Volumul de poeme „Măsurând clipa „ apărut la Globart Universum din Canada, în 2023, avândul ca editor pe Johnny Ciatlos Deak, se deschide cu “Cuvântul editorului“ în care se specifică: “Autoarele acestei cărţi de excepţie, Mihaela CD şi Aurelia Oancă ne propun o îngemănare poetică cu o fibră melodioasă, în vers clasic, fiecare dintre acestea lăsându-şi amprenta proprie cu un stil bine definit, dar în acelaşi timp destul de asemănător, ce reuşeşte să adune cele două voci lirice într-o vibraţie comună, autentică şi originală ca într-un vals tandru peste timp.“

• Citind acest volum ce cuprinde creații poetice semnate de cele două poete, una locuind în Canada, cealaltă în România, mi-a adus aminte de poeții Șt.O Iosif și Dimitrie Anghel care au semnat un volum de poezii sub pseudonimul A. Mirea, fiind vorba de   volumul”Caleidoscopul lui A.Mirea “, apărut în  anul 1908.
• Poeziile celor două autoare mă întoarce în timp cu gândul la zicerea lui Friedrich-Wilhelm Nietzsche, care spunea că “Farmecul face parte din mărinimia  celor cu gândirea înălțată.“
• În cele 216 pagini ale cărții am descoperit o siguranță estetică la cele două poete și o evoluție tematică pe care au abordat-o și o concepție în mișcare  cu formulări muzicale prin amplozități.
• Evidențiem observația din “Cuvânt înainte-La ceasuri de taină…” semnat de preotul Radu Botiș, care scrie: “O incursiune în cartea „MĂSURÂND CLIPA“, care iese la lumină prin aşezarea împreună a talanţilor celor două autoare,Mihaela CD şi Aurelia Oancă ne face să descoperim afinităţi comune, ghidate după valori în care cu prisosinţă descoperim iubirea pentru sacru, preţuirea aproapelui, ţara şi familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simţămintele lor, în ceea ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant (Când treci prin anotimpuri) „Din focul verii calde am adunat culoarea?/ Şi am depus-o-n plete ce flutură în vânt,/ Din brizele suave am adunat candoarea?/ Ce mângâie făptura în fiece cuvânt“, decât să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oancă de-a lungul timpului dar toate aceste secvenţe de viaţă au fost adunate şi bine primenite precum un odor de preţ aparte. Ca un răspuns, asemenea unui ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin spaţiu finit, precum o mărturie necesară curg asemenea unui firicel de apă din inima Apusenilor noştri (ca o frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD: „Şi-am adunat, puţin câte puţin/ Scântei şi sunete de mandolină/ Comori ce-al inimii foc întreţin/ Jar şi cărbuni arzând în apa lină“ (Bucăţele din sufletu-mi cuvântat). “
• Citind poeziile celor două poete îmi dau seama  că în Univers există o orânduială care se răsfrânge asupra oamenilor. Iar rânduiala din acesta nu poate emana decât o inteligență. Deci Universul este opera unei inteligențe.Precum opera celo două poete,  produsul a două talente.Aurelia Oancă a găsit în acest Univers locul ei”: “ Să nu mai fugi, de-aici să nu mai pleci
• Iubire mândră, pasăre măiastră
• Că te-oi păstra, te-oi îngriji pe veci
• Stai aici, să rămâi mereu a noastră.
• Să-mi fii viaţă şi să-mi fi muriri
• Să-mi alini inima ce nu mai poate
• Să plângă printre triste amintiri
• Rămâi iubire ca să-mi fii de toate”( Iubire mândră, tu îmi ești ființă) În timp ce Aurelia Oancă subliniază că albul este un miracol, care, spun eu, este produsul inteligenței, numit Dumnezeu:” Miracolul ce albe flori şi-arată
• În strălucirea zilei de azur,
• Parfumul frumuseţii te îmbată
• Şi armonia prinde nou contur.
• Un evantai din albele petale
• Se naşte dintr-o ramură ce vrea,
• Să se arate lumii ce agale
• Îşi plimbă ochii-n lacrimă de stea”(Miracolul alb ). Iar pe Mihaela CD o încântă magia florilor de cireși a căror nuanță se “botează” tot cu alb:” Flori de cireş făr’ de asemănare
• Dantela timpurie în ton rozuliu
• Veşminte de prinţese imaginare
• Vă înclinaţi cu un surâs hazliu
• Natura-n jurul vostru fermecaţi
• De graţie topit amorezat e cerul
• În dans de menuet vă aplecaţi
• Şi dragostei îi sunteţi mesagerul
• Flori de cireş, mirese nupţiale
• Pe-altarul primăverii aţi venit
• Ne-aţi dăruit virtuţi esenţiale
• Şi magic, bucuroşi am devenit. “
• Lirismul celor două este tradițional, în stil clasic,rapsodic, poetele așezându-se  în cadre verificate și adăugând, câte ceva la întinsa lor poemă  universală.Spun asta că atât natura, și sentimentele umane, se găsesc pe toate meridianele lumii,și toate ființele  vii sunt fericite și îmbrăcate în alb caracter Asta este o fericire meritată. Stare psihologică pe care Aurelia Oancă o simte  în “Romanţa anotimpurilor duse
• Într-un crâmpei de cer cu soare plin,
• În notele de aur sunt depuse
• În cupe dulci, dar şi cu mult pelin. “( Izvor de fericire).
