Traian CALANCEA

SOCOTEALA

    Savu lui Boacănă era cunoscut în sat pentru coşercile frumoase pe care le împletea din nuiele şi pentru boacănele năstruşnice pe care le făcea fără voie, blestem moştenit de mai multe generaţii în familia lui după cum spuneau unii bătrâni.Savu avea practic talentul de a încurca lucrurile în aşa fel încât pe urmă îşi făcea o mie de nervi să le descâlcească. Acum, stătea pe marginea drumului lângă căruţă, nedumerit şi mâhnit că iar nu-i ieşeau socotelile. Mai calculă o dată şi încă o dată dar tot degeaba.
Totul începuse de la pârdalnicele de coşerci.Nu mai aveau bani în casă, dar nici material pentru împletit coşerci de vânzare.
-Savule, ne-ar trebui nişte bani.
-De unde femeie? Nu am absolut nici un frăncuţ.
-Mai vindem nişte coşerci…
-Care coşerci că numai două am făcute.Ştii doar că nu mai avem nuiele.
-Le vindem pe alea două.Vom merge mâine la iarmaroc  şi ne scoatem măcar banii de coşniţă.S-au cam gătat toate de prin cămară şi n-am ce pune în oală.
-Tu n-ai ce pune în oală iar eu n-am mai băut o răchie de trei zile.Hodorogul ăla de Petrache nu mai vrea să dea pe datorie.
-Bine vă face.Lumea crapă de foame şi vouă vi-i gândul numai la băutură.
-Ho fă, apoi dacă şi eu îs băutor…
-Iaca ai să bei mâine un rachiu, dacă ai să ţii la preţ.

Şi a ţinut la preţ, n-ar mai fi ţinut şi a băut şi un rachiu, n-ar mai fi băut, că de aici i s-au încurcat socotelile. Păi uite cum a fost. Stătea el cu coşercile în faţă şi cerea pe ele douşcinci de mii, adică câte douăşpe mii cinci sute de bucată. Lumea nu prea se înghesuia să cumpere.Ori n-aveau bani, ori nu le trebuiau, ori ochiseră altele mai ieftine.

-Lasă bre mai ieftin.
-Nu las, că nu găsiţi voi coşerci mai frumoase în tot iarmarocul.
-De frumoase îs frumoase – mai adăugau precupeţii şi plecau.

La o vreme, se apropie de el doi ţărani.

-Cât ceri bucata ?
-Doişpe cinci sute.
-Vreau una.
-Nu dau una.Ori le iei pe amândouă, ori nu dau de loc – se băgă în vorbă şi nevastă-sa.Avem trebuinţă de bani şi n-avem de dat decât aste două coşerci.
-În cazul ăsta – zise al doilea ţăran – iau şi eu una, deşi cam scumpă…

Făcură târgul.

-Savule, să ştii că nu m-am aşteptat să le dăm aşa de bine.M-am uitat prin iarmaroc şi am văzut că din cei ce aveau şi ei coşerci, nimeni nu cerea mai mult de zece mii. Acu de nu s-or întoarce.
-Ştiu şi eu, femeie ?
-Eu mă duc după târguieli şi-oi prinde eu o căruţă până acasă. Tu ţine cinci mii să bei un rachiu şi să mai ai un ban la tine şi du-te înainte să dai rând la animale şi să vezi de copii.

După ce plecă muierea, Savu se duse la crâşmă şi ceru rachiu de trei mii de lei. În timp ce-l bea, se apropie de el cei doi ţărani care cumpăraseră coşercile.

-Nenicule, ne-ai tras în piept. Noi am crezut că eşti negustor cinstit.Ar cam trebui să dai câte una mică, de vrei să fii om.
-Mă oameni buni, fu pocită la gură muierea mea când a zis că o să bănuiţi la preţ. Da coşerci mai frumoase ca ale mele nu găsiţi.
-Or fi ele frumoase , dar de la zece mii cu cât se dădeau azi şi până la doişpe cinci sute…
-Acu, târgu-i târg. Eu banii i-am cheltuit.Mai am două mii.Uite, luaţi câte o mie înapoi şi sănătate bună.
-E bine şi aşa, ziseră cumpărătorii şi se despărţiră mulţumiţi

Savu se urcă în căruţă şi luă drumul către casă. Dar din plictiseala drumului, de ce să nu socotească el ce afacere a făcut azi.Nu-i ieşiră socotelile.Începu să vorbească singur

-Deci, eu am vândut două coşerci cu doişpe mii cinci sute bucata, ceea ce înseamnă douăşcinci de mii de lei. Eu alţi bani n-am avut. Dacă le-am dat înapoi câte o mie, asta înseamnă câte unşpe mii cinci sute bucata, adică douăştrei de mii de lei.Aiştia adunaţi cu trei mii care am dat pe rachiu, fac doăşşase de mii de lei.De unde naiba a apărut o mie în plus?  Iaca una boacănă – mai adăugă Savu şi se apucă din nou de socotit.

Nevastă-sa care n-avea nici ea prea multă carte nu l-a putut desluşi, când a ajuns acasă.

Poate cititorul să aibă vreo idee…