TICU LEONTESCU
STATUTUL LEONIN AL EXEGEZEI: EUGEN DORCESCU, „HIC SUNT LEONES”

I

Monumentalul volum de exegeze al scriitorului Eugen Dorcescu, intitulat HIC SUNT LEONES, publicat recent la Editura Waldpress, Timișoara, 2023, încununează o operă literară amplă și diversă (poezie, proză, jurnal, critică, traducere), deopotrivă, inspirată, erudită și măiestrit construită. Dincolo de copertă, a cărei grafică invită la fermitate și temeritate, dincolo de o necesară Predoslovie, descoperim un conținut bogat și captivant, structurat pe trei secțiuni: Exordiu, Comentarii și Eseuri. De pe coperta interioară, ne întâmpină portretul color al autorului, reprezentativ pentru opera și venerabila sa vârstă de maratonist literar octogenar. Privirea și expresia facială, destinse și distinse, confirmă ceea ce, asumat, a fost, este și va fi Eugen Dorcescu: scriitor de factură spirituală, trubadur, cavaler ioanit, scrib. Iată-l revenind, precum un brav templier, cu trecut și viitor: „Cu trup cicatrizat în bătălii,/ Mă îndreptam, la trap, spre-o mănăstire./ Pe drum, eu, brav oștean al lui Hristos,/ Eu, lângă Crucea Domnului, străjer,/ Am fost trecut prin sabie și fier/… / Amurgul, cheag de sânge vinețiu,/ Și soarele de spuză și de scrum/ Au preluat destinul meu postum./ Și iată, peste vremi, sunt iarăși viu” (Templierul).

Din Predoslovie, aflăm că exegezele cuprinse în această antologie întregesc „sumarul volumului (…) de eseistică, teorie literară și stilistică Poetica non-imanenței” (Editura Palimpsest, București, 2009). Autorul dedică prezentul volum Școlii de literatură „Eugen Dorcescu – 80” (amintindu-i, alfabetic, pe cursanți).

În prima secțiune, intitulată Exordiu, Eugen Dorcescu ne relatează, pentru început, o întâlnire cu trei scriitori spanioli: Rosa Lentini (din Tarragona), Jesus Hilario Tundidor (din Madrid) și Coriolano González Montañez (din Tenerife), în seara zilei de 27 noiembrie 2007, la librăria „Joc secund” (Timișoara). Atmosfera cordială a favorizat un fructuos schimb de idei literare, specifice celor două culturi (română și spaniolă), precum și inițierea „unor pilduitoare amiciții literar-spirituale”, soldate, în timp, cu traducerea reciprocă a unor creații literare.

Despre impactul acelei întâlniri, Eugen Dorcescu avea să consemneze laconic: „A fost o seară providențială”. Acea experiență marcantă și, pornind de la ea, apariția, de-a lungul anilor, în orizontul său artistic și existențial, a unor importante personalități hispanice (Spania, Argentina) l-au determinat să dea acestui tom de exegeze titlul HIC SUNT LEONES. Aflăm, din Exordiu, că, în 2010, Coriolano González Montañez (profesor și reprezentant de seamă al literaturii spaniole din Insulele Canare) a tradus în castiliană cartea de poezie a lui Eugen Dorcescu drumul spre tenerife/ el camino hacia tenerife, care i-a captat atenția lui Andrés Sánchez Robayna (reputat poet, eseist și profesor la Universitatea din La Laguna, Tenerife). Acesta va prefața volumul Poemas del Viejo/ Poemele Bătrânului, tradus în spaniolă de Rosa Lentini, în 2012, și primit „foarte favorabil în Spania”. Jaime Siles (strălucit poet, eseist și profesor la Universitatea din Valencia) l-a comentat elogios. Învățând românește, Coriolano González Montañez a tălmăcit și prefațat Elegiile de la Bad Hofgastein/ Elegías de Bad Hofgastein. În fine, ca un corolar, în 2020, din inițiativa Editurii Arscesis din Zaragoza, a apărut antologia Eugen Dorcescu, Elegías Rumanas, iar în 2023 volumul Cánticos de viaje/ Cântece de călătorie, Ediciones Hespérides, La Plata, Argentina (traducere: Coriolano González Montañez; ediție îngrijită: Guillermo Eduardo Pilía).

