STAU CÂTEODATĂ ŞI MĂ MINUNEZ

Stau câteodată şi mă minunez

De ce sub tâmplele-ncărunţite-mi cresc zăpezi,

De ce îngerii din cer s-aud cântând

Şi-n mine creşte un dor atât de-adânc?

Vocea lor duioasă de căprioară

Îmi şopteşte în fiecare seară,

Că în ziua de mâine îmi va fi mai bine

Pentru că a doua zi e tot mâine.

Dar viaţa mea n-a fost o întâmplare,

Mi-am ales mereu câte o cărare,

Şi tot am calculat când îmi va fi mai bine,

Căci ce-a fost,am ascuns totul în mine.

Cu tâmpla sfărâmată de un cuvânt frumos,

Petale din grădina cerului am cules,

Şi în liniştea nocturnă proslăvesc

Tot ce e mai scump pe acest pământ românesc.

Acum,încerc să-mi desluşesc tainele vieţii,

Să mă bucur de roua dimineţii,

Să păstrez iubirea de vatra strămoşească,

Steaua mea între stele cea mai luminoasă.

Articole asemănătoare