Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Și dacă era Eliza?

Primit pentru publicare: 18 Febr. 2020
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 19 Febr. 2020
© Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Și dacă era Eliza?

Seară de seară, o femeie străină
mă vizitează la aceeași oră.
Sună la ușă și mă întreabă dacă nu o cunosc.

Nu, doamnă,
îi răspund gentil.
Chiar dacă nu știu cine sunteți
și chiar de vă întâlnesc regulat,
până n-ați apărut săptămâna trecută
pentru prima dată în viața mea,
jur că nu v-am văzut niciodată până atunci.

Însă ea nu mă crede.
Nici când îi spun că nu sunt
cel care crede ea că sunt
și nici când o conving că altcineva e
cel cu care mă confundă
când insistă să-i spun
cine cred uneori că e ea.
Să-i spun orice.
Doar să se știe prezentă.

… că nu-i așa, dom’ le?
Nu-i așa că și eu trebuie să fiu cineva?

Poate că ești Eliza,
îi ofer o umbră de speranță și o invit înăuntru.
Pentru prima dată de când apăruse aici.

Și dacă nu sunt cea care presupui
că-ți amintești că era tocmai așa
cum continui să crezi că era?

Sigur, cedez. Sigur că s-ar putea să nu am dreptate.
Însă, cât timp ești aici, nu cred că pot să-mi închipui
tot ce privesc deja. Indiferent de statutul tău social,
de situație materială, vârstă, înălțime, greutate, talie
și alte cele.

Și dacă nu sunt Eliza,
crezi că aș putea să fiu altcineva?

Tot ce se poate, doamnă! Tot ce se poate
și chiar și ce nu se poate închipui
în anumite circumstanțe. Cum ar fi chiar și ceea ce
face parte din realitatea mea:
faptul că nu am apă de mai bine de-un an.
Și nici cer nu mai am undeva deasupra,
iar tu vii aici și mă întrebi cine ești.
Mai ales, mereu la aceeași oră,
când respir doar pentru că învăț
să degresez albastrul țâșnind din adâncuri.
Acest abstract ce devine ceva clar și aproape palpabil.
Mă menține viu. Pricepi?

Poate că pricep, se confesează
și-mi promite că va reveni și mâine,
dacă îmi voi închipui tot ce se poate aminti
până când nu voi afla cine e ea
și cine e cel care bănuiește uneori că aș putea să fiu eu.
Zi de zi, la 18:08. Când o invit înăuntru,
presimțind că e tocmai Eliza.