Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

SORRY, DOMNULE VICE

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


SORRY, DOMNULE VICE

Primit pentru publicare: 25 Iun. 2020
Autor: Virgil RĂZEȘU, Piatra Neamţ, membru al Cenaclului la Distanţă     
Publicat: 26 Iun.  2020

© Virgil Răzeșu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


SORRY, DOMNULE VICE

Ca oricare om din lumea asta mare, am avut (și sigur că voi mai avea) îndoielile mele, punctele de răscruce, neîncrederile sau, pur și simplu, neputințele de a mă apropia de adevăr și a afla calea cea mai potrivită de urmat.

Nenumărați factori ne pot veni în ajutor în asemenea circumstanțe, fie că este vorba de experiențele cunoscute, ale noastre sau ale altora, de oameni mai lumi­nați decât noi, dispuși să ne ajute, și câți alții.

Ei bine, vă rog să credeți că cel mai de încredere sprijin l-am găsit în … înțelepciunea po­pulară. Este iscusința de a înțelege sau judeca lucrurile, cât mai aproape de esența lor. Ea exprimă experiențele a mii și mii de ani de viață, a miilor de generații care au populat pământul. Ceea ce ne parvine peste milenii și secole, este un concentrat, un filtrat sau sediment, rezumat în puzderia de proverbe, zicători, ghicitori, maxime, cimilituri, vorbe de duh și așa mai departe.

Fără să apelez la o filozofie ieftină, mărturisesc că am descoperit virtuțile înțe­lep­ciunii populare de îndată ce m-am aflat pe propriile picioare, când am fost nevoit să iau hotărâri de unul singur și m-am confruntat cu provocările exis­ten­ței. De fiecare dată când m-am aflat în impas și am apelat la ea, am avut câștig de cauză, am ieșit la liman. Nu m-a înșelat niciodată. Ori dacă s-a întâmplat să dau greș nu a fost din cauza ei, ci dintr-o nepotrivită alegere sau interpretare.

Chiar dacă cineva socotește tema ieftină, minoră sau nai­vă, îmi fac datoria să spun că înțelepciunea populară aparține tuturor semințiilor și popoarelor lumii și, în linii mari, este cam aceeași, dar diferit exprimată, în raport cu numeroși factori. Nu este surprizător să admirăm înțelepciunea persană, arabă, iudaică sau a Orientului Îndepărtat ș.a.m.d. Dar nu trebuie să alergăm prea departe, nici măcar în satele izolate ori la oamenii bătrâni ca s-o aflăm, fiindcă se află în jurul nostru și nu ne cere nimic ca să ni se dezvăluie, s-o deslușim.

Pe măsură ce am avut revelația acestei bogății fără egal, am adunat asemenea mostre de înțelepciune populară și de fiecare dată când am revenit asupra lor, am încercat sa­tis­facții particulare. Ba pe unele le-am reconsiderat sau mo­di­ficat, în raport cu ex­pe­ri­ențele trăite ori am avut orgoliul de a le sistematiza și a le oferi și altora. Mi-a dat peste mână Internetul, care a preluat păstrarea lor.

Nu la voia întâmplării mi-am permis o atât de lungă incursiune în căutarea înțe­lepciunii populare. Dar în starea uluitoare de frământare și de­gringoladă, de ură concen­tra­tă și dispreț față de semeni și de orice simbol și valoare, de lipsă de în­cre­dere și super­ficialitate (nu greșesc dacă afirm și o lipsă de bun simț elementar) pe care o tra­ver­săm, pu­ternic agravată de pacostea COVID, aproape că nu mai găsim pu­ncte de reper, de spri­jin, de care să ne agățăm, pentru a ne asigura echilibrul minimal de existență.

Nu exagerez dacă afirm că de-a lungul timpului, ne-am bucurat de conducători adevărați, luminați, trup și suflet cu patria și cu ai ei, pentru care nu puțini și-au dat viața. Din nefericire, de o bună bucată de vreme am pierdut capacitatea de a avea lideri. Sau dacă i-am avut, au fost plăsmuiri false, fără consistență și coloană, de carton, fără dem­ni­tate și idealuri, sim­ple marionete acțio­nate de fire nevăzute.

