Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

STELIAN PLATON: Bine v-am găsit oameni ai trudei frumoase

 

Bine v-am găsit oameni ai trudei frumoase
Cu fruntea voastră-naltă salvați-ne agonia,
Raza voastră albă spălând minți aburoase
Să scoată într-o zi, din mlaștini România.
Cu toată simpatia,
Stelian Platon
 New York, 15-05-11

Boboteaza la Bragadiru
                           
Era-ntr-o așteptată rece zi de bobotează, 
În casă mirosea a proaspăt aluat. 
Acum săteanu-și pune cămașa cea mai brează 
Și-n orice colț de stradă duhnește a cârnat. 

Cu șuba aia nouă și vin de astă toamnă, 
Se-așează lângă focul pâlpâind în drum; 
La țuica fiartă-n cană mai întâi se-ndeamnă   
Și-apoi mai mult în cap decât pe stradă-i fum.

-Ia vino și mai  cântă, iar, una măi Stelică 
Și-ascultă tu la neantu’, că eu știu cam multe: 
În viața asta mie de nimeni nu mi-e frică, 
Da’ am copii ai dracu’, nu vrea să m-asculte!   

Tu ești băiat cuminte și-o să fii cu carte;   
Să-nveți acordionu’ și cântă cât mai multe! 
La nunți, botez, la morți, că se și împarte,   
La oraș, – să vezi că vin și fete culte.     

Tu cu mă-ta sameni: cânți de moare lumea;   
Copil acu’ mai ești, dar o să fii bărbat…   
Vezi apucă-te de treabă! Nu foșcăí aiurea!   
Deja, când dormi întins, se vede un cârnat.   
    

                                               
 Pioșenie

Mai sunteți încă, și gândiți firesc,   
Că-i bine Soarele să mai aștepte Luna? 
Cu atâtea legi ce vi se-mpotrivesc, 
Să fiți pierduții lumii întotdeauna?     

Vă povestiți cum zilnic rănile vă dor,   
Jubilând cu verbe moștenite din vecie, 
Murmurând pe la biserici în pridvor,     
Să înțeleagă Domnul ce-i aia sărăcie.   

 Gesticulând pe piepturi niște strâmbe cruci   
 Implorați pe cei ce dorm adânc, sub trapă,   
 Un înger să trimită discret printre uluci 
 Să vadă că n-aveți după ce bea apă.   

 Un vers

Mă îndemna din cer să-ți scriu un vers… 
Un vers, cât mai tăcut și trist, într-un poem;   
Poate îl vei citi la „Fapt Divers”   
Trimis din ascunziș de unde azi te chem. 

Nici un adio nu am sa pot să spun, 
Oricât de surdă e viața ce desparte… 
Lacrimile împietrite adun     
Să-nchiriez, pentru noi planeta Marte. 

Timizi, tăcuți, ca prima oară,
Din cosmosul iubirilor încete, 
Poemul întristat se tot strecoară 
În ultimele tragice regrete.       

În loc de adio

E viața clădită pe minciună 
Și nopțile sting cu nesomn; 
De-ar fi și-n falimente sincopă, 
Am ști cum este să mai fim.

E o viață sculptată-n greșeală, 
Tot gem genunchi  în nisip     
Și azi are drepturi minciuna   
Născută-n blestem absolut.     

Trăim în labirintul interlop,
Cu bulevarde și mahala,         
Destinu-i abject, – de drumul mare 
Și vorbele-ți fură din gură.     

Țară, ne-aleasă de nimeni pe lume,   
Ce dormi dea-n picioarelea-Noapte Bună!   
Îți las condamnările toate și foamea,   
În viscole plec, pe cuțite sub talpă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5