Dorina RODU

Speranța din neguri

Când Soarele se va stinge,
Și totul va fi în întuneric,
Când păcatele apogeul vor atinge
Să nu speri la drumul feeric,
Căci apusul demult va fi răsărit
Și-n păcat, toată lumea a domnit…

Nici lună și nici stele,
Nici alei spre lumină, nici Calea Lactee
Nu vor fi acolo să lucească,
Sau din cenușă, ca un Phoenix să iasă
Vreo divinitate, spre noi să pășească
De  păcate să ne izbăvească –

Atunci cu sufletu-ntre rai și iad
Nu mă voi lăsa să decad,
Voi fi peste tot, oriunde și oricând
Vânătorul propriilor-mi păcate,
Mereu alte porți deschizând
Speranță și virtute căutând…

Apoi, când totul se va termina,
Din mormântul de ape tremurânde,
Speranțele, printre catarge vor răzbate
Valuri tulburi, fremătânde,
Iar virtutea, munții va străbate
Și-asupra-mi vor luci mute și plăpânde.