Stinsă mă frâng într-o humă ce curge în ierni nesupuse,
Prinsă în zbateri, mă-mprăştii legată cu hamuri nestrânse,
Mai gust doar o clipă, să simt amăreala în dulci sloboziri,
Deşartă-i vâltoarea ascunsă de ochii sortiți în zidiri.

Mă doare strânsoarea, în rugă de seară mă scutur de ea
Şi lunec timidă pe raze de lună, visând a crea,
Un dans în lumină, prin paşii de noapte aprinşi de un foc
De gânduri tivite, în flori miruite cu-n dram de noroc.

Şi dorul strivit în furtuna din suflet, mă arde şi sper,
C-ascunsă-i dorința ce spală obolul din cupa de fier,
Sihastră-i voința de-a duce-n adâncuri dureri ce nu mor,
Şi-oi trece cu urme prin huma desprinsă din albul mosor.

Și spaime nespuse din noapte s-or pierde în zi plumbuită
Şi setea în viață zidită, va arde pe-altar, neclintită!
………………………………………………………………………
Iar vecerniile de doruri m-or trimite-n tăuri sumbre,
Şi sfințită-n miruire, voi fi anotimp, niciunde,
Doar clipitele din neanturi vor slăvi furtuni, iubire,
Când voi trece-n zboruri dalbe peste-a lumii otrăvire.

Flori de rouă înghețată, răsucite-n funii strânse,
Mă vor primeni în simțuri cu arcuşuri neatinse
Şi-o să ard pe-altar de stele în miresmele de muguri,
Şi-o să fiu o simfonie, necântată-n vis, pe ruguri.

Cu un zâmbet de culoare voi spăla sfințitul munte,
Şi-oi tivi cu o privire, scrisul cu pecete-n frunte,
Inima o voi scălda în murmur de vioară spartă,
Să ascult rebelă-n şoapte, drumul pietruit de soartă.

Şi-nsetată-n zboruri stinse, stau în timp şi în furtună,
Ca să trec prin pragul vieții, alte praguri mă adună!