Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    SILVIA LAZAROVICI – un cronicar al scrisului botoșănean

    În zile de târg,
    unele femei adună într-o băsmăluță
    cioburi de suflet.
    Apoi, în liniște, se așează turcește
    într-un colț.
    Cu mâini tremurânde, în văzul trecătorilor,
    își desleagă bocceluța –
    un amestec de cristale ciudate…
    Puțini descoperă, în trecere,
    lacrimile transformate în diamante.

    (Paul Mircea Iordache„Poetese la cenaclu”)

     

              Silvia Lazarovici, o prezență binecunoscută în cultura botoșăneană din ultimile decenii, ne-a obișnuit, printre alte realizări deosebite ale domniei sale, cu omniprezenta, în bibliotecile de ținută, antologie „SCRIITORI ȘI PUBLICIȘTI BOTOȘĂNENI. Dicționar biobibliografic”. 

              Lucrare de cercetare științifică istorico-literară, tomul crește în amploare și complexitate, de la ediție la ediție, părând un copil spiritual al discretei cercetătoare în ale arhivelor literare, un „copil” bine îngrijit, care se dezvoltă, an de an, tot mai puternic și tot mai frumos. Recent, domnia sa ni l-a prezentat într-o nouă haină, la o vârstă – hai să-i spunem – adolescentină. Dar nu doresc să zăbovesc mai mult asupra acestei recente creații științifice a Silviei Lazarovici, gândul care m-a așezat la masa de scris este chiar persoana autoarei – cu care am avut privilegiul să colaborez, e adevărat, sporadic și punctual, profesiile noastre fiind mult deosebite. 

              Domeniul de intersecție a fost și este cel al activităților culturale. Pentru orice persoană interesată de fișe bibliografice pe anumite domenii, Silvia Lazarovici, fostă bibliotecară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani, era specialistul din cheia de boltă a oricărui studiu de amploare. Împrejurarea că sediul Institutului de Proiectare Județean Botoșani (actuala societate „Nord Proiect”) era „colocatar” cu cel al Bibliotecii Județene (Casa Moscovici, clădire de patrimoniu arhitectural al Botoșanilor) a facilitat cunoașterea mai îndeaproape a activităților celor două unități ale vieții economico-sociale din urbea noastră.

              Așa se face că, mai întotdeauna, activitățile culturale inițiate de unitatea de proiectare se puteau desfășura în sala de lectură a bibliotecii, prin bunăvoința de colaborare dintre cele două instituții. Mi-amintesc, de exemplu, de cenaclul Prietenii Muzicii, inițiat de noi prin anii ’80, a căror ședințe se desfășurau în sala de lectură – pare-mi-se, joi seara, dacă-mi amintesc bine – și unde susțineau prelegeri și audiții muzicale personalități ca Modest Cichirdan, dirijorul de atunci al Filarmonicii de Stat Botoșani, sau  profesorul Constantin Lupu, cu taraful Datina, dar și expozeurile savante susținute de prof. Aurel Dorcu, cu exemplificări de un mare rafinament – utilizând binecunoscutul pik-up, la fel de meticulos după cum realiza și expunerile. Dar anii aceia au trecut, trecuți în eternitate sunt și… acei oameni minunați și expunerile lor fascinante. 

              După 1990, când opțiunile pro-unioniste referitoare la Basarabia au putut fi exprimate deschis și noi am înființat revista „Vatra Noastră Românească”, colaborarea cu Biblioteca Județeană, implicit cu prolifica cercetătoare a fondului de carte, Silvia Lazarovici, a fost cumva instituționalizată, fără să conștientizăm faptul la acel moment. Noi, oricum, ofeream periodic și bibliotecii noile numere ale revistei, după cum apăreau.

