STELIAN PLATON

O INIMĂ CE BATE PENTRU TOT ROMÂNUL

La Mulți Ani, Domnule Stelian Platon!

Stelian Platon, un român adevărat, ce-și răscolește inspirația poetică dincolo de ape, ne trimite un mesaj, în tocmai la o zi de la aniversarea zilei Domniei Sale de naștere – 10 februarie 2011:

,,Cu bucuria că starea lirică din sufletul meu, cât şi dorul de ţară, s-au putut face auzite pe meleagurile mele natale, datorită minunatei reviste literare „Luceafărul”, profit de amabilitatea luminatului colectiv de redacţie al revistei, trimiţându-vă câteva noi creaţii ale mele./Respectuoase mulţumiri!/ Stelian Platon/ New York/ 11-02-2011”. La Mulți Ani, Domnule Stelian Platon!

Nedreptul meu

 Eu când m-am născut plângeam.     
Şi nimeni nu putea să mă împace. 
Era prea albă ziua agăţată-n geam,   
Era, mai zic şi azi, prea multă pace ?   

Nedreptul meu la fericire,   
Sau chiar nedreptul de-a visa  ceţos,   
În palma mea de prunc era fixat în cuie,   
Ca  zbor ascet şi sângerat de albatros.       

Atunci am învăţat să urc pe cruce   
Şi parcă însingurării  mele mă  rugam;   
Ce rost a mai avut atunci Cuvântul,   
Prin care jertfa de copil îmi conjugam.     

Mă uit cum cerul se răstoarnă,   
Ca ţurţuri picură prin mine anii,   
Mi-au putrezit genunchii-n lunga iarnă:
Oh, Eli, Eli, lama sabahtani.             20-01-11

În umbra nopţii

Sunt mai supărat de-acuma cu o seară;   
Stă agăţată-ntinsă, amintirea mea,         
Legănată-n balamaua vârstei mele   
Şi iarăşi gem iluzii sub povara sa.     

Pe-aci pe lângă noi trece zilnic noaptea,   
Cu sunetul ei umple pamântul istovit.   
Luna sfântă ţese pe valuri de iubire,     
O mare surfilată cu fir de borangic.     

Aburi moi pe cer, mireasmă de minune   
Cu stele ce clipesc, părând că dormitează,   
Arhanghelii iviţi din caldă coapsa lumii, 
Spânzură tăcerea şi haosul de-o rază.       

Rănile din coastă ţipă-n văzul lumii         
Cum cărarea scapă din vârf de munte-n jos, 
Planeta se înclină spălată de lumină       
Şi aşteaptă re-nvierea cu chip de Cristos.        07-02-11

Trecea un duh

Trecea un duh pe stradă, tuşind a depărtare,     
Şi se-nvelea cu noaptea, venind ca din trecut;   
Cioplea ascuns în zodii, sau înţepa destinul,       
Şi-apoi ardea în cântec, ecoul descusut.         
         
Făcea iubiri de seară din freamăte de flori,   
Şi ore confundate cu ani de-nsingurări,       
Se rezema de bolta ideilor pribege,   
Cu-o rază rece–n mână cununii să-mi lege.   

Din trupul meu sar aşchii, cum sar din stânca  mută,   
Când din aripi bate o pasăre de sticlă.   
Am anunţat în presă iubirea mea pierdută.       
Şi-am primit din ceruri steaua cea mai mică.   09-02-2011

La noi acasă plopii

La noi acasă plopii, tot se duc mai în sus,   
În lacrimi ne ascund plecarea spre apus.   
Mi-am pus în geamantan visele frumoase,     
Şi viscol înteţit în carne şi în oase,   

În suflet mi-am ascuns micile adieri,     
Cu noua rugăciune învăţată ieri.     
Râul îmi şopteşte, posomorât şi greu,   
Şi curg nedumeriri pe trecutul meu. 

Când capu-mi întorc ca să privesc trecutul,     
De piscul unui gând se spânzură cuvântul.     
Casa mea sub ploape-i lumină-n adâncimi,   
Şi cuibul meu de patimi şi întunecimi.   

Un înger îmi trasa drumul anodin din cărţi,     
Prin puful fumuriu şi orb al bătrânei nopţi.   
Gemeau în geamantan visele frumoase,     
Iar viscolu-mi creştea în carne şi în oase. 
                                                           
Cu fiecare zi mai mor câte niţel,   
Cum moare neştiutul, blândul  porumbel,   
Şi ca un tain ce nu s-a consumat,     
Pe stânca mă aşez, unde valurile bat.   
                                               04-02-11