Muncești din greu, cu sufletul deschis,
Râvnind respectul ființelor din jur,
Dar dezamăgirea-i rană, până și în vis,
Și te întrebi merită atenție un sperjur?

Mai trebuie să acorzi încredere,
Să crezi în oameni, chiar, și când e greu?
I-ajuți cu speranță și le dai ce-ți cere,
Și-n inima ta păstrezi un vis, mereu.

Și-atunci, îți zici:
Mă simt un far în noapte ce luminează calea,
Chiar dacă valurile mă lovesc neîncetat,
Speranța mea e steaua ce-mi simte jalea
Și-n ceruri, gestul vieții fi-va respectat.