              Inițiativa de a crea o colecție a revistei „Vatra Noastră Românească” a avut-o, bineînțeles, Silvia Lazarovici care, ordonată în toate cele, a inventariat numerele existente în depozitul creat (se adunaseră și ceva ani de la apariție), solicitându-mi exemplare din numerele care lipseau. Noi, membrii redacției, aveam constituită colecția, dar fără o rigoare științifică. Așa se face că Silvia Lazarovici este, într-un fel, și „nașa” colecției oficiale, aflate la Biblioteca Județeană Botoșani, a revistei „Vatra Noastră Românească” – revistă aflată, iată, la nr. 46, serie nouă, respectiv, nr. 67, de la primul număr (apariție: decembrie anul 2000).

              Ca biliotecară-cercetătoare, Silvia Lazarovici lucra într-o încăpere, înconjurată până aproape de tavan de rafturile cu cărți și dulapurile cu fișierele sistematic ordonate, încăperea neavând lumină naturală – lucra ca albina într-un stup, când, după ce culege polenul florilor din câmp, obosită, dar cu satisfacția împlinirii misiunii din acea zi, depune nectarul într-o anumită celulă, numai de ea știută. Probabil că anii scurși în această muncă asiduă au fundamentat realizarea majoră de mai târziu: antologia „Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”.

              Dar, să zăbovim puțin și asupra propriilor date biografice, ale Silviei Lazarovici.

              La fel ca și alți remarcabili oameni de cultură din Botoșaniul zilelor noastre, Silvia Lazarovici nu este o „băștinașă” a acestor meleaguri, ea fiind o botoșăneancă „adoptivă”: este ieșeancă, a absolvit liceul „Mihail Sadoveanu” (astăzi „Colegiul Național”) din Iași, în anul 1969. Apoi, a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pe care a absolvit-o în 1974. 

                Județul Botoșani, înființat în cadrul reformei administrative din anul 1968, avea nevoie stringentă de cadre înalt calificate, în toate sectoarele de activitate, deci și în învățământ-cultură – în acei ani, tânăra unitate administrativ-teritorială cunoscând un avânt al dezvoltării nemaiîntâlnit până atunci. Știu asta, din propria mea activitate: atunci s-a înfăptuit electrificarea satelor județului (finalizată, într-o primă etapă, în anul 1971) și toate obiectivele din localitățile rurale trebuiau racordate la noile rețele electrice, deci și școlile și dispensarele și alte unități vitale vieții localităților. Tinerele profesoare, doctorițe, înginerii agronomi și alți specialiști făceau naveta sau chiar locuiau în satele noastre de atunci, pline de efervescența vieții acestor așezări. Copiii mișunau pe ulițe, toți frecventând școala primară sau gimnazială.

                Tânăra profesoară de limba și literatura română, Silvia Lazarovici, a urmat o traiectorie profesională firească, specifică acelor vremi: repartizată la Școala Brehuiești din comuna botoșăneană Vlădeni, a activat în cariera didactică timp de patru ani, între 1974 și 1978. Dintru început, dăscălița s-a remarcat pentru dăruirea față de meseria aleasă, confirmând zicala românească: „Ziua bună se cunoaște de dimineață”.  

                Dar cum municipiul Botoșani cunoștea o dezvoltare corespunzătoare noului rang administrativ, de reședință de județ (după o perioadă de cca. două decenii de stagnare și declin postbelic, în statutul de centru raional – calitatea de centru regional, care i s-ar fi cuvenit prin tradiția socio-economică și culturală, superioară, fiindu-i „uzurpată” de rivala Suceava, susținută în acei ani de… mai marii zilei – împejurare în care am ratat, printre multe alte obiective, și înființarea unei universități, instituție care, deși ministerul de resort o propusese, firesc, la Botoșani, a fost „deturnată” spre urbea de dincolo de Siret), nou-înființata Bibliotecă Județeană „Mihai Eminescu” avea și ea nevoie de specialiști în domeniu. Așa se face că, începând cu anul 1974, o găsim pe distinsa profesoară Silvia Lazarovici în calitate de salariată a acestei prestigioase instituții. Și, cum Silvia Lazarovici avea „darul muncii”, noua bibliotecară a „prins rădăcini” adânci, devenind un specialist de înaltă clasă al domeniului. 

