Pictor și poet, Maria Cernătescu revine în peisajul literar cu un nou volum de poezii și picturi, al doilea, de data aceasta la o editură de top, „Agata” din Botoșaniul lui Eminescu.

Prin titlu, noua ieșire la rampă a sensibilei artiste Maria Cernătescu, atrasă de culori și de cuvinte, avertizează asupra prezenței atipice în lumea poeziei și a picturii.
Cei doi termeni din titlu, „timp” și „furtună” pot fi decodați în cele două planuri ale existenței, diacronic și sincronic. Este acel „fugit ireparabile tempus”, un timp universal, prezent și la Eminescu, și efemeritatea trecerii prin furtunile vieții – „ce e val, ca valul trece”.

Poeziile volumului de față se circumscriu celor doi poli ai universului: eternul și efemerul.
Secvențele poetice din acest grupaj liric pot fi reunite sub varii generice, tema fiind anotimpurile, regretele, confruntarea cu sine și cu ciclul elementelor. Sunt poezii de dragoste? Sunt pasteluri? Sunt tristeți îmbrăcate în metafore? Sunt aluzii mitologice? Sunt versuri de revoltă împotriva firii? Sunt cârlige pentru altfel de lirică (vezi poeziile de tip japonez!)?

Catalizatorul acestui al doilea volum este panteismul. În multe creații se aude ecoul poeziilor lui Lucian Blaga din „Poemele luminii”. Asumarea „strângerii” trebuie să aducă eliberare: „Mă doare strânsoarea, în rugă de seară mă scutur de ea/ Și lunec timidă pe raze de lună visând a crea,/ Un dans în lumină, prin pașii de noapte aprinși de un foc/De gânduri tivite, în flori miruite cu-n dram de noroc”.

Călătoria lirică merge mai departe. Febra existențială este în creștere. Tensiunea aventurii cosmice alternează starea de liniște cu starea de teamă. În fața neantului, artistul reduce tonalitatea confruntării. Titlurile sunt sugestive: „Și vine o vreme”, „Mă ninge cu amurg”, „Eu sunt podul prins de ape”, „Aș fi vrut”, „Răgaz de toamnă”, „Ca o cușcă, viața”, „Vis de iarnă”, „Floare de april”…

Anotimpurile capricioase apar frecvent invocate. Interogații retorice, invocații, exclamații sunt procedee prozodice care țin de romantism. Chiar dacă operează uneori cu simboluri, acestea sunt ușor decriptate. Este mai degrabă o poezie luminoasă care continuă filonul clasic-romantic.

Nu rareori, versurile Mariei Cernătescu devin nostalgice. Poeta tânjește după vremuri trecute, amintindu-și de termenul pereche: „Mai știi când noi priveam cireșii înfloriți/Și ne zâmbeau fiori în aer peticiți?/Mai știi când rătăceam sfioși în doi, /Iar gândul crud curgea prin amândoi?”

Erotismul își cere dreptul la intervale egale. Oricât de atrasă ar fi poeta de motivele extrase din natură, fiorii iubirii trecute nu o părăsesc. E o amintire duioasă, care răvășește sufletul. Momentul propice trăirilor erotice este noaptea, iar laitmotivul nu putea fi decît visul. Interesant mi s-a părut titlul „Vis de noapte”, sugerând că există și vis de zi.

Solitudinea duce la impresia că artistul este câteodată sechestrat într-o lume de lut. Să fie legendarul Turn de Fildeș?
În viziunea autoarei prezentului volum sunt și „vise de ceară”. Și aripile lui Icar erau de ceară!
Un cuvânt înainte la un volum de versuri nu trebuie să răpească cititorului plăcerea de a descoperi el însuși frumusețea imaginilor artistice. Totuși, pentru incitarea curiozității lectorului avizat voi mai cita câteva titluri pline de mister: „Mulțumesc, Doamne!”, „Clepsidra”, ”Abisul”, „Sărut de iudă”, „Fluviul sorții”, „Moneda”.

În premieră, în final, sunt câteva „mostre” de poezie în stil japonez.
Volumul de poezii „Stau în timp și în furtună”, semnat de Maria Cernătescu anunță o voce lirică originală, care va încerca de fiecare dată să îngemăneze clasicul și modernul, culoarea și melodia cuvintelor îmbinate meșteșugit.

 Vasile LEFTER,
Profesor, scriitor, membru UZPR