Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    SE NAȘTE PRUNCUL ROMÂNESC

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
    V-ați iubit vreodată țara?
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    SE NAȘTE PRUNCUL ROMÂNESC

    Primit pentru publicare: 30 Ian. 2020
    Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
    Publicat: 30 Ian. 2020
    © Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    SE NAȘTE PRUNCUL ROMÂNESC

    Ca un tril de ramuri frânte se aude dinspre deal
    Ce-a movilă ce-i născută dintr-un pântec de pământ,
    Unde talia-i bățoasă se ridică ca un val
    Spre zenitul scurs de soare și sub cușma sa de vânt.

    Un ecou răsună valea, codrii toți capul întorc
    Către locul cel cu icnet ce-a stârnit prilej de sfadă,
    Dară parcă-i o nimică, frunzele destin își torc
    Sub un roi de fluturi albi ce își făuresc broboadă.

    – Ce-i cu tremurat de creangă? Ce-i în ramuri nefiresc?
    Ale văilor descântec spre pădure năpădește,
    Căci în crengile de frunze mii de suflete trăiesc
    Și o suferință-n ramuri chiar Natura o privește.

    Frântul se răpede iară și răsună tot mai tare
    Lunca-și tace balta dulce cu brotaci gălăgioși,
    Paserile-și uită cântul, liniștea străpunge zare
    De la brazii cei din culme pân-la ulmii cei lăptoși.

    Toți aruncă o privire către locul cu pricina
    Ca să vază ce-i necazul de-a stârnit nemulțumire…
    Pui din neamul de stejar, o plantulă cât neghina
    Vrea să vie și se naște, falnic sub a sa mândrie.

    Azi e mic, dar el va crește mai ceva ca tatăl său
    Înșirând a sa coroană ca o pavăză pe lume,
    Rădăcină grea va-nfinge în pământul mălătău
    Și-și va făuri dreptatea peste zările cu spume.

    El va naște chiar cu viața și-a trăi doar greutăți
    Dar va-nvinge suferința peste anii ce urmează,
    Căci nici cerul și nici vântul, nici a lumi răutăți
    Nu-i va frânge trupul strașnic ce cu țara-n el tronează.

    – Ce vrei tu? Vrei fi stejar? întrebară codrul falnic
    Plin de trupuri glorioase, temerari din tată-n fiu
    Precum simt firava-ți fire, Cerul nostru nu-ți fu darnic…
    Nu te văz o vreme multă spre-a ședea în lume viu!

    Râsete, batjocori, chicot, începură să răsune
    Către-a lui mică mlădiță ce-a ițit nevinovată,
    Dar modest, tăcut în vorbă, fără grai nimic a spune
    Tot creștea pe zi ce trece izvorând coroană roată.

    Anii au trecut în fugă, râsul lor n-a stăvilit
    Hilizând aspre cuvinte din statura lor de suri,
    Apoi codrul, rupt de spate, s-a grăbit către murit…
    Numai falnicul stejar… dădăcește noi păduri!

    Astăzi puiul de stejar e gorun în toată fire
    Precum pruncul românesc ce-a născut neputincios,
    Copți la trup și copți la minte străjuiesc cu-a lor simțire
    Peste țară, peste neam și-a lor timp capricios.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5