Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Și nu uita…

    Și nu uita…

    Priviți fotografia.
    Vedeți o mamă împreună cu fiica ei.
    Numele femeii este Maria Plop și s-a născută pe 14 septembrie 1927. Azi ar trebui să fie Ziua Națională Maria Plop.
    Nu este așa, pentru că amintirea eroilor luptători anticomuniști se dorește astăzi a fi uitată.
    Maria Plop, femeia aceasta uscățivă, îmbătrînită prea devreme, care ne privește grav și atât de intens dintr-o veche fotografie a fost singura femeie, membră a grupului de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, care a rezistat în munți de la înființarea lui, în 1949 până la 20 mai 1958, când s-a predat împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu.
    În cei 9 ani cât a fost membră a grupului, a îndeplinit misiuni similare cu ale bărbaților, s-a remarcat prin abnegație, curaj și spirit de sacrificiu, reușind să supraviețuiască celor mai grele situații și condiții de trai.

    La 22 mai 1956, în ascunzătoarea de la Râpele cu brazi, a dat naștere fiicei ei și a lui Toma Arnăuțoiu.
    La 20 mai 1958 Toma și Petre Arnăuțoiu au fost arestați, prin trădare.
    Somată să se predea, Maria Plop a coborât din ascunzătoarea de la Râpele cu brazi țînându-și copilul în brațe.

    A fost anchetată timp de un an de Securitate, chinuită, bătută și umilită. În urmă procesului a fost condamnată la muncă silnică pe viață.
    Despărțită de copilul ei, fără să știe ce s-a întâmplat cu acesta, a decedat în închisoarea de la Miercurea Ciuc datorită condițiilor mizere de detenție.

    Fotografia este făcută de Securitate, în ziua arestării sale. Avea 30 de ani.
    Petrecuse ultimii 9 ani într-o peșteră, în creierul munților. Fără electricitate, fără apă curentă, fără nimic din ce noi astăzi luăm de-a gata. Vânată ca un animal sălbatic de forțele Securității.
    Priviți-o! Priviți îmbrăcămintea femeii. Rochita fetiței. Peste doar două zile urma să împlinească 2 ani. Fara tort cu doua lumanari, intr-un beci al Securitatii, fără tată.
    Priviți mâinile femeii pe umerii fetiței și încercați să înțelegeți acele momente.
    Zbuciumul.
    Lupta.
    Sacrificiul.
    Demnitatea…
    Arătați această fotografie celor care spun că le e rușine că sunt români.
    Învățați-i să stea în picioare.
    Învățați-i demnitatea!
    Nu suntem toți oi!
    Nu toți plecăm capul, că să nu ne taie sabia!
    Să ținem vie amintirea celor care ne-au învățat libertatea!

    Nu mi-am putut opri lacrimile cand am scris acest text.
    De ciuda si de neputinta.
    Mi-as fi dorit ca atunci, in fata aparatului de fotografiat al securistului si in fata hienelor cu pistoale la brău, aceste doua suflete sa nu fie singure.
    Mi-as fi dorit sa pot sa le apar. Cu orice pret.
    Mi-as fi dorit ca presedintele Romaniei sa dezveleasca o alta statuie. Nu a unui guvernator.
    Ci a Mariei si a fiicei sale, Ioana. Rochita fetitei e mult mai frumoasa decat catifeaua scumpa a guvernatorului de la Sibiu.
    Priveste rochita.
    Si nu uita…

    România Frumoasă

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5