Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Și tăcerile vorbesc

                                             Și tăcerile vorbesc

    Starea de meditație, prezentă în toate cele 57 de cărți-poezie, proză, cugetări-publicate până în prezent de Vavila Popovici, o înfățișează pe scriitoare ca pe un îngândurat. Evident, în partea activă a căderii pe gânduri, cea fără de care actul creației are de suferit. La ea până și tăcerile vorbesc, mai ales atunci când gândurile zboară prin spații neexplorate încă, între terestru și celest descoperindu-se taine mirifice ale lumii. ,,Ce simt – numai inima știe!”

    În paginile volumului bilingv de versuri ,,Tăcutele Ierni”, Made in SUA – LULU ENTREPRISES – 2020, se poate vedea că inima scriitoarei, care se află într-o perpetuă vibrare, știe foarte multe din cele ce alcătuiesc universul uman. În ,,Focul nestins” ,,Cuvintele curg”, ,,Îngerul scrie poemul”, ,,Și pașii se duc…”, ,,Trec anii”, iar poetul, constatând că ,,Aseară a nins”, bagă de seamă că ,,A mai trecut un an” și că ,,Doar tâmplele ard” într-o ,,Iarnă bogată” și ,,Bucuria fulgilor de nea”. Peste toate acestea stăruie ,,Sfințenia nopților de iarnă”, ,,Mi-e dor de iernile de-acasă”, de ,,Locul de naștere– Bucovina”, de ,,Visul din sufletul tău”. Până la urmă vine împăcarea cu starea de fapt, pentru că în ,,Clipe de singurătate”  ,,Ninge cu îngeri”. ,,Ascult tăcerea singurătății, o miros, o / respir…” ,,Ninge cu fulgi din ce în ce mai mari, / ninge cu îngeri din cer, Doamne!”

    În ,,Tăcutele Ierni” eroul principal este anotimpul rece, cel care vorbește. Vavila Popovici știe că uneori tăcerile spun mult mai multe decât cuvintele. ,,Creionul se plimbă nerăbdător pe hârtie, / cuvintele curg / ca vinul în nopți de beție (…) Liniștea nopții brațele-și întinde, / las gândul liber să colinde”. ,,Caut amintirea / și tremurul tăcerilor pline”. ,,Vorbim încet, visăm, / ne iubim calm, cald, / în tăcerea albă a iernii”. ,,În împărăția unei tăceri ne aflăm, / printre fuioare de omăt (…) De sub pleoape se ivesc raze de lumină / cu vraja lor și-a necuvintelor…” ,,Afară, fulgii cad liniștit, / albul și tăcerea definesc eternitatea”. În panoplia operelor sale, Vavila Popovici cultivă plantele perene ale destinului creator de valori. Toate cele ale lumii sunt lucrarea omului, iar artistul le ridică la grad de nemurire, el însuși devenind nemuritor chiar dacă ținta lui nu aceasta este. Pentru că actul de creație mai întâi subjugă și după aceea încoronează. Între aceste coordonate, vrednica scriitoare se înscrie cu dăruire ne cântărită și cu demnitatea apartenenței unei lumi frământate, dar mereu aspirantă la lumina cea adevărată. Ea nu privește lucrurile-oameni, locuri, întâmplări, momente de referință – din exterior, ci dinlăuntrul acestora. Ea însăși este personaj al operei sale.