                Încercăm să evidențiem, în treacăt, specificitatea activităților de profil desfășurate  pe parcursul prolificilor ani din cariera de cercetare-bibliofilă a Silviei Lazarovici: organizarea evidenței publicațiilor care existau deja în depozitele instituției, sau care afluiau din circulația publică; actualizarea datelor bibliografice; catalogarea și descrierea bibliografică a volumelor noi apărute, la editurile care s-au înmulțit „ca ciupercile după ploaie” în perioada post-decembristă (un fapt pozitiv, dacă și exigența nivelului calitativ este implicată) ș.a. În paralel cu munca de zi cu zi, Silvia Lazarovici a avut și o bogată activitate de creație sau de participare la foruri de dezbatere profesională în domeniu (bibliologie şi biblioteconomie), în cadrul unor manifestări științifice din țară:  în anul 1988, la Bucureşti – Biblioteca Academiei R. S. România; în anul 1989, la Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu”; la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, în anul 1992; în anul 1993, la Chișinău – Biblioteca Naţională a Republicii Moldova; tot în anul 1993, la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti. Au urmat: Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, Târgovişte, 1995; Biblioteca Judeţeană Arad, 2008; apoi, participarea la activitatea pregătioare a Expoziţiei de carte omagială ,,Mihai Eminescu” – Muzeul Naţional Cotroceni, în anul 1996.  

                În calitate de autoare, sau în colaborare, Silvia Lazarovici publică articole de specialitate sau pe teme culturale în ziare și reviste de cultură, în publicații periodice botoșănene, sau din țară: ,,Gazeta de Botoşani”, ,,Actualitatea Botoşăneană”, ,,Colloquium”, ,,Gazeta Vega”, ,,Intertext” ș.a. Articole pe teme cultural-literare publică și în volume colective, cum ar fi: ,,Biblioteca şi perenitatea culturii româneşti” (Iaşi: Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu”, 1990), ,,Eminescu: Carte-Cultură-Civilizaţie” (Botoşani: Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu”, anii 1995 și 1997); ,,Momente din istoria lecturii publice” (Arad: Negredo, 2009); Sub coordonarea prof. Cornelia Viziteu, alcătuiește o lucrare de sinteză: ,,Catalogul Fondului Documentar Eminescu”, vol. 2 şi 3 (Sibiu: Ed. Honterus, 2003).

                În oglindă, vizăm recunoașterea publică a meritelor acestei personalități – menționăm distincțiile acordate omului de cultură Silvia Lazarovici, de-a lungul întregului drum parcurs în carieră, ca urmare a merituoasei sale activități: ,,Evidenţiat în munca culturală de masă”, insignă, 1982; ,,Premiul de excelenţă în studiu şi colecţie”, diplomă acordată de Ministerul Culturii, 1996, Oradea; „Medalia Meritul Cultural, cl. a III-a, categoria A – Literatură”, 2004; ,,Diploma de merit” – pentru profesionalism şi dăruire în întreaga sa activitate, 2010, acordată de Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu” din Botoşani.

                Putem conchide: Silvia Lazarovici – o viață închinată slujirii cărții și dăruită oamenilor care caută cartea în biblioteca publică, o viață de dascăl dedicat menținerii flăcării culturii în rândul cititorilor de carte… Corolarul întregii sale munci de o viață, dedicată Bibliotecii și Cititorului, mi se pare a fi această antologie – „Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic” – o adevărată istorie a scrisului botoșănean, despre care vorbeam la început. Ajungând aici, cred că, privitor la imensa muncă depusă de-a lungul anilor, pentru nașterea și actualizarea periodică a acestei opere de referință în biblioteconomia botoșăneană și națională, potrivit ar fi să inserez dedicația pe care i-am înscris-o pe o carte dăruită Silviei, cu ceva timp în urmă:

                Silvia Lazarovici – albinuța care culege nectarul florilor literare răsărite pe plaiurile botoșănene, pentru a-l așeza în fagurele de aur al DICȚIONARULUI  BIOBIBLIOGRAFIC… 

    Paul-Mircea Iordache

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5