La rândul său, Eugen Dorcescu, a tradus în română o seamă de „iluștri scriitori și dascăli de expresie spaniolă”. Astfel, din Andrés Sánchez Robayna, La sombra y la apariencia/ Umbra și aparența; din Coriolano González Montañez, Călătoria; din Rosa Lentini, Tsunami și alte poeme; din Jaime Siles, Meránides el frigio/ Meránides frigianul; din scriitorul și profesorul universitar, academician Guillermo Eduardo Pilía, Como hierba en la sombra/ Ca iarba la umbră, precum și, împreună cu Mirela-Ioana Dorcescu, Călătorie în Țara Hesperidelor și alte povestiri. Așa se face că, în data de 21 martie 2023, la propunerea lui Jaime Siles, Academia Hispanoamericană de „Buenas Letras” din Madrid i-a acordat scriitorului român Eugen Dorcescu titlul de Membru Corespondent (Académico Correspondiente).

*** 

Analizând, acum, în amintitul Exordiu, personalitatea artistică a patru dintre acești poeți (Coriolano González Montañez, Andrés Sánchez Robayna, Jaime Siles, Guillermo Eduardo Pilía), Eugen Dorcescu subliniază asemănările și deosebirile dintre ei, potrivit fascinantei dinamici a structurilor psihologice și artistice profunde: „Cei patru poeți se grupează câte doi, rămânând, esențialmente, toți patru în armonie”. Astfel, deși „sunt individualități puternice, accentuate”, luați câte doi, „sunt corelativi și complementari”. Pe de o parte,  Andrés Sánchez Robayna și Coriolano González Montañez „sunt nocturni, romantici. Sunt insulari (Tenerife)”, având în jur „o nemărginire instabilă (oceanul)”. Ceilalți, Jaime Siles și Guillermo Eduardo Pilía „sunt diurni, clasici, continentali” (Spania, Argentina), având în jur „o nemărginire statornică (continentul)”. Altfel spus: „Cei dintâi sunt precumpănitor acvatici. Ceilalți sunt precumpănitor telurici”. Numitorul comun al celor patru este „perspectiva necondiționat spirituală asupra existenței”, având ca „arhitemă corelația viață-moarte/ moarte-viață”. Primii doi „își orientează emoția, închipuirea și gândul dinspre moarte spre viață”, în timp ce ultimii doi, invers: „dinspre viață spre moarte”.

Memorabil concluzionează Eugen Dorcescu: „Teritoriul explorat de cei patru poeți este ființa umană în căutarea Ființei”. În Elegiile de la Bad Hofgastein, el însuși definește ființa astfel: „Ființa este sinteza de nepătruns dintre viață și moarte”, adevăr ilustrat „magistral de cei patru poeți spanioli”. Așadar, fraza finală din Exordiu este următoarea: „Valoarea unei opere de artă stă în cantitatea de ființă pe care acea operă o conține”. Iar prietenia sa cu cei „patru uriași” continuă „în poezie, în duh și adevăr”.

Am stăruit asupra Exordiului, fiindcă viziunea, concepția, doctrina, anvergura și metoda hermeneuticii dorcesciene se află, în bună măsură, aici. Vom găsi mai departe, în completare, alte componente ale acesteia: tipologia creatorului de poezie, perspectiva spirituală asupra sociologiei literare, suferința, destinul artistului etc. Exordiul, însă, ni se pare a fi nucleul și inima vie a impozantului tom.