    Această carte poate fi socotită și ca o antologie tematică, în care rațiunea se împletește în mod armonios cu emoția. Amândouă fiind cu dărnicie oferite cititorilor. În ființa ei, ,,Focul nestins” arde ca în ,,Iernile copilăriei”, chiar dacă ,,Iernile de astăzi sunt alte ierni!” și ,,Nu te mai văd, nu te mai sper, / între noi nimeni, / între noi totul alb, mort și rece”. Totuși, în mintea și inima scriitoarei se află viața pe care a trăit-o cu dăruire, în ritmuri nu de fiecare dată de ea impuse și ordonate. Nostalgia copilăriei: ,,Mi-e dor de iernile de-acasă, / de torsul zăpezilor prin văzduh, / de scrâșnetul pașilor prin zăpadă, / de mângâierea vântului rece și mut”. ,,Locul nașterii – Bucovina”: ,,Locul în care m-am născut, / de-a lungul văii Prutului așezat, / poartă coroana cu suliți de dor, / dumbrăvi pline de privighetori, / fagi și pâlcuri de stejari, / ierburi înalte și flori”. Dorul de părinți: ,,În copilărie, însetată de sublima magie, / mergând cu mama de mână, / naiv întrebând de feți frumoși și zâne, / și despre fulgii de nea căzuți pe pământ, / mama cu blândețe-mi spunea / că cerul e bun și trimite mereu câte o stea…” Marea și unica iubire, din păcate prea devreme pierdută, dar cu imaginea mereu vie în memorie: ,,Mai vreau o iarnă ca aceea, / albă, liniștită, iertătoare, / iarna dragostei noastre / cu albul ei infinit…”; ,,Brațul meu stâng este brațul tău drept / și brațul meu drept este brațul tău stâng”; ,,Suflă un vânt de la tine, / pe-o inimă mută, / și-i frig și tăcerile-s pline”. În dorul țării natale, Vavila Popovici a introdus în această carte și câteva poezii scrise pe când încă mai locuia în Pitești: ,,Când a murit poetul” – 19 decembrie 1983, ,,Noapte de iarnă” – ianuarie 1985 și ,,Prevestirea Corbului” – Brăduleț 1986, dar și o prea frumoasă ,,Poveste de iarnă” – scrisă la Iași – 1953, pe vremea studenției: Da, prietenă Vavila, îmi amintesc și eu de acea iarnă cumplită, în care ,, Crivățul, fulgi albi de zăpadă de geam lipea (…) zăpada crescuse ca pâinea dospită (…). Câte suflete crivățul, în acea noapte, în cer o fi dus?” Dar nu a fost singura iarnă cu viscole învârtejite și cu omături cât gardurile în perioada copilăriei și a tinereții noastre. Ba chiar și cu țurțuri la nas, numai că erau mult mai mici decât cei ce atârnau pe la streșinile caselor. Drept să-ți spun, îmi este dor de o iarnă ca acelea. Mai ales că, iată, ne aflăm la început de februarie și, pe la Iași cel puțin, a nins doar de patru ori, câte un pospai de un deget sau două. Astăzi, 6 februarie 2021, iarna oferă ieșenilor un spectacol de gală. A început să ningă de-cu-zori, molcom și încurajator. E ora 12 și încă mai ninge, cu fulgi mărunți și destul de deși. Crengile copacilor sunt albe, spațiile dintre blocuri și-au pus blăniță de miel țigău. O iarnă blândă și frumoasă, tăcută însă tainic vorbitoare.  Parcă a ieșit din filele cărții despre care scriu. Doar temperaturile, cele mai multe cu plus (în față, nu în coadă), cele mai puține cu minus… peste tot, par mai altfel.  Minus opt-zece grade…

    Dă, Doamne, să mai apuc, măcar o iarnă, fie ea cum o fi, că, vorba lui Eminescu, pusă în gura lui Mircea cel Bătrân: ,,Bucuroși le-om duce toate…”, dar în pace, nu-n război… nici chiar intern…

    Vasile Filip

    P.S. În anul 1993, Vavila Popovici a debutat editorial cu volumul de versuri ,,Noapte de iarnă”. În 2002, au urmat ,,Insomniile unei veri”, în 2005 – ,,Jurnalul unei veri”, după care a venit ,,Simfonia Toamnei” (2020) și o altă iarnă: ,,Tăcutele Ierni”. Pe când și o primăvară? O aștept!



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5