură care a fost profesorul Vasile Popovici, cel care ne-a impresionat prin noblețea sufletească și prin devotamentul pentru cuvântul așternut pe pagina de carte a plecat dintre noi pentru o binemeritată odihnă. Odihniți-vă în pace, domnule profesor!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5