II

Secțiunea Comentarii conține un număr considerabil de exegeze, de profiluri, luând în obiectiv creațiile literare ale unor scriitori, poeți, prozatori, sau teologi: Cezarina Adamescu, Claudiu T. Arieșan, Veronica Balaj, Mirela-Ioana Borchin, Părintele Protopop Dr. Ioan Bude, Nina Ceranu, Iulian Chivu, Zoia Elena Deju, Șerban Foarță, Ion Jurca Rovina, Ana Pop Sîrbu, Părintele Vicar Mitropolitan Dr. Ionel Popescu, Florin-Corneliu Popovici, Alexandru Ruja, Nicolae Silade, Gheorghe A. Stroia, Constantin Stancu, Petru Vasile Tomoiagă, Marcel Turcu, Aurel Turcuș, Adriana Weimar ș. a.

În fiecare caz, autorul apreciază (ceea ce definea anterior în Exordiu), „cantitatea de ființă”, menită să dea valoare artistică oricărei opere. De asemenea, identifică filosofia existențială, stilul de viață al eroilor unei anume cărți (implicit al scriitorului analizat), observându-le felul în care, într-un context dat, trecând prin „valea plângerii” sau prin „valea umbrei morții”, acceptă, docili sau revoltați, să fie modelați de destin. Aceasta confirmă ceea ce s-a petrecut în istoria umanității din cauza căderii omului, factor declanșator a ceea ce scriitoarea americană Ellen White numește Tragedia veacurilor. Neprihănitul Iov spunea, la vremea sa: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (5:7). Moise, unul dintre marii legiuitori ai lumii, în ruga sa (Ps.90:10), confirma: „Anii vieții noastre (…) lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât durere și trudă,…”. Regele Solomon, prin înțelepciune divină, îndeamnă: „Scoate zgura din argint și argintarul va face din el un vas ales” (Prov. 25:4). Prin urmare, în versuri, în proză, conștient sau inconștient, eroii cărților admit această realitate dură, revelându-li-se astfel noblețea suferinței întru desăvârșire, care transformă omul interior într-o perlă, așezată vremelnic în cochilia omului exterior, pe care Sf. Ap. Pavel o numește metaforic „cortul acesta”. 

Dintr-o asemenea perspectivă meditativ-metafizică, sunt de reținut câteva profiluri proeminente de poeți, de prozatori sau de artiști plastici și dascăli universitari. Reținem, între altele, pentru exemplaritatea lor ideatică, analizele dedicate lui Șerban Foarță, Nicolae Silade, Marcel Turcu, Ninei Ceranu, Zoiei Elena Deju, Veronicăi Balaj, Anei Pop Sîrbu, lui Aurel Gheorghe Ardeleanu, G. I. Tohăneanu, sau Alexandru Ruja (cu a sa Istorie a literaturii române contemporane din Vest) etc. Iată, spre exemplu, un fragment din cuvântul lui Eugen Dorcescu, rostit la evenimentul lansării celei de a doua ediții a Istoriei… : „… Nu mă sfiesc a spune că este o lucrare grandioasă, providențială, vindecătoare pentru minte și suflet, dătătoare de nădejde și curaj, întrucât, într-o vreme a superficialității arogante și gălăgioase, a vedetismului ieftin, a unui materialism deseori trivial, a lipsei de gust și de talent, ea, promovând nu doar simțământul, ci și cultul valorilor, impune lecția profesionalismului, a seriozității erudite, a devotamentului față de truditorii condeiului, față de literatura română și de slujitorii ei. Nu mă sfiesc a spune că autorul acestui tom impunător (1130 de pagini), Profesorul și Scriitorul Alexandru Ruja, s-a nemurit scriindu-l și oferindu-ni-l, prin mijlocirea Editurii David Press Print, Timișoara. Iubite confrate Alexandru Ruja, îngăduie-mi o parafrază după spusa unui ilustru poet din Vechime (adaptez persoana verbului la situația de comunicare): «… exegisti monumentum aere perennius». EUGEN DORCESCU (2 februarie 2024, Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România)”.

