VASILE  LARCO

DESTĂINUIRE  TÂRZIE

Ședința literară e-un balsam,

Ce îmi alină o cumplită boală,

Cândva fiind o simplă bănuială,

Dar sunt convins și, din păcate,-o am.

Știam demult, din primii ani de școală,

Că vindecarea are un program

Sofisticat, un fel de amalgam

Cu sfaturi grele care dau năvală.

Trecut-au anii-n șir, pe neștiute,

Iar ironia-n suflet cuibărită

Rămas-a și mă duce în ispită,

Ținându-se de mine ca o scamă.

Deci, recunosc, acum, la senectute:

Sunt dependent de genul epigramă!

SONET  DE  IMAGINE

Azi în favoarea limbii noastre-i scorul,

Demersul este în desfășurare,

În facultăți și-n școli elementare,

Vorbirii românești  i-e viitorul.

Comunicarea e înălțătoare,

O stăpânește bine-ntreg poporul,

Și ghid și scut ne este „tricolorul”,

Frâu liber dându-i limbii literare.

Se circulă prin Europa toată,

Opreliști nu mai sunt nici la hotare,

Dar e păcat și-un gust amar îți lasă…

Când vezi pe strada mare-o cerșetoare

Vorbind în limba ei, de mulți uitată,

Sfidându-i pe românii de acasă.