Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

SE NAȘTE PRUNCUL ROMÂNESC

Primit pentru publicare: 30 Ian. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 30 Ian. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

SE NAȘTE PRUNCUL ROMÂNESC

Ca un tril de ramuri frânte se aude dinspre deal
Ce-a movilă ce-i născută dintr-un pântec de pământ,
Unde talia-i bățoasă se ridică ca un val
Spre zenitul scurs de soare și sub cușma sa de vânt.

Un ecou răsună valea, codrii toți capul întorc
Către locul cel cu icnet ce-a stârnit prilej de sfadă,
Dară parcă-i o nimică, frunzele destin își torc
Sub un roi de fluturi albi ce își făuresc broboadă.

– Ce-i cu tremurat de creangă? Ce-i în ramuri nefiresc?
Ale văilor descântec spre pădure năpădește,
Căci în crengile de frunze mii de suflete trăiesc
Și o suferință-n ramuri chiar Natura o privește.

Frântul se răpede iară și răsună tot mai tare
Lunca-și tace balta dulce cu brotaci gălăgioși,
Paserile-și uită cântul, liniștea străpunge zare
De la brazii cei din culme pân-la ulmii cei lăptoși.

Toți aruncă o privire către locul cu pricina
Ca să vază ce-i necazul de-a stârnit nemulțumire…
Pui din neamul de stejar, o plantulă cât neghina
Vrea să vie și se naște, falnic sub a sa mândrie.

Azi e mic, dar el va crește mai ceva ca tatăl său
Înșirând a sa coroană ca o pavăză pe lume,
Rădăcină grea va-nfinge în pământul mălătău
Și-și va făuri dreptatea peste zările cu spume.

El va naște chiar cu viața și-a trăi doar greutăți
Dar va-nvinge suferința peste anii ce urmează,
Căci nici cerul și nici vântul, nici a lumi răutăți
Nu-i va frânge trupul strașnic ce cu țara-n el tronează.

– Ce vrei tu? Vrei fi stejar? întrebară codrul falnic
Plin de trupuri glorioase, temerari din tată-n fiu
Precum simt firava-ți fire, Cerul nostru nu-ți fu darnic…
Nu te văz o vreme multă spre-a ședea în lume viu!

Râsete, batjocori, chicot, începură să răsune
Către-a lui mică mlădiță ce-a ițit nevinovată,
Dar modest, tăcut în vorbă, fără grai nimic a spune
Tot creștea pe zi ce trece izvorând coroană roată.

Anii au trecut în fugă, râsul lor n-a stăvilit
Hilizând aspre cuvinte din statura lor de suri,
Apoi codrul, rupt de spate, s-a grăbit către murit…
Numai falnicul stejar… dădăcește noi păduri!

Astăzi puiul de stejar e gorun în toată fire
Precum pruncul românesc ce-a născut neputincios,
Copți la trup și copți la minte străjuiesc cu-a lor simțire
Peste țară, peste neam și-a lor timp capricios.