Într-o exegeză emblematică pentru filosofia interpretativă a autorului, Inițierea în suferință, consacrată romanului Punctul interior (Editura Excelsior Art, Timișoara, 2010) al doamnei Mirela-Ioana Borchin, Eugen Dorcescu apreciază: „Întreaga desfășurare a evenimentelor este determinată și dominată de trei entități, de trei forțe tutelare, care țin implacabil, în chingile lor, destinele eroilor: Arhitema (Cunoașterea de sine) și două arhipersonaje (Iubirea și Moartea – Eros și Thanatos). De pe acest palier, ca de la o amețitoare înălțime, ochiul atent al cititorului deslușește, pe întinsul platou, confuz și frământat, al Samsarei, zbuciumul personajelor strivite de suferință (…). Astfel, eroii, aidoma unor diamante brute, sunt șlefuiți, cu necruțare, de cei doi iscusiți meșteri (Fericirea și Suferința), ajungând, eventual, să priceapă, cât de cât, în cele din urmă, ce li se întâmplă (și de ce li se întâmplă)”. În următoarea exegeză, intitulată Reminiscența Paradisului pierdut, referindu-se la scrierile în proză ale doamnei Mirela-Ioana Borchin, mai cu seamă la Apa (Editura Mirton, Timișoara, 2016), Eugen Dorcescu afirmă că arhitema acestora este „Paradisul pierdut (…) cu tot ce implică o asemenea teribilă dramă”. „Un Paradis nedefinit (…), o stare de Idealitate, o Aspirație, o Proiecție a eului, o sete, o dorință de Perfecțiune și de Eternitate, în efemeritatea grosieră, funciar imperfectă, a lumii”.

Poeții și poezia îi oferă, la rându-le, argumente proprii, specifice, acestui demers interpretativ, preocupat de „fundamente”. Spre exemplu, doamna Zoia Elena Deju, autoare a unor texte intens spirituale, beneficiază de două extinse comentarii (Poezia vocației antropocosmice și Poezia extatică) și de o elocventă caracterizare sintetică: „Poezia doamnei Zoia Elena Deju (în general, dar, cu deosebire, cea din noua sa carte, apărută la Editura Eurostampa din Timișoara și intitulată, pe cât de misterios, pe atât de definitoriu, Rotitor) are drept sursă, resursă și substanță existențial-reflexivă extazul, în înțelesul rafinat și elevat al termenului. Avem a face, așadar, în Rotitor, cu un lirism extatic, rar întâlnit oricând și oriunde, cu atât mai original și mai prețios, deci, în orice cultură evoluată, sensibilă la bogăția și diversitatea orizonturilor spiritual-estetice” (p. 125). În comentariul ce vizează poezia lui Șerban Foarță, pe care îl consideră a fi „unul dintre cei mai importanți poeți din literatura română contemporană”, Eugen Dorcescu afirmă că „există, nu doar ipotetic, ci și în realitate, trei tipuri de poeți – poeta genuinus, poeta doctus și poeta artifex”, definindu-i pe fiecare astfel: „Cel dintâi este născut poet, el ar fi inventat poezia, dacă ea nu ar fi existat înainte de ivirea lui în lume. Ceilalți doi scriu poezie numai fiindcă ea i-a precedat”. Adaugă: „Poeta genuinus scrie despre lume și despre sine. Decisiv, în ce-l privește, este impulsul, talentul creator. Poeta doctus scrie despre universul culturii și al poeziei. Poeta artifex are drept temă și obiect al trudei sale limbajul. Decisivă, în ce-i privește pe aceștia doi, este conștiința artistică”. Tipologia este reluată în finalul capitolului Poemele irealității imediate și ale realității absolute, unde este analizat volumul de poeme în proză al poetului și jurnalistului Nicolae Silade, Everest (Editura Brumar, Timișoara, 2020): „Cartea m-a impresionat, prin forța lirismului său și prin consistența sa ideatică (…) Poezia lui Nicolae Silade se întemeiază pe sesizarea irealității imediate, în contrast cu intuirea realității de fond a celor ce sunt. Referentul, deci, este senzorial și suprasenzorial, în egală măsură, întrucât lucrurile lumii țin, în optica sa, de transcendență, nu de imanență (…) Un poeta genuinus, doctus și artifex. Nicolae Silade. Și cartea sa de poeme Everest, o carte cu o puternică personalitate spiritual-estetică, în peisajul părăginit, fără idei, fără emoție, fără har, al poeziei române actuale”.

