SURÂSUL TĂU

Dormeam cândva în ierburile tăvălite
De somnul căprioarelor adormite,
Râuri de secară-n faţa mea se revărsau,
Zările ca o cortină de vrăbii se scuturau.

Prin ochi îmi trecea o răcoare subţire,
Sufletul mi se afunda în tăcere,
Doream să zbor cu aripile vântului spre soare
Să culeg polen din fiecare floare.

Privirea ta calmă, blândă şi senină,
Cu un zâmbet proaspăt spre mine se înclină,
Ochii tăi verzi ca două smaralde licăreau
Pe sub umbra norilor de plumb ce se plimbau.

Soarele ne-mpodobea ale noastre trupuri
Şi parcă te vedeam prin lumina de aburi,
Erai zână ce dormeai pe-a ta fărâmă de mâine
Cu buzele ce şopteau şoapte ce inundă crinii.

Ţi-am descoperit respiraţia grăbită,
Cuvintele-mi păreau sfioase, gura curată,
Gândul ca roua de flori, ca apele din izvoare
Ce se ascund în ierburile din ponoare.

Surâsul tău viclean şi pierdut în colţul buzelor
Parcă vrea să ne spună ceva adevărat,
Despre luna mândră de pe cerul înstelat,
Despre totul ce în viaţă ţi s-a întâmplat.