Luminiţa ZAHARIA

Semnal editorial – Livia Mihaela Frunză, “Rezerve de suflet”, editura Astralis, 2016

  Intr-o epocă în care versul clasic pare pus la zid, în special de către tînăra generaţie de scriitori, adeptă a unui stil cît mai şocant, cît mai frust şi rupt dintr-un cotidian deprimant sau sordid, tînăra poetă Livia Frunză are curajul de a rămîne fidelă liniei melodice a poeziei, stăpînind impecabil prozodia, mijloacele stilistice şi, bineînţeles, limba română – conferind însă versurilor sale o haină modernă prin temele abordate, prin fuga de banal, prin mesaj. Cititorii cîrcotaşi, cu o atitudine ostilă versului ri(t)mat, vor avea o surpriză citind-o pe Livia Frunză. Incă de la primele poezii, vor fi captivaţi de sensurile adînci, de maturitatea poetei, de plaja incredibil de largă a tematicii. Ea trece cu graţie de la poezia de dragoste la cea satirică sau de revoltă la adresa societăţii sau a “metehnelor” omeneşti, diversitate care reprezintă un atu în plus al volumui “Rezerve de suflet”. Iubirea, sub toate formele sale: iubirea jinduită, trădată sau împlinită, iubirea pătimaşă sau tandră, iubirea de mamă, de oraşul natal, de poezie, de inefabil justifică din plin titlul cărţii. Astfel, cititorul este purtat  prin toate cotloanele propriului suflet, descoperindu-şi, odată cu autoarea, noi rezerve de frumuseţe şi candoare, de pasiune şi forţă, de umor şi curaj. Epigonismul, destul de des întîlnit în literatura actuală, politicul care ne controlează viaţa sau alte tare ale societăţii de azi sunt încondeiate fără cruţare, cu un ochi limpede dar şi cu mult umor. Vocabularul extrem de bogat, rimele deloc facile, abordarea, uneori, de versuri lungi, care implică o dexteritate scriitoriceasca aparte, fac din Livia o poetă deja experimentată, în ciuda vîrstei sale de invidiat! Nu e nevoie să-i găseşti mici scuze la eventuale stîngăcii, dînd vina pe anii săi tineri, pentru că pur şi simplu nu există astfel de stîngăcii! Avem în faţă aşadar o poetă deja formată, sigură pe ea, uşor identificabilă prin stilul său – şi sunt convinsă că va fi citită şi îndragită de mulţi cititori avizi de frumos!

  Spre exemplificare, o poezie care poate constitui fără tăgadă o ars poetica:

Cât despre mine…

Nu-mi fac din versuri integrame
Sau rebusuri alambicate.
Nu scriu comédii și nici drame,
Condeiu-mi n-are facultate.

El are doar atât – un suflet
Și sufletu-mi are rezerve –
De câte lacrime, cât zâmbet,
Prea puțini sunt să observe.

Sunt simplă și nu sunt grozavă
Cum unii, alții îmi tot zic.
Îmi pun doar sufletul pe tavă
Și nu aștept la schimb nimic.

Scriu cu peniță și cerneală
Versificații de duzină,
De-aceea câte-o chelfăneală
Primesc pe cât pot de senină.

Nu sper la busturi efemere
Ori la medalii ca dichis!
Destulă-i singura-mi avere:
Stiloul și un manuscris.

Și ori de câte ori m-apasă
Un dor ușor sau poate greu,
Îmi fac din stihuri un acasă –
Refugiul sufletului meu.