Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Semnal editorial Ciprian VOLOC: „Rugăciunile noastre toate” (Editura „Feed Back”, Iaşi, 2010; redactor: Daniel Corbu)

Semnal editorial
Ciprian VOLOC:
„Rugăciunile noastre toate” (Editura „Feed Back”, Iaşi, 2010; redactor: Daniel Corbu)

După „Exorcismul tăcerii” (2002, 2005, 2007), trei volume de eseistică, dialog filosofic, dezbateri de idei – scrise în colaborare cu Gică Manole – , urmate de alte două : „Labirintul liric” (tipărit la AdiCenter, Iaşi, 2007) şi „Şoaptele Gândului” – poeseme – (Princeps Edit, Iaşi, 2009), Ciprian Voloc revine în atenţia iubitorilor de poezie cu volumul „Rugăciunile noastre toate”.
Unitară tematic, lucrarea este structurată în patru părţi: Rugăciunile disperării, Rugăciunile resemnării, Rugăciunile împăcării şi, în fine, Rugăciunile bucuriei…

„cu ce-aş putea
să te înduplec,
dumnezeule?

singurătatea bolilor mele,
fetiţa mea, fără veşmânt
ori triste amintiri
încătuşate
viitoarelor muriri
n-ar încăpea
– nici precum muntele
în cel mai neînsemnat
grăunte de nisip –
lacrimii începuturilor tale pline.
………………………………………..
ţi-aş cere doar
să-mi spui
de unde vine rugăciunea (…)”
(rugăciune de început, pag. 6-7)

Am citat, câteva extrase, din chiar primul poem; suficiente pentru ca (şi) cititorul să-şi contureze o idee despre intenţiile autorului şi stilul „rugăciunilor”. Am folosit ghilimelele nu pentru a da un sens peiorativ noţiunii subliniate, ci pentru a marca astfel însăşi spusele autorului: „Rugăciunea e o formă de confesiune. Între formele canonice de rugăciune şi rugăciunea reală e o mare diferenţă. În ultima, se stă de vorbă, cu propria conştiinţă, cu Dumnezeu, chiar şi cu ceilalţi…în măsura în care se obiectivează în noi”.
Iar dacă, în sens propriu, rugăciunea este o implorare, o cerere umilă, mulţumire sau laudă adresată divinităţii, îndemn credincioşii să nu se lase „momiţi” de titlul volumului în discuţie, ci să-şi îndrepte atenţia către alte surse de inspiraţie decât cartea lui Ciprian Voloc, dacă vor să citească rugăciuni. De altfel, cred că – fără să fi avut acelaşi impact – cartea se putea numi şi… „Poemele (!) noastre toate” (conţinutul rămânând neatins / neştirbit!). Mărturisesc faptul că mi-au plăcut mult, am citit şi recitit poemele din această carte, urmărind cu interes sporit mai mult poeticul şi conţinutul de idei,decât sacrul (de care nici autorul nu a uzat, ostentativ).
Ilustrez cele afirmate cu alte câteva extrase, asumându-mi chiar şi nedoritul risc al scoaterii din context: „să sorbi din nebunia lumii / înseamnă să te lecuieşti, / de viaţă, / nemort încă fiind (…)” (rugăciunea bătrânei, III); „(…) deşertăciunea de a fi / când totuşi nu voi mai fi, / versus / deşertăciunea de a nu fi, / cât încă voi fi…” (rugăciunea mea); „pogoară-mi-te, suflet / în trupul de iubire / al duhului / pe cruce atârnând,/ să mor / de lume singur / plângându-mi învierea – / biet prunc / păşind / din mamă / direct în bătrâneţe!” (rugăciunea pelerinului); „(…) tot ce e frumuseţe / e frumuseţe murind,/ gloria vremii -/ perpetuă nimicire / a propriilor odrasle…/ şi ce dacă lumina / sărută ochii trupului / curgător / între pământ şi pământ?” (rugăciunea filosofului). Las comentariile în seama cititorului…
De o frumuseţe aparte, fascinantă mi se pare „rugăciune mioritică”, din care transcriu finalul: „(…) moarte sfântă, moarte vie,/ cum mă dăruiesc eu ţie / ca şi cum nimic n-a fost / nici delir, nici tihnă-amară / sau cel cântec, sau vreun zbor,/ toate-s parcă fără rost / când păşesc, aşa uşor / – fără mine – / în imperiul stelelor!” ( poemul integral, pag.70). În ciuda faptului că poetul afirmă: „despre moarte nu ar trebui / să se spună nimic / căci unde nu e sfârşit,/ nu e nici început…” (rugăciune cu faţa către moarte), moartea apare, aproape, ca un leit – motiv în paginile cărţii. Aminteşte-ţi că eşti muritor, pare să fie morala şi deviza rugăciunilor lui Ciprian Voloc.
Intrigantă pentru mine e „rugăciunea poetului, III” , plină de sofisme („poetul nu-i totdeauna poet…, poetul nu e din mamă poet…, poetul nu-i nici în ziua din urmă poet…, poetul nu e în lume poet…”), salvată de un final mai mult decât inspirat : „poetul e visul lui dumnezeu pe pământ…”. Superb!…
Deşi temeinic şcolit, cu o solidă cultură literar / poetică, filosofică, Ciprian Voloc nu face risipă / paradă de erudiţie, nu încearcă să epateze prin „inovaţii” lingvistice şocante. Într-un limbaj ales („plivit”!), curat, nesofisticat exprimă stări şi trăiri profunde, încărcate de idei la fel de notabile. Disperarea, resemnarea, împăcarea şi bucuria sunt dominantele scrierii. Închei succintele mele referiri la o carte binecuvântată, în tăcere, cu plecăciuni, de parcă aş ieşi luminat, duminica, din biserică . Şi, cu inima în palmă…

P.S. Am primit de la Ciprian Voloc şi „Şoaptele Gândului” (poeseme); lucrare incitantă, novatoare în conţinut şi excelent realizată grafic (inclusiv coperţile!). Întrucât „Cuvântul lămuritor” al autorului, amplu şi doct, nu lasă loc de prea multe (alte) consideraţii, mă rezum doar să semnalez această apariţie editorială (…).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 19 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5