1.Copilăria 

• Nicicând nu uită pruncul sânul mamei
• și prima sa icoană, chipul ei!
•             ****
• Mă zămisliseră-ntr-o vară,
• seara târziu,
• când somnul dulce
• legăna în vise pe frații obosiți 
• de-atâta hârjoneală.
• Poate 
• chiar pe prispa casei,
• pe cerga cea mițoasă
• ce-i odihnea adesea
• după o zi de coasă.
• Poate 
• era o seară înstelată,
• cu oglindiri în ochii mamei
• nădăjduind
• că steaua-i norocoasă.
• Prea încercată-i fuse soarta,
• însângerată
• inima-i murise repetat
• în cimitirul însetat de viață.
• Poate că n-a mai vrut, 
• ori poate că voia o vindecare.
• A fost să fie,
• a fost să pătimească,
• c-așa e inima de mamă.
• În primăvară
• mi-a zâmbit cu lacrima în gene
• și sânul plin
• de un miracol fără seamăn…
•             ****   
• Văd ca-ntr-un curcubeu,
• apoi în alb și negru,
• urechile mă gâdilă
• ori îmi plesnesc a spaime,
• atingeri moi ori pișcături viclene,
• miros a flori ori scârnăvii…
• Încerc să înțeleg și să pricep ce-i mama,
• ce unică-i și fără de egal,
• cât de înalt e-albastru-n ochii ei,
• câtă durere se ascunde-n lacrimi,
• câtă iubire risipește-n zâmbet,
• și ce puțin cerșește 
• îmbrățișându-ne…
• Iar noi,  
• cei rupți din pântecele ei,
• ne înălțăm zâmbind 
• neștiutori…
•       ****
• „Înger, îngerașul meu”…
• Tu, copilaș înaripat,
• de unde știi ce-i bine
• și ce-i rău?…
• Învață-mă
• să pot a înțelege
• misterele luminii tale,
• de ce nu doarme mama niciodată,
• cum știe că mi-i sete
• ori mi-i foame,
• cum de mă ia în brațe
• când m-adoarme…
• De ce e ziuă sau e noapte,
• de ce tot țipă unii
• iar alții
• se înțeleg în șoapte,
• de unde vine vântul,
• dar durerea,
• cum de tot crește iarba,
• cireșul cum dă-n floare,
• de ce albastru-i cerul,
• și eu, 
• de ce-s mereu o… întrebare?
• – Nu te grăbi,
• acum e ora de culcare
• și nu uita să-i dai măicuței
• o dulce sărutare…
•             ****
• Tărâm de basm
• se tot prăvale în poiene,
• învolburate 
• apele se zdrențuiesc de stânci,
• balauri cu flămânde flăcări
• țintuiesc frumoasele-n castele,
• bătrâne vrăjitoare
• te aruncă în ghearele durerii
• cu străji de zmei
• și fiare flămânzite…
• Doar feți-frumoșii
• aduc lumina dimineții
• sub aura speranței 
• împlinite…         
•              ****
• Ce filă de poveste e copilăria…
• În prundul Cozei
• răscolesc țărâna,
• mă răcoresc în pârâiașul răzvrătit,
• mă regăsesc
• în firul crud al ierbii
• și înfloresc cu ghiocelul de argint,
• mă pârguiesc,
• sus,
• în cireșul de la poartă,
• țintind din legănare
• cătunul liniștit.
• Urc mai mereu
• printre tufișuri de mesteceni
• Muncelușul – străjerul neclintit
• cu cușma plină de lăncile de pini
• veghind la poale satul
• țintuit ca o potcoavă…   
•             ****
• „La deal”,
• e sânul generos
• al codrului vrâncean…
• La rădăcina-i 
• mă regăsesc izvor
• născut din legendară stâncă,
• cu susur de baladă și caval,
• suspin al mioriței
• rătăcitoare încă…
• Criptate buciumări
• în serile de vară,
• își dau mesaj oierii
• precum odinioară.
• În zbuciumul Cascadei
• se zbat în altă fire,
• străjerii de-altădată
• trecuți în nemurire.
• Plai unic
• înțesat cu doruri,
• ținut de verde necuprins,
• grădină zoo fără bariere,
• Cănele,
• leagăn al copilăriei
• cu nopți adânci și ochi de stele,
• în fiecare seară 
• mă zăvorăsc în tine
• ca să renasc a mia oară…
•             ****
• Ce mândru mă strecor 
• în larma de copii din curtea școlii…
• Am
• pentru prima oară
• teniși în picioare,
• și-n spate
• ghiozdanul nou-nouț
• din coajă de mesteacăn,
• cadoul meșterit de tata.
• În el
• o moștenire fără preț,
• abecedarul zdrențuit 
• de-atâta drag.
• Surpriză,
• pe banca la care abia ajung,
• m-așteptă altul,
• unul NOU!…
• Cu teamă îl deschid
• la pagina Zoiței,
• șoricelul e la locul lui
• și… chițcăi plin de bucurie.
• În fața mea,
• surâzător
• cu chipul blând și ochi vioi
• e… primul meu Învățător!
•             **** 
• Superbă alergare, 
• pe drumuri rătăcite în fântâni
• mă răcoresc în ciutura 
• cu iz de nestemată
• și mă îmbăt cu licăriri 
• din slove șlefuite ca un cântec.
• Ce drag 
• îmi e implantul mamei
• cu dragoste de roua dimineții. 
• Ea s-a născut orfană,
• bunicul se risipise
• în pământ străin
• răpus de schijele dușmane…
• Cu lacrimi grele
• a stropit ultima ei coroniță
• visând ca pruncii
• să-i șteargă 
• nedreapta suferință…
•             ****
• Îmi flutură la gât 
• cravata roșie de pionier,
• e ca o mângâiere a bunicului pe creștet…
• Eu însă,
• văd cum râde-o lacrimă
• ascunsă în basma,
• balsam
• plătit cu o îmbrățișare și un zâmbet;
• o așteptam 
• ca pe o sărbătoare;
• tot ce-mi doresc
• e să i-o dăruiesc măicuței
• și după clasele primare.
•             ****
• Adeseori
• ascult cum clipocește apa 
• neobositului pârâu,
• bătrân povestitor
• cui înțelege,
• a dorurilor dor,
• durerile-ngropate-n țintirim
• ori frumusețea brâielor de lână, 
• baladele zidite
• în fluierul din stână,
• în ii cusute cu migală
• și-n cioplitura lemnului jertfit…
• S-a dus și baciul,
• mioarele-s orfane,
• în cimitir
• s-adună pentru sfat strămoșii:
•  – Când s-or întoarce oare, 
• cei fii 
• rătăcitori?…
•             ****
• Strop rătăcit
• al apelor sprințare,
• urc tot mai des către izvoare
• în umbra codrului sfătos,
• doinind din frunza ultimului plâns.
• Misterele
• se rânduiesc 
• sub semnul boncănitului de cerb,
• în luminișuri
• cu roșcate ciute…
•            ****

Toader RĂDUȚĂ – Iași