Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

„Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Veșnicia Graiului lui Grigore Vieru

Primit pentru publicare: 13 Febr. 2019
Autor: Dorina RODU, redactor șef al Rev. Luceafărul
Cenaclul DinOgor
Cronică, eveniment
Publicat: 14 Febr. 2019
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

    De câteva zile bune, pe rețeaua de socializare Facebook, cât și pe la știrile cunoscutelor canale TV din țară, apar „n” sugestii / trimiteri la data de 14 februarie ca fiind ziua îndrăgostiților, o sărbătoare care nici măcar nu este una românească (Dragobetele – fiind sărbătorit la data de 24 februarie)… mă întreb de ce nu se promovează și nu se fac trimiteri la aceeași dată (14 februarie), ca fiind data nașterii unor personalități de seamă, chiar marcante în spațiul cultural românesc, printre care se regăsesc nume răsunătoare ca: Ion Călugăru (1902-1956; publicist, dramaturg și prozator), Miltiade Filipescu (14/27 februarie 1901 – 1993; paleontolog, academician), Eugen Macovski (1906-1985; biochimist și biolog, membru al Academiei Române) ș.a., dar dacă se tot pune atâta accent pe iubire în această zi, nu avem cum să nu-l menționăm pe cel care și-a iubit limba strămoșească și patria cântându-și dragostea față de glie în versurile sale inconfundabile întreaga sa viață, este vorba de nimeni altul decât de marele poet Grigore Vieru.

    În urmă cu 84 de ani, în satul Pererîta, Republica Moldova, la data de 14 februarie în familia lui Pavel și Eudochia Vieru s-a născut Grigore Vieru. În anul 1950 a absolvit școala de șapte clase în satul natal, apoi urmează cursurile școlii medii din orașul Lipcani, absolvindu-le în 1953, fiind încă student, în anul 1957, debutează editorial cu placheta de versuri pentru copii „Alarma”, fiind apreciată și de către criticii literari. În anul următor, 1958, Grigore Vieru a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chişinău, Facultatea Filologie şi Istorie, apoi se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, care acum poartă denumirea „Noi”, tot în acest an apare volumul de versuri pentru copii „Muzicuțe”. În anul 1960 se angajează ca redactor la revista „Nistru”, care acum poartă numele „Basarabia”, fiind o publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar între anii 1960-1963 activează ca redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Printre operele publicate se regăsesc: „Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor!” (în 1961, la editura Cartea Moldovenească), „Mulțumim pentru pace” (volum de versuri, 1963) și Făgurași (volum de versuri, povestiri și cântece), „Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (în anul 1965, prefațat de Ion Druță, pentru acest volum acordându-i-se Premiul „Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret” în anul 1967), „Poezii de seama voastră” (apărut în 1967 la editura Lumina), „Duminica cuvintelor” (în anul 1969 la editura Lumina), „Un verde ne vede!” (în anul 1976 la editura Lumina,  pentru acest volum poetul primește „Premiul de Stat al Republicii Moldova” în 1978) ș.a.