• Izbitoare e de îndată nota unanimistă, năzuința liricului de a întruchipa un eu personal, aerul poetelor de mărturisire care se desfășoară, pentru cititori, clipe fundamentale:
• ” O uşă de-ţi va fi închisă-n faţă,
• Vei plânge poate şi vei suferi.
• Dar sigur vei vedea cum te răsfaţă
• O altă uşă ce-ţi va oferi,
• Iubire, sau speranţă, sau o floare,
• Sau poate prinse toate-ntr-un buchet,
• Şi-atunci vei şti că răul care doare
• S-a transformat în binele cochet! “ (Aurelia Oancă-Și bine, și rău )
• În oglindă, Mihaela CD ne dă o speranță cu ajutorul clipei care vine mai târziu  și cultul nesfârșitului se subânțelege, unanimiste fiind perspectiva grandioasă, că niciodată nu-i prea târziu:
• “Nicicând nu-i prea târziu să crezi
• Că poţi iubirea vie s-o păstrezi
• Oferă mai întâi, apoi primeşti
• Şi-atunci în fericire-ai să trăieşti! (Mihaela CD-Măsurând clipa )
• Dar ce este clipa? Ea este  interval de timp foarte scurt, care ține cât ai clipi din ochi.Această clipă se desfășoară în cadrul timpului care este  mersul înainte continuu și nedefinit al existenței și al evenimentelor care survin într-o succesiune după toate constatările ireversibile din trecut, prin prezent, spre viitor. Timpul este unul dintre conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei.
• Cele două poete fac referire la timp care îl așează în diferite ipostaze, știind  că acesta fiind o mărime fizică abstractă.Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mișcări uniforme, de exemplu deplasarea luminii între două oglinzi paralele, rotirea Pământului, sau și pe baza unui fenomen repetitiv, cum ar fi oscilația unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC etc.Prin această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este plasat. Instrumentul de măsură fiind ceasul. Pentru alte puncte din spațiu este necesar să se stabilească mai întâi noțiunea de „simultaneitate la distanță” — un criteriu după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt simultane sau nu.Această dilemma se pune și la cele două poete.
• Cartea se încheie cu o postfață”Iubind clipa“, timp cât o clipire, care în multe cazuri schimbă destine.Textul este semnat de profesorul Mircea Marcel Petcu și continuă cu câteva impresii semnate de :Simona Mihuțiu care conchide:Atât Mihaela CD, cât şi Aurelia Oancă scriu cu pasiune.Subliniind, spune autoarea:, este natural, ca poezia lor să transcende propria existenţă, o fărâmă din sufletul lor fiind cuprins în poeziile lor: „Pe-un colţ de cer am scris răvaşe multe,/ În care-ampus mici lacrime de dor“ (Aurelia Oancă, Pe-un colţ de cer);
  „Am strâns firimituri de licurici/ Şi-am aşezat pe file într-o carte“ (Mihaela CD, Bucăţele din sufletu-mi cuvântat), la care se mai adugă impresiile Georgiana Laura Gheorghe care scrie : “Trăim într-o lume în care „Poeţii toţi ne pleacă“ formând un „cenaclu literar“ în împărăţia Domnului, de unde aceştia veghează asupra noastră şi ajung să le fie ghizi poeţilor aspiranţi.Deşi avem impresia că nepăsarea şi răutatea au câştigat,cele două scriitoare ne îndeamnă să continuăm să fim un exemplu bun pentru ceilalţi prin aplicarea celor şapte virtuţi.„Vremea trece vrei nu vrei“, dar „nicicând nu-i prea târziu…“să ceri ajutor atunci când ai nevoie, să speri la o viaţămai bună, să mulţumeşti celor care te ajută, să crezi în ceea ce vrei să faci şi în iubire. “Iar Lidia Grosu din Republica Moldova scrie: „Nu există nimic mai adevărat, mai artistic decât să iubeşti oamenii“, zicea marele artist Vincent van Gogh. În creaţia atât a poetei Aurelia Oancă, cât şi a poetei Mihaela  CD, marea iubire de lume rămâne un sentiment primordial reflectat în tabloul plin de expresivitate al cuvântului liric ce denotă infinitul trăirii de intensitate a ipostazelor dorului”.
• Dialogul poetic al celor două autoare, chiar dacă le despart distanțe impresionabile, și trăiesc în culturi diferite, ne descoperă un adevăr: că filonul vibrațiilor ce le trăiesc și le exprimă în limba română sunt aceleași sentimente pe care le simt românii.Este vorba de sentimentul românesc al ființei de care spunea Constantin Noica.

Al.Florin Țene