Astăzi, prin piața mare, forfota s-ascute,
Tarabele-n belșug își îmbracă straie noi,
La mijloc, comoară, din rodirile trecute,
Struguri aurii ce-aduc poftele-napoi.

Galbenii și roșii struguri, scântei rafinate,
Stacojii ce-n lumină dansează freamăt blând,
Boabe vii ce-amețesc privirile fascinate,
Un roz ce-nvăluie, precum un tandru gând.

Căldura-n raft se-adună, cu rod de vreme dulce,
Fructele de aur pur strălucesc fără sfială,
De sub coaja măiestrită, un parfum ne aduce,
Iar miezul îmbietor e dorință ancestrală.

Spre farmacia din dreapta, în grijă aprinsă,
Un vechi prieten, palid, își face drum domol,
Salutul din liceu răsună: „salve”, cu mâna-ntinsă,
Dar chipul său de umbră trădează un suflet gol.

„Ce faci, amice drag?”, întreb c-un zâmbet tandru,
„De ce te veștezești, ce suferință porți?”
El, cu o rețetă în mână, strânge-meandru,
În farmacie, pașii îl poartă pe-al sorții porți.

Mă uit spre mâna-i ofilită, cândva măreață,
Ce tremură cerșind speranțe-protectoare,
Și-i văd țidula ce poartă o scriere firească,
Îmi spune că viața-i devine trecătoare.

Îl îndemn, ca prieten, spre-o alegere mai bună,
La vânzătoarea veselă de struguri aurii,
Îi schimb rețeta tristă, c-un rod, regulă străbună,
Vitalitatea să-i redea, din avantajele naturii.

Din piața ce foșnește, se-aprinde rodul vieții,
Struguri scânteietori poartă a vrăjii toartă,
Prieteni vechi, speranța și darul tinereții,
La taraba cea de vis, se cântă dulcea soartă.

În piața mare plină cu de toate și struguri aurii,
Și trufandale, și struguri roșii, și struguri stacojii
Ce-și freamătă a rozului culori, cu zâmbete de fecioare,
Așteaptă grăbite să fie atinse, mângâiate și gustate.

În piața mare plină cu de toate, un prieten veșted la față,
Cu rețeta în mână așteptă, în drogherie, nădejde-n viață.