În opera sa, poetul Grigore Vieru, cântă, speră, iubește, plânge și simte românește în cel mai profund mod, mărturie stau majoritatea versurilor sale prin care poetul reușește să-și transpună sentimentele care-l macină în cuvinte șlefuite cu simțământul pur românesc: „Sărut vatra şi-al ei nume / Care veşnic ne adună, / Vatra ce-a născut pe lume / Limba noastră cea română. // Cânt a patriei fiinţă / Şi-a ei rodnică ţărână / Ce-a născut în suferinţă / Limba noastră cea română. // Pre pământ străvechi şi magic / Numai dânsa ni-i stăpână: / Limba neamului meu dacic, / Limba noastră cea română.” („Limba noastră cea română”). „În producţia poetică a lui Grigore Vieru întâlnim doi curenţi ce pot fi consideraţi autentici, însă a căror colaborare a reprezentat o necesitate. Avem de a face cu o undă melancolică, radioasă visare, de contemplaţie poetică a lucrurilor <simple>, de tremolată evocare a evenimentelor de temelie ale existenţei, nu în ultimul rând a fiinţei dragi, indisociabile de inimă, de subiect, de forul interior, precum Mama căreia i-a închinat stihuri antologice (10)” [1]: „Mamă, / Tu eşti patria mea! / Creştetul tău – / Vârful muntelui / Acoperit cu nea. / Ochii tăi – / Mări albastre. / Palmele tale – / Arăturile noastre.” („Mamă, tu ești…”). Având o rezonanță autentică și unică în poezia românească, versurile lui Grigore Vieru emană un patriotism curat, precum roua unei dimineți de primăvară care este așezată pe iarba proaspătă: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Grigore Vieru, într-adevăr simplitate la cel mai elegant nivel și, în același timp, veșnic, căci Grigore Vieru continuă să existe printre noi, spiritul său „renăscându-se” prin propria-i creație de fiecare dată când îi sunt rostite versurile. „Gândirea românească a poetului Vieru e poate latura cea mai viabilă a operei, chiar a vieţii sale. Vieru a scris pentru români. Pentru neam , pentru Unire. Cuvântul de ordine al lui Vieru este unirea de ţară şi de neam. Curăţenia morală a lui Vieru este temelia la toate. Admirăm (după trecerea poetului la cele veşnice) multe la Grigore Vieru, însă ce admirăm cu toţii este curajul Creaţiei. El este unul din rarii creatori pe care nu-l speria nici într-un fel dragostea de adevăr.” [2] Într-un interviu realizat de Adalbert Gyuris, întrebat ce înseamnă patriotismul pentru el, poetul Grigore Vieru afirma „Patriotismul nostru se deosebește radical de patriotismul altor popoare. Patriotismul nostru înseamnă apărarea permanentă a Limbii Române, a Bisericii strămoșești și a Istoriei românilor – valori aflate necontenit în mare primejdie.” [3]

    La începutul anului 2009, la data de 18 ianuarie, Grigore Vieru părăsește această lume în urma unui accident de circulație, la Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac. Fiind un om iubit și respectat de românii din dreapta și stânga Prutului, la înmormântarea sa au fost prezenți sute de oameni „diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.” (wikipedia), după moartea sa regretele celor apropiați poetului apăreau în declarații prin ziare, pe la posturile TV și prin revistele de cultură, printre primii care și-au exprimat regretele s-au aflat Adrian Păunescu, Mirabela Dauer, Fănuș Neagu ș.a. „Ştia că trebuie să se adreseze românilor de acolo, înstrăinaţi, agresaţi şi încercaţi de istorie. Probabil că după Nichita Stănescu şi Sorescu a fost poetul cel mai cunoscut şi mai acceptat de oamenii simpli. Iar Nichita Stănescu spunea despre el atât de frumos: «Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet, el transfigurează natura gândirii în natura naturii, ne împrimăvărează cu o toamnă de aur, cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin de dor, de curată şi pură limpezire». Eu l-am cunoscut în casa lui Nichita Stănescu înainte de 1983. I-am spus odată că poezia lui este ca o lacrimă care mărturiseşte şi profetează.” [4]

     Limbajul poetic, lirismul patriotic, românismul și simbolurile / sintagmele care te duc cu gândul la glia străbună, toate acestea, tresărind din versurile poetului care „transfigurează natura gândirii în natura naturii” (Nichita Stănescu), înfrumusețează cuvântul românesc, modelează și remodelează un fel altar pe care creatorul Grigore Vieru își așează pios dorința de unire, iubirea față de limba română, față de neam și chiar întreaga sa creație, cu dor și amar în suflet, sperând poate că undeva, cândva, Prutul nu va mai reprezenta o graniță:

          Scrisoare din Basarabia