Semnal editorial, Aurelian ANTAL:
„Sculpturi cantilenice”
(Editura „Geea”, Botoşani, 2010 )

„Veste”

frământări nebănuite,
goale
încă în forma lor,
reverberează în ziua acestei zvâcniri
din cenuşa unei clepsidre,
strânsă
de arpegiile dospite în ţărână,
funie setei de-a fi
în împerechere cu lutul;
în lutul fântânilor: fântână în cumpănă de cărare;
fântână adusă de o pasăre
cu ochii de veste…
şi oricând că fost-a odată…
pentru un posibil început de
poveste…”

Această „Veste” – poveste am aflat-o din cea de-a 16-a pagină a plachetei „Sculpturi cantilenice” a poetului Aurelian Antal.
Cunoscut, îndeobşte, ca artist plastic, cu expoziţii individuale şi de grup, în ţară şi în străinătate, Aurelian Antal este creator şi inovator în varii domenii culturale: pictură, sculptură, porţelan, grafică, design ambiental. Şi, fireşte, poezie. – De ce „fireşte”? – Deoarece Aurelian Antal nu doar cunoaşte / trăieşte starea de graţie a poetului, încă din tinereţe, dar a şi scris, a frecventat cenaclurile literare şi a debutat, cu poezie, în revista „Tribuna” (1972). Valoarea şi statutul de poet i-au fost confirmate în 1987, prin atribuirea Premiului Criticii, pentru poezie, de către prestigioasa revistă „Convorbiri literare”. Cu toate acestea, Aurelian Antal a fost atras / captivat / tentat de alte şi alte arte. Şi-a distribuit („risipit”!) talentul în mai multe direcţii artistice. ( Nu discutăm, aici, despre beneficii ).
În poezie, a apărut, cu un grupaj de versuri, în „Antologia Septentrion” (Editura Geea, Botoşani, 1995), debutul editorial fiind consemnat anul acesta, prin „Sculpturi cantilenice”.
„Aşteptaţi-mă, pentru că şi eu vă aştept; acel eu pluricelulic, în ochire, din trupul care mi-a fost dat ca să poarte toate acele gânduri de materializare, în fapte ale căror sinusoide prelungesc degetele pe un cântec, dinăuntru în afară, ca o respiraţie pentru cuvântul sculptat…”, scrie autorul. Iar noi, cititorii şi admiratorii poetului Aurelian Antal, l-am aşteptat. Şi, iată, nu fără motiv: „…Ard copia sufletului,/ şi-i zbor forma lumească / spre tăcerea văpăii…/ culeg naşterile copiilor noştri, şi la amiază / aduc roadele hranei / pe masa făţată de cer…” (Azi…, pag.36)
Ne-au mai plăcut: „Autoportret”, „Vo”, „Sunt anotimpul”, „Crochiu de toamnă”, „Ritm ancestru”, „Utrenică”, amplul şi delicatul poem „Portretul răsfirat al mamei” şi altele.
„Sculpturi cantilenice” (inspirat titlu!) este o carte fascinantă prin diversitate. Diversitate tematică, de limbaj – licenţe poetice inedite -, de realizare, de formă etc. Grafica şi reproducerile picturilor / sculpturilor, aparţinând autorului, înnobilează paginile cărţii, atunci când sunt plasate distinct, dar le şi încarcă / aglomerează, uneori, (mai ales) atunci când sunt suprapuse peste text, în detrimentul esteticului (…).
Din postfaţa cărţii, realizată profesionist de către Ciprian Voloc – care este şi redactor de carte – , reţinem următoarele pasaje, cu care suntem de acord: „Marşând, cu mare uşurinţă, de la stările propriu-zis lirice la cele prozodice, Aurelian Antal zămisleşte un volum de o mare diversitate. Aş caracteriza poezia sa, ca fiind definită de un descriptivism vizionar: autorul „Sculpturilor cantilenice” descrie stări, situaţii, întâmplări arhetipale, înscrise sau neînscrise în memoria colectivă, folosind, totodată, o limbă calchiată pe structura lor (…)”.
„Nu este lipsită de interes nici dispunerea grafică a versurilor, creionând desene aproape imateriale, servind drept coordonate criptate, sufletului în transă, simbioza cu desenele artistului oferind, tabloului general, viaţă, armonie şi frumuseţe (…)”. (E singurul „loc”, unde ne-am formulat deja unele rezerve!).
„Aurelian Antal este demiurgul cuvintelor nou – nouţe, reîntrupat Hefaistos al gesturilor prime, menit a reinventa gândul, dinăuntrul său, dinspre arderea atotgerminativă, prelungire umilă, dar cutezător – iubitoare, a lui Dumnezeu… înfăţişându-ni-se în carnea unor stihuri poematice pe cale să constituie o limbă sacră, iniţiatică, transgresând mintea cotidiană, unificând-o cu sufletul cel uitat, de către noi, groparii lui…”.
Implicat în (prea) multe direcţii / proiecte artistice, dar şi trecut de vârsta la care să primească sfaturi – chiar şi bine intenţionate -, nu ne vom îngădui să-i sugerăm lui Aurelian Antal să continue să scrie, să publice sau să editeze… Pentru că este inutil! El ştie cel mai bine care e pasul următor, ce trebuie, ce se cuvine să facă.. Artistul, Aurelian Antal, există şi face parte,deja, din cultura română. Prin rândurile de faţă, nu facem decât să evidenţiem o faţetă mai puţin ştiută (public) a autorului. Atât şi nimic mai mult!…