Teodor EPURE

Din slove învechite îmi împletesc cuvinte,
Scriu pe foi galbene de porumb poezii în gând,
Visuri amare îmi încolţesc în minte.
Simt un fel de linişte rece pe pământ.

Văd picături de lumină din cer căzând
Ce se alătură celora de pe pământ,
Simt tristeţea care e plină de gânduri,
Aud vorbe care se plimbă pe la colţuri.

În aerul rar cresc flori cu măşti de oxigen,
Luna se rostogoleşte ca o roată de lemn,
În oglinda cu străluciri trandafirii
O fată-şi priveşte chipul cu ochi argintii.

Mă uit la icoanele de pe pereţi smerit
Şi rămân clipe bune încă nedumerit,
Cred că mi-au venit clipele mântuirii,
Aduse de un înger din cer coborât.

De câţiva ani trăiesc doar din amintire,
Secundele triste vin mereu spre mine,
A sosit timpul să spun că fără iubire,
M-aş fi rătăcit-n altă lume în neştire.