Mărturisesc că, în general, nu mi-a displăcut discursul de jurnalist de opinie al lui Rareș Bog­dan, chiar dacă nu întotdeauna m-am aliniat judecăților sale. Saltul său și meta­mor­foza subită în pos­tura de politician, de europarlamentar și vice-președinte PNL, aveau o nuanță de artificial și de scenariu în căutarea unui om al providenței. Li s-a mai întâmplat și altora (gen iluștrii Tăriceanu și Turcescu), dar viața i-a pus la colț. În  ce-l privește pe Rareș Bogdan, m-am mustrat pentru reticențele mele, i-am acordat girul și în­crederea și mi-am spus că faptele, doar ele vor cântări în balanța gravelor realități cu care ne confruntăm. Eram în așteptarea revirimentului demersurilor sale, al promi­siunilor și al suflului de cre­di­bilitate și de dreaptă cumpănire pe care le avansa. Admit că în­cepusem să cred că va induce un iz de normalitate în societatea noastră. Abstracție făcând de unele inadvertențe, se părea că devine unul dintre glasurile tot mai apăsate, mai apropiate de adevăr și mai credibile, pe care puteai conta, în care puteai să investești și să crezi că va izbuti să mai îndrepte câte ceva din racilele societății noastre.

Nu a luat atitudine față de impardonabila mostră de manfișism a premierului, legată de aniversarea sa, dar uite că domnul vice și-a dat și el în petec, cu ocazia botezului propriei o­drasle, organizat departe de fierbințeala capitalei. Gravitatea fără seamăn a actului în sine nu poate fi trecută cu vederea, fiindcă se cheamă DISPREȚ. Față de sine și, mai ales, față de toți concetățenii săi. Oricât ar spune unul sau altul că nu faci un botez chiar în fiecare zi, din poziția de înalt prestigiu în care se află, nu-i era permisă nici o derogare, un afront atât de grosolan la adresa legii.

Ca să nu greșesc, Doamne păzește, cu judecățile mele, m-am dus la depozitul de înțe­lepciune populară și, spre încrâncenarea mea, am fost invadat, asaltat, de amprentele prea vizibile lăsate de domnul vice și din care fac parte și cititorului.

Prostul nu e prost destul….” m-a tras de mânecă. Oare ce poate fi în mintea cuiva, câtă suficiență se poate ascunde în propriile raționamente, ca să organizezi o petrecere cu o sută de persoane, convins că va trece neobservată, când știi bine că ești persoană publică, în vizorul atâtor neprieteni și că orice nasture poate ascunde o cameră de luat vederi ?

Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești”. Cum de nu s-a găsit un singur invitat (că doar nu erau ciobanii din reclama TV care ne invită la fainoșag) care să-i atragă atenția că destul s-au dat în stambă cu premierul, ca să repete aceeași greșeală ?

Prostia și înfumurarea sunt tovarășe nedespărțite” mi-a sărit imediat în ochi. Adică pe el, pe Rareș, ditamai europarlamentarul și vice de partid, nu-l poate ajunge clăn­ță­neala unui fitecine sau i se poate ierta orice, fiindcă e la cataramă cu fostul și cu actualul pre­șe­dinte al țării sau că doar unul e și Rareș și Bogdan.

Legea este bariera pe sub care trec cățeii, pe care o sar dulăii și de care se împiedică boii”. Nimic mai adevărat. Rareș a aprobat regulamentele emise de ai săi și și-a îndemnat compatrioții să le respecte spre binele lor, pentru ca el să le calce în voie. Cu bunăștiință și nepăsare, mai presus de plevușca fără însemnătate.

A dat cu mucii în fasole” mi-a căzut în plasa privirii. Tot capitalul politic pe care  Rareș Bogdan l-a câștigat, tot ce a clădit în postura de lider, potențial președinte de partid sau chiar de țară (cum prooroceau unii), s-a risipit iremediabil și fără drept de apel. Între el și concetățenii lui s-a deschis o falie iremediabilă.

Mă opresc aici, nu fără a-mi aminti de ”prostănacul” tătucăi Iliescu. La vremea cuvenită scriam undeva că în locul lui, n-aș mai ieși pentru vecie în fața oamenilor. Dar după cum se mișcă lucrurile, au avut alții grija lui și l-au săltat foarte sus în structurile NATO. Cu ce preț ? Greu de spus. Pro­cedați aidoma, domnule Rareș Bogdan ! Rămâneți acolo, la Bruxelles, unde e mai multă liniște. Digerați-vă agoniseala. Mai sunt destule dregătorii de ocupat în UE, ca să vă puteți înscrie numele printre marii bărbați ai țării. Pentru caracter … detergenți cu carul.

Înțelepciunea populară nu și-a știrbit esența nepieritoare. Dimpotrivă, iese tot mai strălucitoare din confruntările cu viața.

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț, cenaclist la distanţă dar cu vederi din aproape,zicem noi ,Ion N. Oprea,  25 iunie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.610 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5