Scrisoare-n cer
Articol scris de Vasile POPOVICIANUNTURI, lnvitaţie la lectură
Scrisoare-n cer
Acolo-n cer la voi e mama mea; s-o căutaţi, să-i daţi scrisoarea asta-aş vrea, să-i spuneţi că sora mea cea mică e mare-acum; a fost şi ea bolnavă, dar astăzi a ieşit pe drum. Lăsaţi-o-n voie, de se află la strâmtoare, că e bătrână şi, dacă înc-o dată moare, pe-acolo nu-s morminte, nici cruci, nici ţintirimuri, că-s alte rânduieli în ’naltele tărâmuri. Cât despre mine, – că nu prea bine sunt, dar că mai stau o vreme pe pământ; nu mult, până să-mi pun copiii la rostul lor şi-apoi, ce-i pasă lumii dacă mor!? Să-i spuneţi că mi-e tare dor de ea; să-l caute pe tata, de-o vrea, de o putea; să-i spună că am reparat hogeagul de pe casă, iar peste-o lună, gardul, dacă Cel de Sus mă lasă. Cum pot să ştiu că a ajuns scrisoarea, că mama ştie că mi-am amânat plecarea, că l-a găsit pe tata ori poate nici nu ştie că e şi el pe-acolo, legat de veşnicie? Pe-acolo-ţi întâlneşti, dar nu îţi recunoşti vecinii; şi ei se vor reîntâlni cum se-ntâlnesc străinii. Cum nimeni n-a venit de-acolo, înapoi, acolo, noi, vom fi, oare, tot noi? Am scris la voi în cer; nu vă cunosc ce sunteţi, cine sunteţi, pe ce post; recunosc că poate mintea-mi lunecă şi am ajuns damnat, dar inima şi sufletul la scris m-au îndemnat. Nu pot să ştiu ce-aş vrea să ştiu; am scris cu lacrimi şi cu dragoste de fiu; am scris la voi în cer, la post-restant. Scrisoarea s-a oprit la voi ori a ajuns în neant?
Rubrica: ANUNTURI, lnvitaţie la lecturăAutor: Vasile POPOVICI
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
