Tu umbli-n sat cu vorba grea,
Și-mi cauți urma prin noroi,
Dar n-ai să-mi frângi credința mea,
Nici drumul scris de-ai mei eroi.

Din neamuri harnici am crescut,
Cu fruntea sus și pumnu-n piept,
Prin vremi, amar ei au trecut,
Dar n-au uitat ce este drept.

Au fost prin lupte și război,
Au tras la plug sub cer pustiu,
Hrănind vecinii și pe noi
La cină, în amurgu’ cenușiu.

Cu seceta s-au măsurat,
Cu ape mari și vânt hain,
Dar niciodată n-au plecat
Din legea cinstei, dar divin.

Așa, am învățat cu sârg temei,
Să țin la carte și cuvânt,
Mai scumpi ca aurul sunt ei,
Model curat pe-acest pământ.

La cinci ani, abia-mplineam,
Când slovele le-am învățat,
Cu drag creionul îl adoram,
Și alfabetul l-am aflat.

În seară blândă de cules,
Când mustul dulce fierbea lin,
Un moș al nostru, de peste șes
Mi-a pus în palmă dar deplin.

Cinci lei mi-a dat cu chip senin,
Să-mi iau din sat ceva dorit,
Dar eu, copil cu gândul fin,
Spre librărie am pornit.

M-am întors vesel către prag,
Cu creioane și caiete, vesel,
Iar mama m-a certat cu drag,
Privindu-mă …  cu un regret.

Nu pentru bani mi-a spus: hei!,
Nici pentru drumul făcut greu,
Ci că dulciuri-ar fi vrut ei,
Cei ce-mi purtau destinu’ meu.

Puțin avuseră atunci
Din bunătăți și din răsfățe,
Dar m-au crescut prin vremi năuci,
Cu rost curat și cu povețe.

Din caietul luat din dar,
Norocul meu și-a prins avânt,
Am urcat trepte lungi, un car,
Cu cartea mea drept legământ.

Și-am mers prin școli cu pas cinstit,
Bravuri și invidii am iscat,
Iar visul meu s-a împlinit,
Prin tot ce-n școli am învățat.

Tu ai rămas la vorbe reci,
Și-ai semănat  necontenit,
Nemulțumiri pe unde treci,
Cu sufletu’-ți rece, ostenit.

Dar eu păstrez ce am primit,
Onoare, muncă și temei,
Iar neamul meu nu s-a smerit
Sub umbra celor răi, pigmei.
*
Căci zorii iarăși vin senin,
Și-n urmă lasă orice nor,
Iar rod va da al vieții chin,
Prin muncă, carte și izvor.

Și va veni și vremea mea,
Cu rod bogat din tot ce-am strâns,
Că dreptul nu se pierde-n nea,
Iar adevărul nu-i înfrâns.

Sunt pom crescut din rădăcini,
În brazda neamului sădit,
Mă bat și geruri, și suspini,
Dar rodul meu nu-i veștejit.

Eu sunt izvor din munți bătrâni,
Cu ape limpezi către zări,
Tu ești un iaz făr’ de țâțâni,
Ce tulbură mii, curate așezări.