Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Sociolog şi filosof, Traian Brăileanu, bucovinean, condamnat la 20 de ani temniţă grea, mort la Aiud în 3 octombrie 1947, un literat ale  căror lucrări le comentează prof. Luca Bejenariu, Rădăuţi, membru al Cenaclului la distanţă, să nu luăm Covid-19…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Sociolog şi filosof, Traian Brăileanu, bucovinean, condamnat la 20 de ani temniţă grea, mort la Aiud în 3 octombrie 1947, un literat ale  căror lucrări le comentează prof. Luca Bejenariu, Rădăuţi, membru al Cenaclului la distanţă, să nu luăm Covid-19…

Primit pentru publicare: 28 Mai 2020
Autor: Ion N. OPREA – Membru Fondator de Onoare – Revista Luceafărul
Publicat: 28 Mai  2020

© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Sociolog şi filosof, Traian Brăileanu, bucovinean, condamnat la 20 de ani temniţă grea, mort la Aiud în 3 octombrie 1947, un literat ale  căror lucrări le comentează prof. Luca Bejenariu, Rădăuţi, membru al Cenaclului la distanţă, să nu luăm Covid-19…

            Începând cu nr. 2 al primului an de apariție și până în 1908, la „Junimea literară” Traian Brăileanu a publicat  schițele și nuvelele: „Moartea iepei”, „Grindica”, „Un flăcău tomnatic”, „Dihania”, „Nunta lui Chirilă” și „Irina”.

          Cea dintâi schiță, „Moartea iepei” (schiță umoristică), își merită sublinierea, fiind extrem de densă. Localizată în Cremenea-Mare, narațiunea are în prim plan un om, moș Toader, poreclit moș Cârpă, căci are „o iapă și două fete”. „Și pe cât de frumoase sunt fetele, pe atâta îi iapa de slută și slabă”. Și satul mai știa că „badea Toader schimbă iepele mult mai des decât țiganul cămeșa”. Naratorul, spune prof. Luca,  că pe „cea din urmă iapă” a văzut-o și el și ne-o și descrie: „Iapă de soi, nu șagă. Cu urechile și buzele – limba clopotului, ochii – ca glonțu-n lemn, grumazul – pare că-i era tras printr-un inel, spinarea – coama casei, coada – trei fire de paie în cinci peri”. Legându-și soarta de „iapa-i năzdrăvană”, localnicii îl mai numeau pe proprietar  și „Toader a iepei”. Cum prin fața casei curgea un pârâu mâlos care nu îngheța niciodată, străbunii lui Toader au durat peste el un podeț pentru „om și picior de vită”, dar acum  se abătuse o iarnă geroasă de trosneau șindrilele pe casă mai tare decât „harapnicile flăcăilor în ajunul Sf. Vasile”, iar în clasă n-aveau o surcică, după ce-au terminat treburile în gospodărie s-au adunat toţi în casă,  ultimul a intrat badea Toader care, grijuliu, a anunțat că a înghețat și pârâul – ceea ce nu se mai întâmplase niciodată – și, a insistat dânsul,  „mă tem numai să nu-mi piară iapa!”.

             La aşa vorbe, ca strămoașă a  Evei, zice profesorul de Rădăuţi,  nevastă-sa s-a apropiat de bărbat și i-a șoptit: „Slavă Domnului, c-a înghețat pârâul, că putem arde podețul!”. Nimeni n-a comentat, tata și fetele s-au apucat de treabă și „în noaptea aceea a asudat cuptorul de căldură”. A doua zi sărbătoare fiind și apropiindu-se data fixată pentru nunta uneia dintre fete, badea Toader, la insistențele nevestei, a plecat la târg, cu sania după cumpărături.

          Cu greu și-a încălzit şi pornit iapa, a sculat-o, a înhămat-o la sanie, a trecut anevoie peste pârâul înghețat, că era învățată cu pod, și cu ea de căpăstru a ajuns devreme la târg. Peste zi a dat o boare călduță și cei care se întorceau de la biserică au văzut că străvechiul podeț lipsește și pârâul era dezghețat. Logodnicul Irinei – căci așa o chema pe fata pregătită de măritiș – a venit și el la casa socrilor cu „un șipan de rachiu”, cum se obişnuieşte, şi a rămas până spre seară, să se vadă şi cu tata-socru, doar şi pentru dânsul era…rachiul.  În târg, după cumpărături, badea Toader „ia rachiu pe datorie de la jupânu Leiba”, se întâlnește cu niște cumătri și prieteni, cinstesc și cinstesc până încep a cânta de jale, apoi se întorc spre casele lor. Pe drum, însă, pe Toader, Toader al iepei,  îl prinde „un somn muscălesc” și adoarme în sanie, tun, butuc, să despici pe el lemnele de la pod!  Așa de profund dormea omul încât „nici clopotul cel mare de la biserică „nu l-ar fi trezit, nu talanga iepei moștenită” de pe vremea facerii podețului. Și într-un târziu, ajungând iapa cu stăpânul în sanie, la pârâu, n-a mai gândit că „nu mai este pod” și că „gheața poate fi topită”, și dacă a gândit, a făcut-o târziu căci sania, cum era grea, a repezit-o în pârâu și „mai mult de spaimă decât de slăbiciune iapa s-a culcat în apă și s-a înecat”.

           Și zice autorul, sociologul, filosoful care scrisese şi atâtea tratate ştiinţifice : „Numai se înecase bine iapa” și iese logodnicul din casă și „cu șipul de rachiu gol, doar cu capul plin, a dat buzna”, uitând că „podul nu-i” şi a căzut  în apă şi el.  L-au scos niște feciori care treceau pe-acolo, scăpându-l „de soarta iepei” și luând ca răsplată „balerca cu rachiu din sania socrului”. De atunci a şi  intrat  „în gura satului, lasă fata fată”, iar „omul nostru nici iapă nu mai ține, nici pod nu face, nici balercă n-are, numai fata i-a rămas – nemăritată”.

          Umorul în schița „Moartea iepei”, conchide cenaclistul,  se declanșează din situațiile surprinse atent, din caracterizările sumare dar esențiale, din limbajul utilizat, din comentariile subtile ale autorului, sociolog şi filosof, Traian Brăileanu.

             Ion N. Oprea, Iaşi, 28 mai 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5