Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

SEMIZEU

Primit pentru publicare: 20 Febr. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 20 Febr. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

.

SEMIZEU

.

Privesc ai urmelor cărări
Ce-n sălcii se afundă,
Sunt călătorul ștersei zări
Cotlon în viața-mi scundă.

A mele plete de răchită
Asmut o râcă-n plângătoare,
Tânjesc să-mi cearnă-n a lor sită
Dojana mea cea trecătoare.

Trezit-au vântul ramuri valuri
Purtându-le către apus,
Și apa rece zbate-n maluri
Spre infinitul cel răpus.

La umbra mucedă de Lună
Sunt adormit de-un vis ciapcin,
Când doina nopții îmi răsună
În sânul Cerului să-i vin.

Mă ține Luna strâns de mână
Cu-a sale farmece fecioare,
Un chip frumos, cerat de zână,
Steclește-n stelele mioare.

A sale raze ca o trenă
Se-aștern pe-a luciului de apă,
Ce pleata salciei perenă
În sânu-i fraged, veșnic sapă.

Cuvinte reci, dar veșnic calde
Șoptește Luna peste mine,
Voind ca buzele să-și scalde
Pe fruntea-mi gândurilor pline.

Coboară Luna mai aproape
Să strângă-n brațe al meu vis,
Îi simt mirosul peste pleoape
Și al tămâiei Paradis.

Pe chipul aspru și perdaf
Se scaldă recea-i șoaptă,
Cu lacrimi neaoșe de praf
Pe cearcăna-mi necoaptă.

Fecior de lume, pastoral
Iar ea, al nopții ort
Coboară-n somnul pedestral
Să-i fiu amarnic sort.

Regala-i somptuoasă vrajă
Mă vrea al ei, numai al ei
Să-i șad în Cer și-n noapte strajă
Alăturea de aștrii grei.

Să-i fiu o ielă călăuză
Peste noianul de abis,
Să-i fiu și mire, dar și muză
Captiv în veci și-n propriul vis.

Te du-napoi, crăiasă rece
Spre naltul tău palat cleștar,
Căci vremea mea încă mai trece
De moarte sunt astăzi avar.

Mai am trăiri încă ascunse
Și regăsiri de îndurat,
Nu-s timpurile mele-ajunse
De-a fi la stele Împărat.

Minunea vieții încă-i vie
Vlăjgan mă văd, chiar de nu îs
N-oi fi ocean… și-n nebunie
În balta mea sunt vrednic mus.

Împărăția naltului de Cer
Pelagră îi, nedumerire
Nu-i visul căruia stingher
Aș fi tânjit spre nemurire.

Dar Luna-n ahtierea-i spume
Își arborează vârf de faze,
Trântind cu ciudă peste lume
Fascicole de frânte raze.

Își schimbă formă și culoare
Mărindu-se ca un faun,
Zdrobind a Cerului strâmtoare
Cu fulgere ce troncăn sun.

Paloarea sa, lugubru-i fel
Trezește norii oneroși,
Ce ospătează sub măcel
Cu ploaia lor, pomii pletoși.

Se pleacă sălcii în osană
Rugând a înceta potmol,
Dar Luna-i rece, ca o stană
Rănită-n sufletul ei gol.

Prăvale Luna peste mine
Alunecând prin sălcii dese
Cu-a sale raze reci și line
Ce inima voiesc a-mi țese.

De-a dreapta sus să-i șad mă-nbie
Căci stelele pe cer rânchează,
Să facem nuntă-n ani o mie
Stând temerari în noaptea trează.

Sub vâsc clădit-am sărutare
Plângând a mea vinovăție,
Firav sub vis, precum o floare
Am plămădit Cerul să fie.

Din mamă Lună, dar nu stea
Și tată, straniu Curcubeu
Ieșit-a fără voia mea
Crai nou frumos, un Semizeu.