***

       În secțiunea Eseuri, Eugen Dorcescu face referire la alte câteva personalități, predominant artiști plastici (pictori, sculptori): Aurel Gheorghe Ardeleanu, Emil Florin Grama, Mihaela Leahu, Tiberiu Cercel etc., dar și profesori și scriitori: Gheorghe I. Tohăneanu, Simion Dănilă, încheind cu Codul biblic al familiei. În eseul Un sculptor al persoanei umane, Eugen Dorcescu evocă personalitatea și creația excepțională a sculptorului Aurel Gheorghe Ardeleanu, care, centrat pe proiectul său plastic de căpătâi, de după 1990, intitulat PORTRETUL – O LUME, a îmbogățit patrimoniul artistic și cultural cu busturile unor personalități de referință din diverse domenii: scriitori, slujitori ai Bisericii, muzicieni, actori, plasticieni, medici, profesori, juriști, publiciști.

       Iată cum ni-l prezintă Eugen Dorcescu pe maestrul Aurel Gheorghe Ardeleanu:  „Aurel Gheorghe Ardeleanu smulge din nepăsare, din uitare, din anonimat exemplare umane purtătoare de excelență și le oferă prezentului și viitorimii. Acesta ni se pare a fi meritul de căpetenie al creației sale: încercarea de a salva Persoana umană, prin artă, prin impuls și conștiință estetică, pe temeiul unui umanism de factură spirituală”. În privința busturilor, „… pot fi identificate, în cazul tuturor, trei niveluri structurale (…), de la elemente de ordin iconic (…), la cele de ordin moral, intelectual, chiar metafizic: ASEMĂNAREA (altfel spus, aparența, omul social). Evocarea asemănării cere talent și meșteșug; CHIPUL (omul lăuntric, deseori disimulat, non-confesiv). Surprinderea lui îi pretinde sculptorului intuiție precisă și adâncă; FIINȚA (omul esențial, ideea de om, sădită în orice făptură cugetătoare, condiția umană particularizată)”. În continuare, Eugen Dorcescu ilustrează toate acestea pe bustul dascălului la Filologia timișoreană (mutat la cele veșnice), Profesorul Gheorghe. I. Tohăneanu și conchide: „Rămânând, din fericire, un clasic, sculptorul este mai mult decât modern, este original și inovator. Într-o vreme a negativismelor și nimicniciilor, opera sa restaurează, cu mijloacele desăvârșirii artistice, încrederea în persoana umană și în perenitatea ei”. 

În stratul de adâncime al discursului hermeneutic se află, alături de celelalte componente ale suportului teoretico-reflexiv, o definiție originală, de ținut minte, a persoanei umane, concept axiologic, în contrast cu individ (concept statistic): „Persoana umană este acel individ uman, purtător de excelență, care trăiește pentru un ideal, care este animat nu doar de sentimentul, ci și de cultul valorilor și care are necesități spirituale conștientizate” (p. 318).  Această definiție, vastă în substanță și exactă în formă, apare de mai multe ori în paginile cărții, asociată creatorilor proeminenți. Noi o atașăm, fără ezitare, autorului acestei cărți unice, poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul Eugen Dorcescu. O carte pe măsura autorului ei. Ex ungue leonem!